Skip to content
Alegria

Cursuri actorie

Ți-ai dorit mereu să ajungi pe scena unui Teatru, să faci parte dintr-o trupă de teatru și să faci spectacole prin care spui povești oamenilor? Sau pur și simplu să îți imbunătățești abilitățile în viața cotidiană?

 

Cursurile noastre de actorie se pliază perfect pe nevoile fiecărui cursant și te așteaptă să te alături unei echipe de oameni talentați și creativi.

Fă o programare

Descriere

Cursurile de actorie sunt adaptate și dezvoltate special pentru fiecare categorie de vârstă în parte, fie că vorbim de copii, adolescenți sau adulți. Ne adresăm celor care vor să își dezvolte un hobby, să se cunoască, să își îndeplinească un vis, să socializeze, să se perfecționeze dar și să se distreze.

Într-o lume în care ne bazăm din ce în ce mai des pe individualism, pe separație și uităm să comunicăm cu cei din jurul nostru, ori uităm că empatia este acel strop care trebuie să ne însoțească la fiecare pas, cursul de actorie îți oferă șsnsa de a te integra într-un grup și de a te face util grupului, fie că vorbim de muncă, școală, facultate, profesie sau viața de zi cu zi.

Cursul îi învață pe copii, adolescenți si adulti noțiuni practice și teoretice despre mișcare și dicție, vor descoperi cât de importantă este rostirea și pronunția corectă a cuvintelor, va propune exerciții captivante de imaginație și jocuri de improvizație, menite să le dezvolte concentrarea si atenția distributivă.

Vom învața când să ascultăm și când să vorbim, în diferitele situații în care ne aflăm. Vom scăpa de blocaje, vom exersa fluența în vorbire și cum să găsim liantul dintre ideile pe care ne dorim să le exprimăm.

Naturalețea unui discurs va fi de acum sesizată de toți cei din jur și cu siguranță apreciată. Cu toții ne dorim să auzim și să fim auziți în timpul unei discuții, nu-i așa? Exercițiile de vorbire: respirație, dicție și impostație vă vor ajuta în acest sens.

Conceptul de joc prin joacă.

În artele spectacolului se lucrează adesea cu acest concept. Cu un joc teatral-printr-o joacă. Diferența este aceea că jocul are reguli, iar joaca, nu. Vom învăța cum să stăpânim aceste concepte.

Vom conștientiza și învăța să controlăm respirația și fluxul de aer utilizat în vorbire, astfel încât să nu apară senzația de “gâtuire”.

În urma cursurilor de teatru pentru copii, adolescenți si adulți vei căpăta încredere în propriile forțe, dezinvoltură în relațiile interumane, reacții spontane, te vei încarca cu energie pozitivă, vei deveni mai adaptabil, vei controla emoțiile, corpul, gândurile, vei fi mai prezent în diverse ipostaze, îți vei largi orizontul cultural, îți vei dezvolta intuiția, îți vei antrena flexibilitatea, vei deveni punctual.

Vom da viață personajelor celebre din Teatrul Românesc și Universal, facem cunoștință cu bine-cunoscutele scenete românești și pășim împreună în lumea filmului.

Te-ai decis sa devii trainer sau sa organizezi cursuri online dar nu ai suficientă încredere in tine? Îți este teamă sa te exprimi în public? Simți că nu poți să susții examenele sau prezentările din cauza emoțiilor? Te bâlbâi atunci când începi un discurs? Transpiri de emoții și nu îți găsești cuvintele cu toate că ai exersat în fața oglinzii ore întregi?

Ești curios ce se întâmplă într-un platou de televiziune, pe o scenă de teatru sau în culise, ce se află dincolo de radio-ul pe care îl asculți zilnic și vrei să afli tainele meșteșugului actoricesc?

Atunci ai nevoie de acest curs de actorie!

Iată câteva lucruri pe care le vom descoperi împreună:

  • Jocuri, exerciții – arta actorului
  • Încredere, creativitate, relaționare
  • Improvizație, spontaneitate, libertate
  • Dicție și respirație
  • Mișcare scenică
  • Descoperirea unui hobby, sau, de ce nu, a unei meserii
  • Memorie, atenție, concentrare
  • Ascultare, comunicare
  • Depășirea unor temeri (frică de ridicol/vorbit în public)
  • Ieșirea din zona de confort
  • Descoperirea și conștientizarea a noi laturi
  • Incredere in fortele proprii
  • Iti vei largi orizontul cultural
  • Te vei incarca cu energie pozitiva
  • Vei sti sa iti gestionezi emotiile
  • Vei putea sa iti elimini blocajele emotionale

Cursul este structurat în 5 module consecutive, cu nivel gradat al dificultății.

Fiecare modul/etapă vine în completarea celei precedente.

Ultimul modul este destinat pregătirii și punerii în scenă a unui spectacol.

