Relatia dintre opozitionism si limbajul expresiv la copilul prescolar

In practica logopedica se intalnesc adesea copii de varsta prescolara cu un comportament opozitionist care ingreuneaza si prelungeste procesul de recuperare, corectare sau structurare a limbajului. Aceasta latura a comportamentului se manifesta mai cu seama acasa prin refuzul de a raspunde la intrebari, de a vorbi sau imita modelul verbal oferit si, asa cum afirma parintii, cu toate ca au capacitatile necesare, micutii spun “doar cand vor”. De cele mai multe ori intrebarea este aceeasi: de ce prescolarul nu vrea sa spuna, desi poate?

Limbajul este un set de cuvinte si semne utilizate organizat pentru comunicarea interpersonala si cuprinde doua laturi: limbajul receptiv (intelegerea gesturilor, cuvintelor, limbii) si limbajul expresiv (folosirea gesturilor si cuvintelor pentru comunicare). Cand se urmareste dezvoltarea limbajului expresiv, refuzul prescolarului de a comunica ingreuneaza procesul terapeutic. Un comportament opozitionist poate avea cauze multiple, insa intelegand stadiile dezvoltarii copilariei, putem desprinde o legatura intre refuzul de a vorbi sau a fi corectat si limbajul expresiv. Autorii E. Verza si U. Schiopu impart copilaria in mai multe stadii, definite ca ansambluri de caracteristici psiho-fizice ce permit identificarea particularitatilor prin care se aseamana indivizi de aceeasi varsta sau aflati intr-un interval de varsta apropiata. Astfel:

  • Primul an de viata este caracterizat de: adaptare senzoriala intensa, formarea perceptiei, gangurit si comunicare afectiva, prehensiune bogata a obiectelor, mers si primele cuvinte.
  • Anteprescolaritatea, de la 1 la 3 ani cuprinde: stabilizarea mersului, castigarea echilibrului complex, orientarea spre lumea obiectelor, intentionalitatea, dezvoltarea intensa a comunicarii verbale, dezvoltarea autonomiei personale si perioada intrebarii „ce este asta?”, dezvoltarea constiintei de sine si aparitia marii iterogatii „de ce?” 
  • A doua copilarie sau prescolaritatea (intre 3 si 6 ani) cuprinde: explorarea, largirea si cunoasterea mediului, adaptarea la gradinita, jocul expansiv, cresterea autonomiei personalesi a jocului cu subiecti, dezvoltarea aptitudinilor, socializarea. 

Dezvoltarea limbajului expresiv se realizeaza, asadar, cu salturi uriase intre 1 si 3 ani, fiind perioada cea mai scurta din ontogeneza cu cele mai mari transformari pe plan cognitiv, emotional si fizic. In decurs de 2 ani se trece de la limbajul „mic”, alcatuit din holofraze si onomatopee, la cel situativ incarcat de cuvinte concrete si enunt structurat. Insa aparitia si dezvoltarea limbajului expresiv coincide si cu dezvoltarea personalitatii si a proceselor cognitive. De aceea, literatura de specialitate numeste perioada de la 2 la 3 ani  “the terrible twos “-“teribila varsta de 2 ani” in care micutii parca l-au luat pe „nu” in brate. Insa prin observarea comportamentului in diverse contexte, se poate descoperi adevarata nevoie din spatele refuzului: foame, oboseala , suprastimulare. Alteori, mecanismele din spatele lui “nu vreau” si „nu” sunt: afirmarea sinelui, descoperirea de sine, dorinta de control. Se intalneste aici copilul greu de convins sa poarte tricoul rosu deja pregatit, sau cel care refuza anumite feluri de mancare, nu raspunde la intreabri, etc. Intelegand toate ceste aspecte, ce se poate face, totusi, pentru obtinerea cooperarii copilului? 

In ceea ce priveste terapia limbajului, consolidarea exercitiilor realizate cu logopedul presupune si interventia sistematica a parintilor acasa, conform indicatiilor acestuia. Unul dintre procedeele vizate este vorbirea reflectata- imitarea modelului verbal oferit. In cazul in care copilul se opune acestui tip de interventie, se poate apela intotdeauna la jocul simbolic „de-a ceva” ( doctorul, bucataria, familia) in care se include continutul dorit. De asemenea, fixarea modelelor verbale corecte, sedimentarea informatiilor culese din mediu si procesarea experientelor se realizeaza in timp, prin discutii si transpunerea lor in joaca. Dezvoltarea limbajului expresiv este posibila si prin largirea experientelor si activitati integrate si senzoriale. Vizita la gradina zoologica poate fi urmata de colorarea unei fise, jocuri de sortare si caracterizare a animalelor, modelarea sau pictarea lor, carti diverse cu animale. Toate acestea constituie o buna experienta de invatare si internalizare a celor invatate, sporind capacitatile lingvistice. Pe langa joc, in gestionarea opozitionismului putem apela si la un set de limite ferme pe care nu le incalcam.

In concluzie, perioada copilariei este incarcata de provocari, atat pentru parinti cat si pentru copii. In timp ce se cultivam initiativa si independenta copiilor, in terapia limbajului este nevoie si de observatie, adaptare permanenta, creativitate, experiente diversificate. 

 

Logoped Gentiana Velica

 

Bibliografie:

Camarata, S. M. (2016), Intarzierile de vorbire la copii, Bucuresti, Editura Trei

Verza, E. (2000) ,Psihologia varstelor, Bucuresti, Editura Pro Humanitate

www.zerotothree.org

Recommended Posts