Problemele de comportament ale copiilor sunt o preocupare atât pentru părinți, cât și pentru specialiștii din domeniul sănătății și care se ocupă de intervenția terapeutică a acestor cazuri. Preocuparea survine din dificultățile pe care lipsa intervenției asupra comportamentelor problematice le poate avea ulterior asupra copilului, dar și asupra familiei și mediilor de viață ale acestuia. La nivel general, un comportament problematic este acea manifestare care iese din normă ca intensitate, durată și frecvență și care interferează cu activitățile și bunăstarea copilului și a celor ce îl îngrijesc. Sub umbrela acestui concept se află o varietate de manifestări precum țipete, lovituri, plânsete, aruncatul și stricatul obiectelor, crizele de tantrum etc. Deși astfel de manifestări se reduc de regulă treptat cu vârsta atunci când copilul învață modalități eficiente și adecvate de a-și exprima nevoile și de a face față emoțiilor negative, în anumite cazuri ignorarea lor și întreținerea involuntară a comportamentelor poate duce la dificultăți ulterioare de gestionare comportamentală, dificultăți în îndeplinirea activităților, posibilitatea apariției delicvenței ori a altor probleme de conduită (Baumann et al., 2015).
O modalitate de intervenție asupra problemelor de comportament la copii este trainingul parental (parental training), fiind o modalitate de prevenție atât primară, cât și secundară pentru sănătatea mintală a copilului și a familiei acestuia. Trainingul parental este dezvoltat din tehnicile cognitiv-comportamentale și este orientat spre modificarea comportamentului copilului, având la bază premisa conform căreia comportamentul părintelui este un factor cheie ce mediază comportamentul copilului (Secară, 2007; Baumann et al., 2015). Modelul trainingului parental are în componență mai multi agenți, respectiv terapeutul care are rolul unui consultant care învăță părintele cu rol de mediator cum să reducă comportamentul problematic al copilului ce reprezintă ținta în intervenție (Long, Edwards, & Bellando, 2017). Folosirea trainingului parental s-a dovedit pe parcursul cercetărilor și practicii terapeutice a fi una dintre cele mai eficiente și bine documentate modalități de intervenție pentru copii și adolescenți, având o popularitate ridicată în rândul specialiștilor, reușind să cuprindă o varietate de dificultăți de externalizare ce se transpun în problemele comportamentale ale copiilor, de la comportamente mai ușor de gestionat precum necomplianța până la comportamente agresive (Forehand & Kotchick, 2002; Long et al., 2017).
În trainingul parental este urmărită dinamica dintre copil și membrii familiei și modul în care inițiativele coercitive ale adultului întrețin și amplifică comportamentele disruptive ale copilului. Comportamentele neadecvate sunt menținute printr-o dinamică de reciprocitate în care manifestările neadecvate se pot amplifica în timp ce părintele încearcă să aplice tactici de gestionare din ce în ce mai punitive, ducând astfel la un stil parental ineficient. Astfel, pentru implementarea trainingului parental este necesară identificarea acestei dinamici și a acelor aspecte specifice care mențin problema precum întărirea comportamentelor nedorite, folosirea unor strategii ineficiente, folosirea incorectă și inconsistentă a recompenselor pentru comportamentele dorite (Long et al., 2017).
Trainingul parental are la rândul său mai multe modele de programe (ex: programul Hanf pentru copii necomplianți – HNC, PCIT- Parent-Child Interaction Therapy, PMT – Parent Management Training, training pentru adolescenți) care vizează dezvoltarea unor abilități care să ajute consolidarea și îmbunătățirea relației copil-părinte, creșterea comportamentelor adecvate, dezvoltarea abilităților care să ajute părintele să gestioneze problemele comportamentale, modalități prin care părintele poate să interacționeze într-o manieră pozitivă cu copilul, abilități care să îi ajute pe adolescenți să învețe cum să schimbe dinamica familială într-un sens pozitiv, cum să comunice și să rezolve problemele (Long et al., 2017; Child Mind Institute, 2022). Aceste principii sunt în mare parte comune pentru toate programele de training parental iar scopul final este creșterea calității relației copil-părinte și reducerea comportamentelor disruptive.
Astfel de abilități precum cele abordate sunt învățate atât în urma unui proces de învățare de tip didactic, cât și prin exersarea lor în diverse jocuri de rol alături de terapeut, prin oferirea de feedback constant și teme de casă prin intermediul cărora părintele să exerseze în mediul de acasă ceea ce învață alături de terapeut. Trainingul parental urmărește structurat explorarea problemelor cu care se confruntă atât copilul, cât și părinții, analiza și înțelegerea factorilor care mențin problema, construirea relației terapeutice, stabilirea obiectivelor terapeutice, alegerea și planificarea celor mai potrivite strategii și monitorizarea rezultatelor. Ca organizare, trainingul parental poate aborda variat problema prin interacțiunea în terapie dintre copil și un părinte ori ambii părinți, implicarea întregii familii ori terapia individuală cu părintele și copilul (Secară, 2007; Long et al., 2017).
În concluzie, trainingul parental reprezintă un factor cheie în intervenția asupra problemelor de comportament ale copiilor iar practicienii sunt încurajați în a aborda multidimensional problematica, incluzând atât copilul cât și părinții în procesul terapeutic. De asemenea, părinții care se confruntă cu astfel de probleme sunt încurajați în a căuta sprijin și ajutor specializat pentru a putea reduce din timp potențialele complicații în dinamica familiei și de a-și îmbunătății relația cu propriul copil.
Autor: Tîrsan Ana-Victoria, psiholog clinician
Bibliografie:
Baumann, A. A., Powell, B. J., Kohl, P. L., Tabak, R. G., Penalba, V., Proctor, E. K., … & Cabassa, L. J. (2015). Cultural adaptation and implementation of evidence-based parent-training: A systematic review and critique of guiding evidence. Children and Youth Services Review, 53, 113-120.
Child Mind Institute. (2022). Complete Guide to Managing Behavior Problems. Accesibil la: https://childmind.org/guide/parents-guide-to-problem-behavior/
Forehand, R., & Kotchick, B. A. (2002). Behavioral parent training: Current challenges and potential solutions. Journal of Child and Family Studies, 11(4), 377.
Long, N., Edwards, M. C., & Bellando, J. (2017). Parent training interventions. In Handbook of Childhood Psychopathology and Developmental Disabilities Treatment (pp. 63-86). Springer, Cham.
Secară, O. (2007). Concepte și tehnici de familie în trainingul parental. Revista SNPCAR, 10 (2). UMF „Victor Babeș” Timișoara.