Literatura de specialitate demonstrează faptul că peste trei sferturi din tulburările psihice la vârsta adultă își au originea în copilărie și adolescență. Originea tulburărilor de personalitate este foarte controversată. Datele clinice demonstrează faptul că un mediu disfuncțional timpuriu contribuie la dezvoltarea unor tulburări psihice.
Potrivit OMS, 2014 (Organizația Mondială a Sănătății), 27% din populația adultă a Europei, a prezentat cel puțin un episod de tulburare mintală în ultimul an (OMS, 2014).
De asemenea factori precum istoric familial de tulburări de personalitate sau alte boli mintale, viața de familie abuzivă, instabilă sau haotică în copilărie precum și variații în chimia și structura creierului contribuie la apariția unui diagnostic de tulburare psihică.
În antichitate, oamenii îi considerau pe cei care suferă de astfel de tulburări leneși sau malefici. În zilele noastre, oamenii de știință au ajuns la concluzia că inclusiv limbajul abuziv al părinților poate predispune copilul la dezvoltarea unei tulburări psihice în viitor (S.Sanem, O. Erbaș. 2020).
Studiile longitudinale au demonstrat faptul că tulburările de personalitate se prefigurează încă din adolescență, atunci însă poartă denumirea de tulburări de comportament. Însă nu toate tulburările de comportament devin tulburări de personalitate la vârsta adultă. Tulburarea de personalitate însoțește persoana de-a lungul vieții, dar vârsta amprentează diferit tipurile de tulburări de personalitate. Tulburarea borderline și tulburarea antisocială „se maturizează”, manifestările se estompează odată cu vârsta. Tulburările narcisică, dependentă și pasiv-agresivă rămân constante sau chiar se exacerbează cu vârsta. Tulburarea schizotipală și tulburarea obsesională sunt mai bine tolerate social, ele rămânând neschimbate pe parcursul vieții (N. Burton M.D., 2012).
De asemenea o serie de studii longitudinale care aplică diferite metode în domeniul geneticii au ajuns la concluzia că dezvoltarea tulburărilor de personalitate antisocială este influențată de gene astfel apare întrebarea din partea teoreticienilor: Care este mai exact influența din copilărie? Poate cercetarea sistematică să confirme afirmațiile că neglijarea copilului precum și abuzul duc la tulburări de personalitate? S-a constat totuși că persoanele cu tulburare de personalitate schizotipală au raportat că își percep părinții ca fiind reci și distanți, persoanele cu tulburare de personalitate borderline au raportat o copilărie fără grija părintească și cu mult control iar persoanele cu alte tulburări de personalitate și-au perceput copilăria ca fiind la limita între o copilărie marcată de evenimente instabile și normalitate. Persoanele fără tulburări de personalitate și-au amintit o copilărie cu o educație optimă, multă căldură și puțin control. Studiile în direcția tulburărilor de personalitate au arătat că persoanele aflate la limita tulburării de personalitate au raportat o copilărie cu abuz, neglijare, instabilitatea mediului și psihopatologie paternă. Aceste studii i-au determinat pe cercetători să evidențieze faptul că există o legătură între gene și mediul de viață. Totodată s-a consemnat faptul că, dacă părinții își tratează copiii neglijent ori neadecvat iar copiii dezvoltă tulburări de personalitate, nu înseamnă neapărat că tratamentul copiilor este cauza dezvoltării. O explicație alternativă poate fi aceea că părinții înșiși au unele trăsături de tulburare de personalitate, parțial din cauza genelor. Aceste trăsături influențate genetic se corelează cu parentingul slab, explicând influența genetică asupra parenting-ului. Copiii moștenesc genele și ulterior dezvoltă tulburări de personalitate. Astfel, tulburările de personalitate s-ar fi putut dezvolta în orice caz, indiferent de condițiile copilăriei (S.Torgersen, 2009).
