Multe persoane prezintă în cursul vieţii manifestări obsesive nuanţate şi tranzitorii sau simptome sub-clinice. Oricui i s-a întâmplat să se întoarcă pentru a se asigura că a închis bine uşa casei sau să se simtă contaminat după ce a folosit o baie publică şi, din acest motiv, să se spele un pic mai mult decât de obicei, sau să aibă senzaţia neplăcută că lucrurile nu ar fi la locul lor sau că o acţiune nu a fost executată corect şi că ar fi cazul să o repete, poate chiar de mai multe ori. În majoritatea cazurilor este vorba despre manifestări ocazionale, de scurtă durată, care nu influenţează calitatea vieţii persoanei.
Trăsătura esenţială a tulburării obsesiv-compulsive constă în apariţia unor obsesii sau compulsii, care îl determină pe individ să-şi piardă timpul cu ele, producându-i acestuia un disconfort maxim.
Elementul esenţial al tulburării de personalitate obsesiv-compulsive îl constituie preocuparea pentru ordine, perfecţionism, control mental şi interpersonal, în detrimentul flexibilităţii deschiderii şi eficienţei. Acest pattern începe precoce în perioada adultă şi este prezent într-o varietate de contexte.
Indivizii cu tulburare de personalitate obsesivo-compulsivă încearcă să menţină un sentiment de control printr-o atenţie perseverentă pentru reguli, detalii banale, procedee, liste, planuri ori formă, mergând până acolo încât obiectivul major al activităţii este pierdut . Ei sunt excesiv de atenţi şi înclinaţi spre repetiţie, acordă o atenţie extraordinară detaliului şi verificării repetate în căutarea unor posibile erori. Uită de faptul că alţi oameni tind a se enerva pentru întârzierile şi inconvenientele care rezultă din acest comportament. De exemplu, când astfel de indivizi rătăcesc o listă cu lucrurile pe care le au de făcut, cheltuie o cantitate extrem de mare de timp căutând lista, mai curând să piardă câteva minute pentru a o recrea din memorie şi să treacă apoi la îndeplinirea sarcinilor. Timpul este rău alocat, cele mai importante sarcini fiind lăsate pentru ultimul moment. Perfecţionismul şi standardele înalte de eficienţă autoimpuse cauzează disfuncţie şi o detresă semnificativă la aceşti indivizi. Ei pot deveni atât de implicaţi în executarea absolut perfectă a fiecărui detaliu al unui proiect, iar proiectul nu este terminat niciodată. De exemplu, finalizarea unui raport scris este întârziată de numeroasele rescrieri consumatoare de timp care, toate, atrag atenţia asupra deficienţei „perfecţiunii”. Termenele nu sunt respectate, iar aspectele vieţii individului care nu se află în centrul actual al activităţii pot cădea în dezordine.
Indivizii cu tulburare de personalitate obsesivo-compulsivă manifestă un devotament excesiv faţă de muncă şi productivitate mergând până la excluderea activităţilor recreative şi a amiciţiilor.
Pot fi excesiv de conştiincioşi, scrupuloşi şi inflexibili în materie de moralitate, etică sau valori. Se pot forţa pe ei înşişi şi pe alţii să urmeze principii morale rigide şi standarde de conduită foarte stricte. Pot fi implacabil de autocritici în legătură cu propriile lor erori.
Indivizii cu această tulburare sunt rigid de respectuoşi faţă de autorităţi şi reguli, şi insistă asupra unei supuneri relativ ad literam, cu nici o regulă încălcată de circumstanţe atenuante. De exemplu, individul nu va împrumuta o fisă unui amic pentru a da un telefon, deoarece „nici nu ia şi nici nu dă cu împrumut” ori pentru că aceasta ar fi ceva „rău” pentru caracterul persoanei. Aceste particularităţi nu trebuie să fie explicate prin identificarea culturală sau religioasă a individului.
Indivizii cu această tulburare pot fi incapabili să se debaraseze de obiecte uzate sau lipsite de valoare, chiar dacă acestea nu au nici o valoare sentimentală. Adesea, aceşti indivizi admit că sunt „un container de şobolani”. Ei consideră aruncarea obiectelor o risipă, deoarece „nu ştii niciodată când îţi poate trebui ceva” şi se supără dacă cineva încearcă să le arunce lucrurile pe care ei le-au salvat. Soţiile (soţii) sau cei cu care dorm în cameră se pot plânge de cantitatea, de spaţiu ocupată de obiecte vechi, reviste, ustensile rupte, şi aşa mai departe.
