Terapia comportamentală în rândul copiilor cu ADHD

ADHD-ul reprezintă una dintre cele mai comune tulburări psihiatrice întâlnite în rândul copiilor (P. Hodginks, 2013) fiind întâlnită mai des în rândul băieților față de cel al fetelor (9,2% vs 3%. Guevara și Stein, 2001) această tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate se caracterizează prin lipsa de atenție și/sau hiperactivitatea-impulsivitatea care afectează funcționalitatea sau dezvoltare. Lipsa de atenție se caracterizează prin manifestările comportamentale, cum ar fi prin abaterile de la sarcină, lipsa de consecvență, dezorganizarea și dificultatea de a rămâne concentrat, iar hiperactivitatea se manifestă prin comportament motor excesiv ( DSM-5, Manual de Diagnostic si Clasificare Statistica a Tulburărilor Mintale, 2013).

 

Copii diagnosticați cu Tulburare cu deficit de atenție/hiperactivitate întâmpină adesea dificultăți în mediul școlar și în relațiile interpersonale, (Manuzza S. 2000) sunt expuși unui risc ridicat pentru alte tulburări mentale cum ar fi tulburările de dispoziție și consumul de substanțe (Spencer TJ, 2007).

 

În mod uzual, după diagnosticare, medicamentele psihostimulante sunt primele prescrise pentru tratarea tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate, majoritatea ducând adesea la o reducere a simptomelor (Pliszka, 2007; Wolraich, Brown și Brown, 2011). În cele mai multe cazuri părinții sunt reticenți în a le da copiilor medicamente, aici intervenind frica efectelor adverse sau a celor pe termen lung dar și stigmatizarea ( Muris și colaboratorii 2018).

Schweren și colaboratorii săi au demonstrat în unul din studiile sale că nu există beneficii cognitive pe termen lung ale medicamentelor,  memoria de lucru sau timpul de reacție nu se ameliorează. Îmbunătățiri semnificative au fost înregistrate în urma intervențiilor comportamentale (William E. Pelham et al., 2016) trainingul părinților în managerierea situațiilor a înregistrat rezultate pozitive asupra beneficilor cognitive.

Recomandările psihiatrice adesea sugerează că tratamentul medicamentos nu este suficient și recomandă deseori învățarea diferitor abilități sociale sau intervenții comportamentale

 

În prezent este disponibilă o gamă variată de terapii psihologice pentru tratarea Tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate în special în rândul copiilor și adolescenților. 

Printre aceste intervenții se numără terapie comportamentală, fiind îndreptată către schimbarea comportamentelor (creșterea comportamentelor dorite și scăderea comportamentelor nedorite), bazată pe principiile învățării sociale și alte teorii cognitive. Acestea includ managementul clasic al situațiilor neprevăzute, terapia comportamentală  și terapia comportamentală cognitivă (cum ar fi auto-instruirea verbală, strategiile de rezolvare a problemelor sau formarea abilităților sociale). Aceste intervenții sunt desfășurate în mai multe ședințe de-a lungul timpului, fie prin instruirea părinților (profesorii), fie a copilului. 

O altă metodă o reprezintă stimularea cognitivă ce urmărește antrenamentul memoriei de lucru care încorporează programe adaptative despre care se presupune că întăresc procesele neuropsihologice afectate de ADHD (Ferran 2017).

 

Mai mulți autori s-au concentrat pe deficitul primar în domeniul funcțiilor executive, observând tendința pacienților de a afișa deficite în această arie , prezentând abilități de planificare și memorie de lucru mai scăzute. 

Funcțiile executive sunt o colecție de capacități de nivel superior care permit flexibilitatea în comportamentul direcționat către obiectiv (Welsh și Pennington, 1988), inclusiv memoria de lucru și inhibarea răspunsului (Miyake și colaboratorii., 2000). 

Terapie cognitiv-comportamentală, managementul situațiilor neprevăzute și intervenții academice sunt considerate abordări de tratament primare și s-a demonstrat că îmbunătățesc performanta academică aducând îmbunătățiri funcțiilor cognitive (DuPaul și Eckert, 1997).

Terapia comportamentală, în special oferită de părinți și cu implicarea activă a copiilor și a profesorului, este singura intervenție non-farmacologică care s-a dovedit a fi asociată cu beneficii semnificative statistic (F. Catalá-López 2017), aceast aspect a fost demonstrat si de către Lambez în urma studiului său, având succes și în îmbunătățirea simptomatologiei cognitive a tulburării cu deficit de atenție/hiperactivitate (Bar Lambez, 2019).

 

Studiile de specialitate sugerează că efectele tratamentului sunt mai mari atunci când terapia comportamentală este combinată cu stimulente farmacologice. Decizia clinică de a combina aceste intervenții ar trebui să fie determinată de simptomele prezentate, de nevoile copiilor și ale familiei acestora și de disponibilitatea serviciilor de asistență medicală. Combinarea terapiei comportamentale cu stimulente poate îmbunătăți procesele atenției și poate reduce răspunsul impulsiv, de asemenea poate fi o modalitate de a reduce doza și durata tratamentului farmacologic (Leicester 2009).

 

Concluzie

 

Ținând cont de literatura de specialitate, terapiile comportamentale și existența tratamentelor farmacologice, nu se exclude, ele se completează maximizând rezultatele în cazul copiilor diagnosticați cu ADHD. În urma analizei articolelor relevante putem afirma că terapia comportamentală este cea care oferă rezultate statistic semnificative comparativ cu alte metode de intervenție.

 

BIBLIOGRAFIE:

 

  1. Attention Deficit Hyperactivity Disorder. The NICE guideline on diagnosis and management of ADHD in children, young people and adults. Leicester (UK): The British Psychological Society and The Royal College of Psychiatrists 2009;
  1. F. Catalá-López, B. Hutton, A. Núñez-Beltrán, M.J. Page, M. Ridao, D. Macías Saint-Gerons, D. Moher The pharmacological and non-pharmacological treatment of attention deficit hyperactivity disorder in children and adolescents: a systematic review with network meta-analyses of randomised trials  2017;
  1. Lambez B, Harwood A, Golumbic EZ, Rassovsky Y, Non-pharmacological interventions for cognitive difficulties in ADHD: A systematic review and meta-analysis, Journal of Psychiatric Research 2019;
  1. Mannuzza S, Klein RG Long-term prognosis in attention deficit/ hyperactivity disorder. Child Adolesc Psychiatr Clin North 2000;
  1. Paul Hodgkins & Juliana Setyawan & Debanjali Mitra & Keith Davis & Javier Quintero & Moshe Fridman & Monica Shaw & Valerie Harpin (2013) Management of ADHD in children across Europe: patient demographics, physician characteristics and treatment patterns Eur J Pediatr (2013) ;
  1. Spencer TJ, Biederman J, Mick E Attention-deficit/hyperactivitydisorder: diagnosis, lifespan, comorbidities, and neurobiology J Pediatr Psychol (2007).

Lupulescu Andreea

Psiholog clinician

 

Recommended Posts