Așadar cercetătorii au conchis faptul că tulburările de personalitate rezultă din interacțiunea dintre gene și mediu. Adică, anumite persoane se nasc cu o tendință genetică de a avea o tulburare de personalitate, iar această tendință este apoi suprimată sau sporită de factorii de mediu. În general, genele și mediul contribuie aproximativ în mod egal la dezvoltarea tulburărilor de personalitate (M. Zimmerman, 2021).
Alte studii epidemiologice sugerează că sunt importante familia și experiențele din copilăria precoce – de exemplu, abuz (emoțional, fizic și sexual), neglijare și intimidare (C.P navalta, 2006).
Analiza literaturii ştiinţifice, efectuată în alte studii de specialitate, a demonstrat că, printre factorii de mediu, cei sociali sunt cei mai numeroşi şi, totodată, mai importanţi, de care depinde formarea sănătăţii psihice. Aceşti factori includ interacţiunile copilului cu mama, membrii familiei, rudele apropiate, iar mai târziu cu semenii din curte la joacă, cu cei din cadrul diferitelor proiecte şi manifestări, apoi cu semenii, educatorii, profesorii din grădiniţă şi şcoală. Caracterul, calitatea şi cantitatea acestor interacţiuni sociale şi determină efectele asupra formării sănătăţii psihice, care pot fi sanogene sau dereglatoare (C. Alexandr &colab, 2020).
Intervenția timpurie atunci când apar primele semne de îngrijorare cu privire la felul în care se dezvoltă un copil sau la reacțiile sale emoționale și comportamentale cresc șansele unei dezvoltări armonioase. Prin intervenție terapie includem: psihoterapia individuală și de grup precum și medicația ce ajută în cazurile grave/cronice.
A ajuta oamenii să înțeleagă că problemele lor sunt interne este crucial, deoarece persoanele cu o tulburare de personalitate pot să nu vadă o problemă cu propriul lor comportament, acest lucru este dificil de realizat iar persoanele aflate în dificultate sunt nevoite să înțeleagă că schimbările în comportamentul și viziunea lor vor necesita timp și efort. Specialiștii din domeniul sănătății mintale încearcă să ajute oamenii să înțeleagă când comportamentul lor este nepotrivit și că are consecințe dăunătoare. Prin stabilirea unei relații de cooperare, respectuoasă reciproc, speclist-pacient, aceștia pot ajuta oamenii să devină mai conștienți de ei înșiși și să-și recunoască comportamentul nedorit social, inadecvat.
Implicarea membrilor familiei este utilă și adesea esențială, deoarece aceștia pot acționa în moduri care fie întăresc, fie diminuează comportamentul sau gândurile inadecvate. De obicei schimbarea fiind graduală.
Avem nevoie de un mediu adecvat, adaptativ pentru a ne dezvolta și pentru a crește. În ultimul an viața noastră s-a schimbat dramatic, de aceea este nevoie să creăm un mediu vindecător pentru copiii noștri. Așa cum admitea Lewis ”Nu poți să te întorci și să schimbi începutul, dar poți să începi de acolo de unde te afli și să schimbi sfârșitul” .
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
- N. Burton M.D., The 10 Personality Disorders. A short, sharp look into the 10 personality disorders, Psychology Today, Article updated on 21 June 2019.
- Navalta, C.P., Polcari, A. Effects of childhood sexual abuse on neuropsychological and cognitive function in college women. In: J Neuropsychiatry Clin Neurosci. 2006, vol.18, no. 1, p. 45-53.
- M. Zimmeramn, M.D., Overview of Personality Disorders, Merck Manual, revision May 2021.
- Sura S. Köse1, PHD., O. Erbaş, Personality disorders diagnosis, causes, and treatments, Journal of Transplantation, 2020;5(1-2):22-31.
- S. Torgersen, M.D., The nature (and nurture) of personality disorders, Scandinavian Journal of Psychology,Volume 50, Issue 6, 2009, pp 624-632.
- Ș. Eugeniu, B. Olga, C. Alexandr, D. Eugeniu, Experiența socială din ontogeneza postnatală timpurie ca factor determinant al formării sănătăţii psihice, Integrare prin cercetare și inovare, Chișinău Moldova, 2014, pp.19-22.