Indivizii cu tulburare obsesivo-compulsivă sunt reticenţi în a delega sarcini ori în a lucra cu alţii. Insistă cu obstinaţie şi în mod exagerat, ca orice lucru să fie făcut în maniera lor şi ca ceilalţi să se conformeze modului lor de a face lucrurile. Adesea dau instrucţiuni foarte detaliate despre cum trebuie făcute lucrurile (de ex., există un mod şi numai unul de a tunde gazonul, de a spăla vesela, de a construi un coteţ pentru câine) şi sunt surprinşi şi iritaţi dacă alţii sugerează alternative creatoare. Alteori, pot refuza ofertele de ajutor chiar când sunt în întârziere cu planul, deoarece ei cred că nimeni altcineva nu-1 poate face corect.
Pot fi avari şi meschini, menţin un standard de viaţă cu mult sub ceea ce îşi pot permite, considerând că cheltuielile trebuie controlate strict spre a face faţă eventualelor catastrofe.
Indivizii cu TOC se caracterizează prin rigiditate şi obstinaţie . Ei sunt atât de preocupaţi ca lucrurile să fie făcute în singurul mod „corect” şi sunt deranjaţi de faptul că trebuie să fie de acord cu ideile altcuiva. Aceşti indivizi îşi fac planul dinainte, în cele mai mici detalii, şi refuză să ia în consideraţie orice fel de modificări. Preocupaţi total de propriul lor mod de a vedea lucrurile, ei au dificultăţi în a lua în consideraţie punctele de vedere ale altora. Amicii şi colegii pot fi frustraţi de această rigiditate constantă. Chiar când indivizii cu tulburare de personalitate obsesivo-compulsivă recunosc că poate fi în interesul lor să facă un compromis, ei pot refuza cu obstinaţie s-o facă, argumentând că acesta este „principiul lucrului. Când regulile şi procedeele stabilite nu dictează răspunsul corect, luarea deciziei poate deveni un proces consumator de timp, adesea penibil.
Pot avea o asemenea dificultate în a decide care sarcini au prioritate sau care este cel mai bun mod de a efectua o anumită sarcină, că poate niciodată nu întreprind nimic. Au tendinţa de a se supăra sau mânia în situaţiile în care nu sunt capabili să menţină controlul asupra mediului lor fizic sau interpersonal, însă mânia nu este exprimată de regulă direct. În alte ocazii, mânia poate fi exprimată printr-o indignare justificată pentru o chestiune aparent minoră. Oamenii cu această tulburare pot fi extrem de atenţi la statutul lor relativ în relaţiile de dominare-supunere şi pot manifesta un respect excesiv faţă de o autoritatea pe care o respectă şi o rezistenţă excesivă faţă de o autoritate pe care nu o respectă. Indivizii cu această tulburare îşi exprimă de regulă afecţiunea într-un mod extrem de controlat sau de stilat şi pot fi deranjaţi în prezenţa altora care sunt expresivi emoţional. Relaţiile lor cotidiene au un caracter formal şi serios, iar ei pot fi rigizi în situaţii în care alţii ar zâmbi şi ar fi fericiţi (de ex., întâmpinarea iubitei /iubitului/ la aeroport). Se abţin să spună ceva până ce nu sunt siguri că ceea ce spun va fi perfect. Pot fi preocupaţi de logică şi intelect, şi pot fi intoleranţi la comportamentul afectiv al altora, Adesea au dificultăţi în exprimarea sentimentelor tandre şi fac rar complimente. Indivizii cu această tulburare pot avea dificultăţi profesionale şi detresă, în special când sunt confruntaţi cu situaţii noi care cer flexibilitate şi compromis.
Cum să ne purtăm cu personalităţile obsesionale
- Să le arătăm că le apreciem simţul ordinii şi al rigorii. Nu uitaţi că obsesionalul crede că acţionează în numele binelui. Dacă îl contraziceţi, din dorinţa de a-i arăta de la bun început că exagerează, vă va dispreţui, considerându-vă o persoană incapabilă să înţeleagă ce este important. Dacă, în schimb, îi arătaţi că îi apreciaţi perfecţionismul, el vă va primi cu mai multă consideraţie eventualele critici.
- Să le respectăm nevoia de a prevedea şi de a organiza totul. Obsesionalilor nu le place imprevizibilul şi detestă mai mult decât orice să fie puşi în situaţia de a improviza. Evitati, deci, pe cât posibil, să-i luaţi prin surprindere, să le cereţi să facă unele lucruri “de urgenţă”. Îi veţi face să sufere, iar ei vă vor enerva prin încetineala şi rezerva de care vor da dovadă. Înainte de a le încredinţa o sarcină, faceţi voi înşivă un efort de previziune şi de planificare.
