În procesul de învățare și dezvoltare, indiferent că este mediul școlar, mediul terapeutic sau mediul de acasă, motivația joacă un rol cheie în rezultatele individului. Motivația apare atunci când situațiile prezente nu ne satisfac nevoile sau trebuințele și suntem nevoiți să acționăm pentru a le face mai satisfăcătoare. La vârste foarte mici este predominantă motivația extrinsecă, respectiv factorii din exterior sunt cei ce motivează persoană să se implice în anumite activități sau să obțină anumite rezultate. Pe parcursul dezvoltării, apare motivația intrinsecă care este asociată trebuințelor persoanei, iar trebuințe precum cele de a cunoaște sau a explora devin motorul implicării în diverse activități (Cibotaru, 2011).
Pe lângă motivația copilului drept caracteristică personală, mediul în care procesul de învățare are loc trebuie să îl stimuleze pe acesta în a se implica. Mediul trebuie să fie amenajat și să dispună de resursele necesare pentru a activa dorința copilului de a învăța (Cibotaru, 2011). Este relevant totodată și modul prin care adultul motivează copilul și deși este importantă prioritizarea și dezvoltarea motivației intrinseci, în școală, terapie și acasă, educatorul, terapeutul și chiar părintele se pot folosi de o unealtă ce facilitează angajarea copilului în activități, respectiv recompensa. Recompensa trebuie integrată într-un proces de învățare ludică, distractivă și atrăgătoare.
Din punct de vedere psihologic, recompensa reprezintă un stimul, care utilizat și aplicat eficient poate modifica comportamentul, iar în cazul copiilor, aceasta reprezintă o tehnică prin care comportamentul poate fi îmbunătățit. Mai mult, adulții apelează la recompense cu scopul de a crește probabilitatea apariției unui comportament dorit și de a crește frecvența acestuia (Ionescu, 2020). În general, ca oameni suntem motivați de a face un lucru pentru a primi o recompensă. În cazul copiilor, recompensa sub varii forme (primară – alimentară, socială – laude, încurajări, materială – jucării,obiecte dorite) îl ajută pe copil să atingă anumite obiective într-o manieră motivantă și plăcută (Schneider, 2003 cit. in Ionescu, 2020). Literatura de specialitate consideră recompensa poate una dintre cele mai importante tehnici și este totodată și o modalitate frumoasă de a le confirma copiilor că efortul lor este apreciat, observat și susținut (Ionescu, 2020). De asemenea, întăririle pozitive reprezentate de recompense sunt o modalitate de modificare a comportamentului mult mai eficiente și produc efecte mai rapide comparativ cu pedeapsa (Scott, Jain, & Cogburn, 2017).
Este important atunci când le oferim copiilor recompense să nu susținem un comportament egoist care va duce la situații de tipul „fac doar dacă primesc X lucru” și nici să nu folosim recompensa drept mită precum „primești x lucru doar dacă…”. Oferirea recompenselor nu trebuie să aducă un beneficiu direct adultului care o oferă, ci trebuie să producă un beneficiu direct copilului prin a-l motiva și a-l încuraja să participe activ în continuare (Ionescu, 2020). Totodată este important să le oferim copiilor recompense plăcute, alese chiar de ei. Pentru unii copii lauda și atenția din partea adultului pot reprezenta recompense puternice, dar pentru alții s-ar putea să nu fie suficient, fiind nevoie de alte forme de recompensă (ex.: o bomboană, un joc preferat, baloane de săpun, etc.).
