Grup de suport și dezvoltare personală pentru tinerii cu TSA
Grupul Prietenie este un grup de suport și dezvoltare personală pentru tinerii cu TSA. A fost creat datorită nevoii declarate a acestora de socializare, de a ieși din izolarea socială la care au fost supuși încă de mici.
Grupul este susținut de psihoterapeutul Nicolae Elena Alexandra, cu experiență atât în lucrul cu adolescenții, cât și cu tinerii cu autism, în proiecte privind dezvoltarea autonomiei și susținerea acestora pentru intrarea pe piața muncii.
Ce înseamnă dezvoltarea personală?
Este un proces continuu de autocunoaștere, de acceptare a propriei persoane și a celorlalți, care ajută în mod special la îmbunătățirea relației cu sine, o mai bună cunoaștere a sinelui și, implicit, o mai bună relaționare cu ceilalți.
Persoanele cu autism întâmpină dificultăți atât în conștientizarea și exprimarea propriilor trăiri, cât și în relaționarea cu ceilalți.
Scopul grupului de suport și dezvoltare personală este de a exersa împreună abilități de conversație și ascultare activă, incluzând exerciții de integrare și poziționare în grup, exerciții de înțelegere a perspectivei celorlalți și de exprimare a empatiei, precum și training asertiv. De asemenea, participanții lucrează împreună pentru a învăța modalități de planificare a timpului și a activităților, pornind de la organizarea diferitelor activități împreună: plimbări, ieșiri la picnic, la biliard și chiar vacanțe scurte.
Obiective:
- Autocunoașterea
- Dezvoltarea abilităților de comunicare asertivă
- Dezvoltarea abilității de ascultare activă
- Teoria minții și înțelegerea perspectivei celorlalți
- Conștientizarea și exprimarea emoțiilor.
În urma ședințelor de grup, participanții beneficiază de :
- Se simt mai puțin singuri, izolați sau judecați
- Au sentimentul de apartenență într-un grup, simțindu-se integrați
- Își îmbunătățesc înțelegerea problemelor cu care se confruntă
- Își îmbunătățesc abilitățile de a face față situațiilor cu care se confruntă
- Vorbesc deschis despre emoțiile lor.
Vinerea, orele 16.00-18.00
Locul de întâlnire: Clinica Alegria, Str. Intrarea Gilaului nr. 5, sector 4
Coordonator grup: Nicolae Elena – psiholog clinician, psihoterapeut.
Înscrieri si detalii la:
programari@clinicaalegria.ro.