Grupele sunt formate din maximum 15 participanți.

Vârsta minimă de participare este de 6 ani.

Detalii curs

Cu cine?

Trainer:
Vlad Vîlciu – actor

Unde?

Cursurile se vor desfășura la Clinica Alegria – Strada Intrarea Gilaului 5, sector 4, București

Când?

Luni, Marți, Miercuri, Joi

Pentru cine?

Copii, adolescenți, adulți

Grupe

Părerile pacienților

C
Cursant 10/06/2024

Te iubim Vlad! Acest curs si toate persoanele de aici mi-au facut viata mai frumoasa si chiar daca aveam o zi mai proasta ma gandeam la ziua de joi si imi trecea. Cred ca putem spune ca acest an de actorie si a pus amprenta asupra fiecaruia dintre noi. Multumim pentru toate experientele de anul acesta si abia astept sa ne reîncepem la toamna!💖🫶

C
Cursant 01/08/2024

Bună! Noi îți mulțumim pentru tot ce ai făcut în acești doi ani pentru noi. Tu ești o parte din inima noastră și faci parte din ea. Nu te vom uita nici-o dată și sa știi ca noi te iubim foarte mult. Și abia aștept sa ne vedem. Te iubim,Vlad! 🤍

C
Cursant 23/07/2024

Si ca sa inchei, nu doar tu esti mandru de noi Vlad. Noi, cel putin eu, suntem foarte mandri de tine ca reusesti sa faci fata atâtor obstacole si situatii, faci fata vietii personale iar când esti profesorul nostru reusesti in continuare sa castigi, sa scoti ce e mai bun din noi. In ciuda tuturor obstacolelor si zilelor mai urâte, in final ai reusit sa fii profesorul perfect fara de care nu am fi putut reusi. Suntem foarte mandri de tine Vlad si speram sa ai parte de odihna de care ai nevoie🤗 esti un model pentru noi, un om minunat pe care nu-l vom uita niciodată deoarece ti ai lasat o amprentă enorm de mare asupra noastră. Te iubim si te apreciem din tot sufletul! Mulțumim 💕

P
Părinte 21/06/2024

A fost totul atat de frumos!...S-a vazut din veselia, reactiile lor, placerea cu care au interpretat pe scena, cat de bine s-au simtit...! 👏👏 Iti multumim mult si suntem siguri ca astfel de cursuri, experiente, ii vor ajuta in multe in viata! Dorim si noi ca Ciprian sa continue, sper cu cat mai multi copii din echipa actuala ❤️ Vacanta minunata si relaxanta, tie si tuturor!

P
Părinte 25/09/2024

Buna seara! Am.fost foarte incantati de spectacol, am ras, am avut emotii pentru ei si nu numai ca s au descurcat minunat dar ne au depasit asteptarile. Felicitari Vlad pentru rolurile alese, pentru indrumare, coordonare, rabdare si felicitari copiilor pentru efortul depus constant in acest an .Si Sofia va continua. Sa ne revedem cu bine in Septembrie!

P
Părinte 10/09/2024

Îți mulțumim pentru tot! A fost un spectacol foarte frumos și cu amintiri foarte frumoase pe care nu o să le uitam niciodată si la care atunci cand o sa ne aducem aminte o să ne bucurăm! Iți mulțumim pentru tot!!❤️❤️🫶🏻🫶🏻

C
Cursant 01/10/2024

Salut Vlad,îți mulțumim pentru tot ce ai făcut anul ăsta pt noi. Spectacolul a ieșit prea bun. Nu am putut face absolut nimic fără ajutorul tău.👌🏻🤗

P
Părinte 20/09/2024

Astăzi am văzut un spectacol minunat, plin de emoție și plin de haz. 😊 Acest moment superb nu era posibil fără multă muncă și dedicare din partea copiilor și din partea ta, Vlad. Multumim pentru toata dedicarea, rabdarea și tot efortul depus, ai descoperit talente ascunse și ai reușit sa le valorifici! 🤗 Evelina cu siguranță va continua. 🤗😊

C
Cursant 25/09/2024

Exact, îți mulțumim pentru tot ce ne oferi, pentru fiecare moment petrecut alaturi de tine la actorie, repetitii si spectacol. Sunt cu siguranță cele mai frumoase amintiri cu care voi ramane pt totdeauna, si cele mai de preț. Mulțumim pentru tot, mulțumim pentru ca esti TU❤️

C
Cursant 01/10/2024

Vlad, iti sincer multumesc pentru ziua de astazi si pentru ultimii doi ani petrecuti in aceeasi poveste, la teatru. A fost superb si asteptam cu drag sa ne revedem in toamna. Cand dai de surpriza noastra let us know🤗❤️

Ești pacient? Lasă-ne o recenzie! Spune-ne părerea ta