Cum identificăm recompensele? – Recompensa poate reprezenta o varietate de lucruri, unele dintre ele putând fi considerate chiar banale, dar care pe copil îl atrag. Este important în primul rând să observăm copilul, modul în care interacționează cu diverse obiecte din jurul său și să fie expus la altele cu potențial de recompensă. Ceea ce face de fapt recompensa să funcționeze este valoarea pe care copilul i-o atribuie. O jucărie amuzantă, o îmbrățișare sau o încurajare, o gustare dulce, o pauză în care copilul să aleagă ce dorește să facă ori momente alături de părinți sau adulți semnificativi pot reprezenta recompense eficiente. Ce crește însă valoarea recompensei este și modul în care adultul o prezintă copilului iar acest lucru trebuie făcut cu entuziasm și să crească curiozitatea față de acea recompensă (Leaf, Dayharsh, & Boehm, 2010; Scott et al., 2017).
Cum oferim recompensele? – În terapie (ex: ABA – applied behaviour analysis) sunt urmărite o serie de etape. La început, recompensele sunt oferite în mod frecvent pentru orice (ex:„Ce frumos ai venit lângă mine să ne jucăm”, „Mulțumesc că mi-ai dat și mie mașinuța”), pentru absența comportamentelor nedorite (absența comportamentelor agresive dacă acestea există, opoziționism, etc.; ex.: „Mi-a plăcut cum ai pus scaunul la loc fără să îl trântești”) și mai ales pentru prezența celor dorite. În timp, frecvența recompenselor se diminuează până în punctul în care acestea sunt oferite la fel de frecvent similar mediului natural precum cel de la clasă sau acasă dacă adulții folosesc un astfel de sistem. În timp este de dorit ca frecvența să se reducă până la o recompensă pe zi sau chiar săptămână. Trebuie însă monitorizată reacția și progresul copilului în funcție de modul în care oferim recompensa, respectiv frecvența, momentul în care este oferită, cât de puternică este, cât de variate sunt recompensele, dacă mai este eficientă sau nu în timp (Leaf et al., 2010; Scott et al., 2017). În procesul educațional, similar celui terapeutic, recompensele eficiente au o serie de caracteristici precum specificarea motivului pentru care s-a oferit recompensa și îi oferă copilului o formă de feedback privitoare la realizarea sa, inclusiv simpla finalizare a activității, îl ajută pe copil să se orienteze spre o apreciere a eficacității propriului comportament, întărește comportamentul dorit (Stan, 2004).
La polul opus, o recompensă ineficientă are și ea o serie de caracteristici. Ineficiența este datorată faptului că este oferită la întâmplare, recompensează comportamente pozitive globale fără a-i sugera copilului motivul exact pentru care a primit recompensa și anticipează primirea recompensei indiferent de comportament ca urmare a unei periodicități de oferire a ei (recompensa este primită pentru că este timpul pentru una, nu pentru că este meritată) (Stan, 2004).
Folosirea recompenselor poate reprezenta o strategie eficientă în interacțiunea dintre copil și adult, însă se atrage atenția asupra modului în care aceasta este folosită și asupra motivului pentru care este folosită. Sunt reamintite două categorii mari de recompense: externe, spre exemplu beneficii de natură materială și interne, spre exemplu sentimentul de competență, creșterea stimei de sine, satisfacerea curiozității (Ionescu, 2020). Indiferent de tipul de recompensă folosit este important ca aceasta să motiveze și să încurajeze copilul să exploreze, să descopere, să învețe, dar și să îi aducă satisfacția efortului depus.
Autor: Tîrsan Ana-Victoria, psiholog clinician
Resurse bibliografice:
Cibotaru, L. (2011). Motivaţia-componentă importantă a învăţării. În Pledoarie pentru educaţie–cheia creativităţii şi inovării (pp. 430-432).
Ionescu, N. (2020). Managementul relațiilor copil-adult bazat pe recompense. În Calitate în educație-imperativ al societății contemporane (Vol. 1, pp. 446-450).
Leaf, R., Dayharsh, J., & Boehm, M. (2010). Ghid de terapie ABA. Frontiera.
Scott, H. K., Jain, A., & Cogburn, M. (2017). Behavior modification.
Stan, E. (2004). Despre pedepse şi recompense în educaţie. Institutul European.