Familia este definita, in general, ca fiind celula de baza a societatii, ca „grupul social avand la baza casatoria si alcatuit din soti si copii” sau „ forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire”. Dincolo de definitiile generale, familia functioneaza si se cladeste pe baza relatiilor interpersonale si devine fundatia pe care un individ construieste ulterior alte relatii, dezvolta convingeri , principii, standarde personale.
In genere, familia poate fi comparata cu un mecanism dinamic ale carui componente intercationeaza si se influenteaza reciproc, un sistem condus de reguli proprii si obiceiuri, care tinde catre constanta acestora; cu proprietati ca : interdependenta, comunicare, granite, cauzalitate circulara – procese complexe in care membrii familiei se influenteaza reciproc.
In ceea ce priveste comportamentul copilului, acesta este un produs al relatiilor din familie. In anumite interactiuni el va domina( bunica- „face numai ce vrea, e rasfatat”), in altele va fi intr-o relatie de supunere (tata- „ii stie de frica”). Comportamentele de evitare a sarcinii de catre copil sunt intretinute de comportamentele de ajutor oferite de membrii familiei- cu cat va avea mai putine limite in familie, cu atat mai greu ii va fi sa respecte mai tarziu reguli in comunitate. De asemenea, copilul se poarta diferit cu fiecare membru al familiei si invata patternuri de relationare cu si de la acestia- “daca plang, obtin ce vreau” devine un mod de comunicare cu mama sau alta figura de autoritate. Astfel, cei doi intra intr-un cerc vicios in care atitudinea unuia generaza reactia celuilalt (cauzalitate circulara).
Intarzierea in dezvoltarea limbajului (2-3 ani) este un simptom al familiei? Este tulburarea de limbaj mentinuta de membrii acesteia?
Asociata deseori si cu comportamente dificile- opozitionism, sfidare, tantrumuri- intarzierea de limbaj este perpetuata de figurile familiale prin modul in care acestia se raporteaza la copil si dificultatea acestuia. Hiperprotectia, neincurajarea initiativei si a autonomiei personale – hranirea, dezbracarea , incaltatul, urcatul scarilor- mentin rezistenta si in evolutia limbajului. Parintele ii comunica implicit copilului ca este neputincios, transferand ideea si la nivel de limbaj. Este bine cunoscut faptul ca in acelasi interval de varsta, limbajul copilului este caracterizat de prescurtari si deformari ale cuvintelor iar dragalasenia exprimarii amuza adultii care mentin in acest mod tulburarea de vorbire.
Includerea copilului cu intarziere de limbaj sau alta tulburarea a vorbirii intr-un proces terapeutic logopedic presupune realizarea unor schimbari atitudinale in cadrul familiei. Cel care dicteaza directia si calitatea intreractiunii cu copilul este parintele, schimbarea porneste de la noi atitudini de constientizare, intentionalitate, lucru cu sine insusi, respectarea limitelor impuse, rabdare. Copilul intra intr-o perioada de tranzitie in care observa ca membrii familiei se raporteaza la el diferit- impun limite ferme, stimuleaza mai mult comunicarea, conditioneaza- invatand o noua rutina relationala. Odata cu predictibilitatea interactiunilor si a cerintelor noi din sanul familiei, copilul va raspunde cu noi comportamente.
In concluzie, intarzierea in dezvoltarea limbajului nu este doar a copilului, ci poate fi produs al relatiilor si calitatii interactiunilor din cadrul familiei. Impreuna cu ceilalti membrii ai familiei, parintele poate imbunatati si influenta dezvoltarea copilului in planul comunicarii.
Gentiana Velica, Logoped
Bibliografie:
M. P. Nichols, R. C. Schwartz, Terapia de familie-Concepte si metode, Editura Pearson
J, Freeman, D. Epston, D. Lobovits, Terapia narativa pentru copii si familie, 2019, Bucuresti, Editura Litera
