Tulburarea de panică constă în recurența unor atacuri de panică ce apar imprevizibil, aproape totdeauna fără un trigger. Un atac de panică reprezintă apariția bruscă a unei frici intense, progresive, care atinge intensitatea maximă în cel mult 10 minute, și care asociază cel puțin patru din următoarele simptome:
- Palpitații, bătăi puternice ale inimii sau accelerarea frecvenței cardiace
- Transpirații
- Tremor sau frisoane
- Senzație de respirație dificilă (dispnee) sau de sufocare
- Senzatie de asfixie
- Dureri sau disconfort precordial
- Greață sau disconfort abdominal
- Senzație de amețeală, instabilitate, cap gol sau lipotimie
- Senzație de frig sau de căldură
- Parestezii (senzații de amorțeală sau furnicături)
- Derealizare (sentimentul irealității) sau depersonalizare (detașarea de sine)
- Frica de a pierde controlul sau de a „înnebuni”
- Frica de moarte
Atacurile de panică pot avea frecvență moderată ( ex. unul pe săptămână) timp de câteva luni consecutive sau pot exista perioade scurte cu atacuri mai frecvente (ex. zilnic) separate de săptămâni sau luni fără atacuri sau cu atacuri mai rare (ex. două pe lună) timp de mai mulți ani.
Persoanele cu atacuri de panică pot prezenta atât atacuri complete (patru sau mai multe simptome), cât și cu simptomatologie limitată (mai puțin de patru), iar numărul și tipul simptomelor atacului de panică diferă frecvent de la un atac de panică la altul.
Cel puțin unul din atacurile de panică a fost urmat timp de cel puțin o lună de una sau ambele din următoarele:
- Preocupare sau îngrijorare persistentă privind apariția unui atac de panică sau a consecințelor acestuia. Acestea se referă la temeri de natură fizică, cum ar fi îngrijorarea că atacul de panică reflectă prezența unei afecțiuni grave ( ex. afecțiune cardiacă), preocupări sociale ( jena sau frica de a fi judecat negativ de ceilalți din cauza simptomelor de panică vizibile), îngrijorarea privind funcția mentală (“ teama de a înnebuni”, pierderea controlului)
- O schimbare semnificativ dezadaptativă a comportamentului menit să evite producerea atacurilor de panică: evitarea efortului fizic, reorganizarea vieții cotidiene astfel încât sa fie sigur de disponibilitatea ajutorului în cazul unui atac de panică, restrângerea activităților zilnice obișnuite, evitarea situațiilor agorafobice.
Agorafobia apare când pacientul părăsește domiciliul, când se află în mulțime, la coadă, în autobuz/automobile, pe un pod. În acest context apare comportamentul de evitare al spațiilor deschise de către pacient, care nu mai poate părăsi domiciliul sau spațiile în care se simte securizat decât însoțit sau nu le mai părăsește deloc.
Atacul de panică poate să apară și noaptea, în timpul somnului nonREM (primele 3 ½ ore de somn).
Prevalență:
În populația generală, prevalența estimată la 12 luni a tulburării de panică în SUA și unele țări europene este de aproximativ 2-3% la adulți și adolescenți. Femeile sunt afectate mai frecvent decât bărbații.
Debut și evoluție:
Vârsta medie la debutul tulburării de panică este de 20-24 ani. Într-un număr mic de cazuri debutează în copilarie, iar debutul după 45 ani este rar dar poate fi întâlnit.
Evoluția devine cronică dacă afecțiunea nu este tratată. Unele persoane pot prezenta recidive periodice alternând cu ani de remisiune între episode, iar alte persoane pot prezenta simptomatologie severă continuă. Un număr scăzut de persoane prezintă remisiune complete, fără recidive ulterioare după câțiva ani.
Episodul inițial apare spontan, dar poate să apară și la 3-6 luni după un eveniment semnificativ (moarte, divorț, statut profesional ) sau ca o complicație a utilizării unei substanțe psiho-active (cocaine, amfetamine) . Simptomatologia se agravează după al doilea-al treilea atac de panică. Complicațiile fobice apar la majoritatea pacienților în grad variabil, dar cea mai serioasă este agorafobia.
Comorbidități:
Comorbiditatea cu cel puțin o altă tulburare este frecventă în tulburarea de panică:
- Alte tulburări anxioase: fobia socială, tulburarea anxioasă generalizată, tulburarea obsesiv-compulsivă, fobia simplă
- Tulburarea depresivă majoră
- Tulburarea de somatizare, tulburarea hipocondriacă
- Tulburare legată de consumul de substanțe (alcool folosit ca automedicație)
- Tulburări de personalitate: evitantă, dependentă, histrionică
Tulburarea de panică apare frecvent în asociere cu numeroase simptome și afecțiuni medicale generale: amețeală, aritmii cardiace, hipertiroidism, astm bronșic, BPOC, sindromul colonului iritabil.
Factori de risc:
- Factori genetici și fiziologici: există o predispoziție genetică. Copiii părinților cu tulburare anxioasă, depresivă și bipolară au risc crescut pentru tulburarea de panică.
- Factori de temperament: afectivitatea negativă (tendința de a trăi emoții negative) și sensibilitatea anxioasă (predispoziția de a crede că simptomele anxioase sunt periculoase) reprezintă factori de risc pentru declanșarea atacurilor de panică
- Factori de mediu: experiențe de abuz sexual și fizic în copilărie, fumatul, factori de stres interpersonali, experiențele negative cu substanțe psiho-active, afecțiuni sau decese în familie
Tratament:
Obiectivele vizează diminuarea anxietății paroxistice din atacul de panică, a anxietății anticipatorii și a eventualelor conduite de evitare.
Tratamentul tulburării de panică constă în tratament medicamentos (benzodiazepine, antidepresive) și intervenții psiho-sociale (psihoterapie cognitiv-comportamentală, tehnici de relaxare, terapie familială).
DIACONU LAVINIA, medic specialist psihiatru