- Când merg prea departe, aduceţi-le critici precise şi motivate. Nu foloseşte la nimic să te enervezi atunci când un obsesional îti explică faptul că trebuie să faci neapărat în cutare fel sau că trebuie să respecţi neapărat cutare procedură, care ştii bine că ar fi o pierdere de timp. Dacă te vei supăra, el va fi întărit în idea că, incontensabil, oamenii sunt imprevizibili şi că nu te poţi bizui pe ei. . Amintiti-vă de convingerea sa că el acţionează în numele binelui. Deci, dovediţi-i pe îndelete într-un mod uşor obsesional, bazându-vă pe cifre, că metoda sa prezintă mai multe inconveniente decât avantaje.
- Să le arătaţi că sunteţi previzibili şi că se pot bizui pe voi. Faptul de a întârzia, de a nu respecta o promisiune, chiar neînsemnată, sunt căi sigure de a te descalifica în ochii unui obsesional şi încă pentru multă vreme. Pentru el veţi fi aidoma celorlalţi iresponsabili, care nu pricep că în lume totul ar merge mai bine dacă am respecta cu toţii regulile. Unui obsesional, mai mult decât oricărei alte persoane, nu-i promiteţi decât ceea ce puteţi face, respectaţi-vă promisiunile, iar când intervine ceva imprevizibil, înştiinţaţi-l cât puteţi de repede, mărturisindu-i desluşit că sunteţi dezolat. Faceţi astfel încât pentru el persoana dvs. să fie asociată cuvintelor “previzibil” şi “sigur”. Va fi cel mai bun mijloc de a-l face să se destindă un pic şi să accepte mai bine punctul vostru de vedere.
- Să-i faceţi să descopere bucuriile destinderii. Încercaţi să vă imaginaţi un pic tensiunea în care trăiesc obsesionalii: ei vor să controleze totul, să verifice totul, să vegheze ca totul să fie perfect.
- Să le încredinţaţi sarcini pe măsura lor, în care “defectele” să fie transformate în calităţi. Unele sarcini pot fi îndeplinite ireproşabil de obsesionali. Obsesionalii vor reusi acolo unde ceilalţi ar fi doborâţi de oboseală sau de plictiseală. Contabilitate, proceduri financiare, juridice sau tehnice, control de calitate, iată câteva exemple de activităţi în care obsesionalul se va simţi în largul său, făcând uz de simţul ordinii, ca şi de capacitatea de a stărui în efort.
Reacţiile comportamentale şi verbale ale familiei în faţa simptomatologiei pacientului TOC constituie, în mod inconştient pentru persoanele implicate, puternici factori de menţinere şi exagerbare a simptomatologiei. Se ştie că atunci când este în mijlocul unei crize obsesive, pacientul va cere asigurări altora, sau îi va implica într-o oarecare măsură în realizarea compulsiilor. Deseori familia, crezând că face ce este mai bine şi mai corect pentru pacient, suportă în mod pasiv activitatea sa compulsivă, sau încearcă să limiteze detresa asigurându-l în mod superficial, sau în alte situaţii încearcă să dea explicaţii detaliate şi logice, în alte cazuri ascultându-i cererile, luându-i locul în activităţile temute, permiţându-i masive evitări sau sugerându-i noi soluţii compulsive. În alte cazuri, exasperaţi de cererile continue şi de extenuarea legată de viaţa alături de o persoană cu TOC, îl învinovăţesc şi îl obligă să întrerupă ritualurile. În realitate, niciuna dintre strategiile pe care familiile le pun în practică în mod spontan nu este eficace, dimpotrivă sunt inutile şi contraproductive şi dau naştere la unele cicluri interpersonale patogene care duc la înrăutăţirea simptomatologiei şi în multe cazuri la o ulterioară exasperare a atmosferei afective familiare. Atât individul afectat de TOC cât şi familia sa vor trebui să înveţe să înfrunte şi să depăşească momentele de criză în care anxietatea este foarte intensă mulţumită unor strategii specifice de acceptare, care permit traversarea experienţelor de disconfort fără a fi copleşiţi de acestea şi deci fără a executa compulsiile.
Bibliografie:
DSM–IV Manual de diagnostic şi statistică a tulburărilor mentale, Editura Asociaţiei psihiatrilor liberi din România, Bucureşti, 2004
Francois Lelord, Cristophe Andre, Cum să ne purtăm cu personalităţile dificile, Editura Trei, Bucureşti, 2003
Francesco Mancini, Mintea obsesivă, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017
Nu recomand autodiagnosticul în baza informaţiilor regăsite în diverse surse. Un diagnostic corect se poate pune numai de către un medic specialist.
Daniela Sima
Psihoterapeut, psiholog clinician
