Skip to content
Clinica Alegria

Teoria minții TSA

280 lei

TEORIA MINȚII se aplică în cazul persoanelor diagnosticate cu autism înalt funcțional (sindromul Asperger), cu disfuncții cognitive sau întârzieri în dezvoltare  și se bazează pe adaptarea la situațiile concrete de viață, dezvoltarea empatiei și a abiltății de a înțelege ce simt sau gândesc ceilalți oameni.

Fă o programare

Teoria minții TSA

În cazul persoanelor cu autism, imaginația socială lipsește, au probleme de comunicare cu ceilalți și de anticipare a următoarelor mișcări ale interlocutorului. 

Capacitatea de a înțelege convingerile este des afectată în tulburarea de spectru autist. De exemplu, când deschidem un o cutie cu bomboane dar observăm că înăuntru sunt materiale textile, vom simți o dezamăgire. Convingerea noastră a fost falsă. Să luăm alt exemplu. Este ziua unui copil și acesta crede că o să primească o bicicletă pentru că a văzut una în garaj. Însă, despachetând, primește un ursuleț. 

Din cauza lipsei înțelegerii convingerilor, copii cu autism au dificultăți în a înțelege minciuna, înșelaciunea. De exemplu, dacă ne jucăm “Ghicește în ce mână e” sau “De-a ascunselea”, copii pot avea tendința să spună în ce mână au ascuns obiectul sau să se ascundă la vedere. 

În ceea ce privește dezvoltarea empatiei, copii ajung să înțeleagă care este cauza emoțiilor. Emoțiile pot fi provocate de o situație anume ( s-a stricat jucăria și sunt trist), de o dorință ( îmi doream mult un tort de ciocolată și am primit așa că sunt foarte bucuros) și de convingeri (credeam că tata a reparat jucăria dar văd ca e tot stricată așa că mă simt trist). 

Teoria minții se predă în mai multe etape. Aceasta are în vedere dezvoltarea empatiei, înțelegerea perspectivei vizuale, a convingerilor și dorințelor celorlalți. Așadar, enumerăm urmatoarele etape de predare: 

Dezvoltare emoțională 

-identificarea emoțiilor 

-cauzalitatea emoțiilor 

-emoții declanșate de dorințe 

-emoții declanșate de convingeri 

Dezvoltarea percepției 

-perspectiva vizuală (stăm cu copilul spate în spate și verbalizăm ceea ce vedem. Îl întrebăm apoi, “Vezi geamul? Nu. De ce? Pentru că sunt cu spatele.”) 

-principiul “vezi deci știi” (îi spunem copilului că avem o păpușă blondă și una brunetă. Copilul închide ochii și ascundem păpușa brunetă în cutie. Întrebăm copilul: Ce păpușă e în cutie? Nu știu, pentru că nu am văzut. 

-anticiparea acțiunilor pe baza a ce știe altă persoană ( mama o să ia ochelarii de pe masă, nu pe cei de pe canapea pentru că pe aceia i-a văzut prima dată) 

-convingeri adevărate și false.

În clinica Alegria puteți accesa servicii de evaluare complexă și intervenție specializată.  

De ce să alegi Clinica Alegria

Clinicile Alegria oferă o gamă largă de servicii de psihiatrie, psihoterapie și evaluări psihologice, toate adaptate nevoilor individuale ale pacienților.

talk
Medici și terapeuți specializați

Te așteaptă o echipă formată din medici și psihoterapeuți specializați, pregătiți să îți ofere cele mai bune servicii.

couch
Mediu primitor și sigur

Aici vei găsi un mediu plăcut, unde te vei simți confortabil să discuți despre problemele tale și vei fi primit cu căldură de fiecare dată.

cloud
Mereu alături de tine

Obiectivul nostru este ca tu să îți recapeți bucuria și pofta de viață, precum și depășirea perioadelor dificile.

benefit-expertise
Expertiză de top

Echipă multidisciplinară cu specialiști avizați pentru evaluare, terapie și eliberare de documente pentru comisiile de specialitate.

Echipa noastră

Carmen Budulac

Psiholog clinician / Psihoterapeut cognitiv-comportamental / Terapeut ABA

Ana Tîrsan

Psiholog clinician / Terapeut ABA / Psihoterapeut cognitiv-comportamental

Cristina Boncea

Psiholog clinician / Psihoterapeut / Terapeut ABA / Logoped

Părerile pacienților

Va
Vali Vai 2026-09-09

Excelent. Profesionalism, răbdare și înțelegere. Recomand!!!

Gr
GreenTea!! 2026-09-09

Foarte bine! Ma simt mult mai bine comparat de cand de cand m-am trezit :)

Cr
Cristiana Vlada 2026-09-09

La Clinica Alegria, am facut cunostinta cu dna dr. Psihiatru Cristiana Stoica. Este primul medic, despre care pot spune sincer ca este absolut minunat. Este primul medic care aloca timp suficient pentru explicații. Răbdare sa asculte, recomandari f bune, sfaturi clare, analiza pe durata consultației. Interactiune cu copilul ! Felicitări, dna dr. Sunteti WOW

Mi
Miruna Saucă 2026-08-12

Am fost la doamna psihiatru Elma Mînecan și am avut o experiență super buna, foarte drăguță și calma. Recomand cu drag!

An
Andreea Petronela Miriță 2026-08-06

Doamna doctor Niculae Raluca este un medic neurolog pediatru de excepție. Blândă, calmă și mereu zâmbitoare, explică totul pe înțelesul părinților, cu răbdare și profesionalism. O recomand cu toată încrederea . De asemenea, Clinica Algeria merită toate aprecierile. Atât medicii, cât și personalul de la recepție sunt deosebit de amabili, calzi și primitori, făcând fiecare vizită o experiență plăcută. Felicitări întregii echipe pentru profesionalism și implicare ! 🙏🏻

Al
Alexandra Ciobanu 2026-08-06

Merg la doctorul Barbu Andrei din 2023 si pot spune cu mana pe inima ca a fost una dintre cele mai bune decizii pentru sanatatea mea mintala. Este un psihiatru profesionist, atent si empatic, care chiar asculta si iti acorda tot timpul de care ai nevoie la fiecare vizita. Explicatiile sunt clare, abordarea este blanda dar eficienta, iar progresul de-a lungul timpului a fost real si vizibil. De apreciat este si personalul clinicii, intotdeauna amabil si primitor, de la receptie pana la programari, totul e organizat si tratat cu grija. Il recomand cu drag si toata increderea, a facut o diferenta uriasa in viata mea. Multumesc Andrei si echipa Alegria!

Ro
Roxana Bacioiu 2026-08-04

Foarte multumita, o sa revin cu drag de cate ori va fi nevoie

Ești pacient? Lasă-ne o recenzie! Spune-ne părerea ta