Tantrumul reprezintă manifestarea unor emoții negative, în special frustrare și furie, manifestare care poate varia în modul de desfășurare, intensitate și durată. Tantrumul poate fi recunoscut prin comportamente neadecvate precum plânsul, solicitarea de a obține anumite lucruri, țipatul, trântitul pe podea, ținerea respirației, arcuirea spatelui atunci când copilul este trântit pe podea, mișcări haotice din mâini și picioare, lovitul propriei persoane ori un alt copil sau adult, aruncatul sau spartul obiectelor, fugitul (Daniels, Mandleco, & Luthy, 2012; Beauchamp-Châtel, Courchesne, d’Arc, & Mottron, 2019; Wilder & Hodges, 2019). Aceste comportamente apar ca urmare a incapacității copilului de a-și regla și gestiona propria furie în contextul limitării de a-și exprima propria autonomie (dorința de a face ceva, de a obține ceva, etc.). Deși manifestările ar putea în aparență să fie puse pe seama unei energii a copilului, tantrumul apare și pe fond de oboseală, fatigabilitate ori chiar o vulnerabilitate fizică și emoțională ca urmare ale unor dureri, boli, afecțiuni (Sravanti, Karki, & Seshardi, 2018).
În ceea ce privește caracteristicile tantrumului, durata unui episod de acest fel poate varia de la un interval scurt de câteva minute până la o perioadă mai mare de timp. Referitor la tipul de tantrum, se consideră unul sever atunci când copilul se lovește sau lovește o altă persoană (Wilder & Hodges, 2019). Tantrumurile urmează anumite tipare având trei stadii, acestea putând să debuteze cu plânsul ori țipetele copilului, iar gradual, în stadiul doi să urmeze comportamente mai intense precum lovitul, aruncatul obiectelor, trântitul pe jos, etc., iar în ultimul stadiu să se reducă intensitatea comportamentelor dar copilul să plângă și să aibă nevoie de consolarea părinților (Sravanti et al., 2018; Eion & Potegal, 1994 cit. in Wilder & Hogdes, 2019). Indiferent de manifestări, durată și intensitate, episoadele de tantrum sunt neplăcute atât pentru copil, cât și pentru adulți și pot aduce uneori și un sentiment de neputință al adultului în ceea ce privește gestionarea emoțiilor copiilor. Totuși, astfel de episoade sunt considerate a fi niște probleme de comportament comune în perioada copilăriei.
Prevalența tantrumurilor variază în funcție de vârstă, regăsindu-se frecvent printre copiii mici cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani. Pe parcursul dezvoltării, în special ca urmare a dezvoltării limbajului și învățarea comunicării funcționale, tantrumurile se reduc și chiar dispar. Tantrumul poate continua uneori până în copilăria mare și adolescență, însă cu o frecvență mai redusă. În timp, copiii învață să își conțină emoțiile, încep să înțeleagă regulile și modurile prin care este adecvată exprimarea emoțională și ajung să învețe modalități acceptabile social de exprimare (Daniels et al., 2012; Wilder & Hodges, 2019). În anumite tulburări, tantrumurile sunt relativ comune. În cazul copiilor cu tulburare de spectru autist ori cu dizabilitate intelectuală, tantrumurile sunt mai des întâlnite ca urmare a dificultăților de adaptare la schimbare și preferința pentru rutină, interacțiuni problematice cu ceilalți copii, separarea de îngrijitorii primari, necomplianța la cerințele adultului. Aceștia sunt și principalii declanșatori ai tantrumurilor în rândul copiilor (Beauchamp-Châtel et al., 2019; Wilder & Hodges, 2019). Totodată și gradul de afectare corelează cu prevalența comportamentelor de tip tantrum (Konst, Matson, & Turygin, 2013 cit. in Wilder & Hodges, 2019).
Cum să acționăm ca adulți când copilul este în tantrum?
Chiar și pentru un adult poate fi dificil să ajute un copil să se liniștească atunci când acesta este în tantrum însă este important să nu fie blamat copilul, să nu i se aplice pedepse ori să i se țină morală. Aceste încercări nu vor ajunge la copil deoarece el este copleșit de propriile emoții și nu aude ceea ce îi este transmis. Ce poate fi făcut constă în a acționa cu blândețe și înțelegere, a-i da copilul de înțeles că emoțiile sale sunt valide și înțelese de către adult (ex.: „Înțeleg că ești supărat că nu ne mai putem juca acum în parc”). Dacă încearcă să se rănească pe sine sau pe alții, copilul trebuie informat că acest comportament nu este acceptat nici în situațiile când este supărat și furios. Este necesar oferirea unui timp de time-out copilului pentru ca acesta să se calmeze. Pe parcursul tantrumului poate fi folosită și o strategie de extincție a comportamentului, respectiv ignorarea comportamentului problematic, însă cu luarea măsurilor de siguranță pentru copil și îndepărtarea potențialelor pericole. Un aspect crucial este ca adultul să fie primul care să-și controleze emoțiile, să rămână calm și să aștepte și copilul să se liniștească. Manifestările calme și răbdătoare joacă un rol de reper și sprijin pentru copilul aflat în tantrum (Daniels et al., 2012; Government of South Australia, 2020). Calmarea și reducerea tantrumurilor poate presupune și un proces de încercare și eroare până la găsirea strategiei eficiente și potrivite pentru copil pentru a-l ajuta să se liniștească, dar și pentru a diminua în timp apariția acestor manifestări.
Autor: Tîrsan Ana-Victoria, psiholog clinician
Resurse bibliografice:
Beauchamp-Châtel, A., Courchesne, V., d’Arc, B. F., & Mottron, L. (2019). Are tantrums in autism distinct from those of other childhood conditions? A comparative prevalence and naturalistic study. Research in Autism Spectrum Disorders, 62, 66-74.
Daniels, E., Mandleco, B., & Luthy, K. E. (2012). Assessment, management, and prevention of childhood temper tantrums. Journal of the American Academy of Nurse Practitioners, 24(10), 569-573.
Government of South Australia. (2020). Tantrums – Parent Easy Guide. Accesibil la: https://parenting.sa.gov.au/pegs/PEG25-Tantrums.pdf
Sravanti, L., Karki, U., & Seshadari, S. (2018). Rhythm of tantrums. Journal of Psychiatrists’ Association of Nepal, 7(1), 5-9.Wilder, D. A., & Hodges, A. C. (2019). Tantrums. The Encyclopedia of Child and Adolescent Development, 1–11. https://doi.org/10.1002/9781119171492.wecad091