De cele mai multe ori se vorbește despre rolul mamei și importanța relației acesteia cu copilul și mai puțin despre rolul tatălui. Ce-i drept, ambii părinți au un rol extrem de important în creșterea și dezvoltarea armonioasă a copilului.
Comportamentul ambelor figuri de referință, mai exact al mamei și al tatălui, raportat la copil dar și raportat la relația acestora de cuplu, va lăsa o amprentă bine impregnată asupra dezvoltării copilului. În creșterea și educația copilului este foarte importantă implicarea ambilor părinți. Copilul are nevoie atât de prezența figurii materne, cât și de prezența figurii paterne.
Părinții au rolul de îngrijitori, îndrumători, observatori, susținători, rolul de a oferi suport emoțional, rol de însoțitori ai copiilor pe drumul către dezvoltare și cu siguranță lista poate continua.
Un aspect foarte important care are o influență semnificativă asupra creșterii și dezvoltării copilului și despre care se vorbește destul de rar, îl reprezintă îndeplinirea rolului de îngrijitori pe care părinții îl au în raport cu propria lor persoană.
Grija față de propria sănătate fizică și psihică a părinților, igiena mentală și emoțională a acestora reprezintă pilonii cei mai importanți atunci când vorbim despre o dezvoltare sănătoasă a copilului.
Să reținem că, atât în viața intrauterină, cât și ulterior, o perioadă după naștere, copilul și mama sunt o unitate biologică și nu pot fi priviți separat.
Ceea ce mama trăiește, se reflectă în stările copilului și ceea ce copilul trăiește, se reflectă în stările mamei. De aceea, este important ca imediat după naștere și pe parcursul maternității, mama să beneficieze de atenție, grijă și suport fizic și emoțional din partea personalului medical și al familiei, în special al partenerului.
Pe de altă parte, nu trebuie să uităm importanța tatălui care, la fel, poate experimenta aceleași stări prin care trece și mama. Stări de la extaz, împlinire, bucurie, la confuzie, anxietate, furie, neputință, vinovăție etc.
Toate aceste trăiri influențează profund stările emoționale ale bebelușului și implicit dezvoltarea acestuia.
Este absolut necesar să aducem în discuție posibilitatea apariției despresiei post partum care poate avea influențe dramatice asupra copilului și asupra familiei.
Depresia post partum, denumită și depresia post natală sau depresia după naștere, este o afecțiune frecvent întâlnită la mame, însă există situații când aceasta poate apărea inclusiv la tați și la bebeluși.Această afecțiune nu dispare de la sine, ba chiar începe să se accentueze cam după o săptămână sau două de la naștere.
Depresia post natală este determinată în primul rând de apariția unor modificări hormonale semnificative. În timpul sarcinii, secreția de estrogen și progesteron crește de până la 10 ori și va scădea brusc în primele 3 zile după naștere. De asemenea, pot apărea inclusiv scăderi ale hormonilor tiroidieni care pot determina o disfuncție tiroidiana care la rândul ei poate provoca stări de anxietate și depresie. Scaderea nivelului de dopamină, la fel, poate determina aceste stări dar și prezența gândurilor obsesive.
S-a descoperit faptul că femeile cărora li se realizează cezariana de urgență prezintă un risc mai crescut de apariție a depresiei post partum decât cele care nasc vaginal cu ajutorul instrumentelor iar acestea la rândul lor, prezintă un risc mai crescut față de cele care nasc complet normal. De asemenea, mamele care nasc prematur prezintă un risc ridicat de depresie post partum.
Mămicile pot experimenta stări de tristețe și iritabilitate în cea mai mare parte a zilei, plâns frecvent, tulburări de alimentație, tulburări de somn, gânduri obsesive legate de sănătatea copilului, sentimente de rușine și vinovăție, în special sentimenutul de eșec în rolul de mamă. Pot apărea atacurile de panică, anhedonie mai exact lipsa bucuriei, sentimente de ostilitate față de partener și față de persoanele iubite, teama de a rămâne singure cu copilul, tendințe suicidare și chiar tendința de a face rău copilului.
În primele 3-4 luni după naștere, poate apărea depresia post partum și la tați. Aceștia pot prezenta simptome precum iritbilitate, oboseală, izolare socială, nu se pot atașa de copil, pot pierde legătura cu soția și, de asemenea, pot prezenta un risc crescut de consum de alcool sau alte substanțe.
Prezența depresiei post partum are o influență negativă asupra întregii familii. În ceea ce privește copilul, acesta poate dezvolta printre altele, anxietate și depresie. Pentru că depresia post partum nu trece de la sine, este foarte important ca mamele și tații care prezintă astfel de simptome, să solicite cât mai repede ajutor din partea unui specialist, mai exact psihologului sau medicului psihiatru pentru un diagnostic precoce.
În marea majoritatea a situațiilor, tratarea depresiei post partum este realizată cu ajutorul medicației combinată cu psihoterapia.
Cum recunoaștem depresia nou-născutului? Aceasta apare pe la 6-8 luni iar într-o primă etapă, sugarul reacționează prin plânsete, tentative de a se agăța de adult urmate de țipete. În a doua etapă el refuză contactul, manifestă o indiferență față de anturaj și prezintă o stare de inactivitate.
Se pot observa și prezența anorexiei, insomniei, scăderea în greutate, mare sensibilitate la infecții. Mai exact, depresia la sugar se caracterizează prin trei tipuri de simptome precum o indiferență a bebelușului, inerție și închidere în sine. Bebelușul nu mai este capabil să plângă, nu este prea expresiv, are comportamente repetitive, prezintă grave tulburări psihosomatice numite “echivalente depresive la sugar”. Acestea sunt astmul și eczema, anorexie, bulimie, vomitismente sau o regurgitație a alimentelor înghițite.
De cele mai multe ori, se va găsi o cauză care o vizează pe mamă: depresie maternă mascată, greutăți în reîntoarcerea la serviciu, dificultăți de relaționare cu partenerul, ale căror consecințe le suportă copilul.
Autor: Ioana Dobrin, psiholog clinician și psihoterapeut