Încă din viața intrauterină dezvoltăm moduri de a ne raporta, integra lumea exterioară și de a o defini pe cea proprie. Astfel, aceste informații sunt prezente la nivel fizic, corporal și biochimic, urmând să se dezvolte din punct de vedere emoțional, iar mai târziu, la nivel cognitiv, sub formă de atitudini, credințe, valori.
Fowlie și Sills (2011) redau faptul că scenariul de viață reprezintă un plan de protecție care apare ca urmare a introiecțiilor, mecanismelor de apărare, încă din perioada copilăriei, acestea împiedicând sentimentele și nevoile nesatisfăcute ale copilului să devină conștiente, iar întreaga sa existență va depinde de aceste scenarii. Cel mai probabil, aceste tipare inconştiente ale scenariilor au fost formulate, întărite şi extinse pe parcursul etapelor dezvoltării neuro-psiho-motorii, ca urmare a rupturilor repetate survenite în relațiile cu persoanele de referință.
Formarea unui scenariu de viață limitează dezvoltarea spontaneității, creativității, în special în rezolvarea problemelor de orice fel, precum cognitive, emoționale, relaționale, etc., din cauza faptului că acesta este scris încă din copilăria cea mică, punându-se pecetea pe finalul acestuia. Așadar, scenariul de viață reprezintă dramele nerezolvate în copilărie redate în viața unei persoane, în mod repetat.
Mesajele care duc la formarea scenariului de viață pot fi directe ori indirecte, însă de cele mai multe ori sunt furnizate în mod simultan de către persoana de referință pentru copil. Astfel, atunci când un părinte ignoră nevoile, cererile copilului său spunându-i „Nu ai nevoie de nimic!”, copilul internalizează acest mesaj, care, de regulă este redat în mod repetitiv, urmând să își scrie propria poveste în care își însușește, la modul literal, ceea ce i-a spus părintele de-a lungul timpului, urmând ca la rândul său, să își nege propriile nevoi, chiar și existența, înțelegând faptul că nu ar trebuie să existe, să fie cine este, iar din păcate, acest scenariu de viață poate fi îndeplinit prin eșecuri repetare, ori chiar suicid.
O altă modalitate de formare a scenariului de viață este prin intermediul reacțiilor, deciziilor pe care copilul le are cu privire la viață, bazându-se pe opțiunile ce vin în urma aspectelor familiale. De exemplu, atunci când un copil are un părinte alcoolic ce nu se poate îngriji de familie, poate lua decizia potrivit căreia cel mai eficient mod de a face față vieții este să devină extrem de competent, pentru a interveni în mod eficient, inițial în familie, ulterior în alte domenii de activitate, precum carieră, unde poate ajunge să adopte un comportament de a controla totul în jurl său, să fie dependent de muncă și incapabil de relații socio-emoționale, putând duce la burnout, precum și alte comportamente dezadaptative. Astfel, prin mediere cognitivă, copilul încearcă să înțeleagă și să își explice nevoile nesatisfăcute, luând decizii pentru sine, dar și pentru cei din jurul său ori pentru calitatea vieții.
Comportamentul persoanei poate da informații prețioase în legătură cu scenariul de viață, și anume prin modalitatea de alegere a cuvintelor, tonalitatea utilizată, tiparele frazelor, expresia emoțiilor, gesturile, mimica, acestea reprezentând manifestarea în mod direct a credințelor, cognițiilor, emoțiilor și nevoilor reprimate. Astfel, atunci când o persoană se autodescrie crezând cu tărie că „este prost!”, poate acționa fie în concordanță cu această credință (de exemplu, răspunzând la orice cu „nu știu!”), fie în mod opus credinței (citind foarte mult înaintea unei conferințe unde trebuie să prezinte un subiect, chiar dacă deține toate cunoștințele în acest sens, se luptă pentru a lua cât mai multe diplome, titluri, pentru ca cei din jurul său să nu observe credința sa centrală- „sunt prost”).
Scenariul de viață prezintă manifestări ce duc la experiențe de întărire a acestuia prin intermediul unor întâmplări care dovedesc faptul că scenariul este unul valid și justifică toate comportamentele, persoana acceptând numai acele lucruri care întăresc scenariul. Acele lucruri care neagă credințele vor fi rejectate, uitate, deoarece persoana ar trebui să se confrunte cu întregul proces de apărare.
Autor: Busuioc Andreea
Bibliografie
Fowlie, H. & Sills, C. (2011). Relational transactional analysis. Principles in practice. London: Karnac;
Popescu, O.A. (2021). Psihoterapie integrativ strategică. Vol. 1. Teorie și aplicații practice. Letras;
Photo by Mohamed Nohassi on Unsplash