fbpx Skip to content

Relația cu familia  de origine – ,,Conflictul” între generații

Relația cu familia  de origine – ,,Conflictul” între generații

Prezenţa unor modele diferite de rol conjugal, imixtiunea psihologică, social şi locativă a părinţilor în spaţiul interpersonal conjugal al nucleului nou creat, crează condiţii propice unei interacomodări deficitare a soţilor, favorizând astfel fenomene disfuncţionale. Viaţa sexuală a tinerilor căsătoriţi este influenţată negativ de coabitarea cu părinţii în acelaşi spaţiu locativ, deoarece tânărul cuplu nu poate avea relaţii sexual când îşi doreşte, acest lucru generând distanţă afectivă între soţi şi conflicte. Tensiunile între soacră şi noră, între ginere şi socru sunt destul de frecvente, şi doar maturitatea tinerilor soţi poate depăşi dizarmonia ce s-ar putea instala în parteneriatul lor, acestea fiind principalele motive care stau la baza apariției stărilor conflictuale în familia contemporană. 

Intensitatea, consecințele și frecvența de apariție a conflictelor în cuplu sunt mai mari decât tensiunile care marcau viața familiei tradiționale sau nucleare. Conflictele au devenit atât de frecvente, încât tindem să ne obișnuim cu ele și începem să le considerăm normale, uneori tratându-le cu indiferență.

Orice relaţie este o sumă de compromisuri. Individul visează să-şi facă viaţa aşa cum doreşte şi doreşte să-şi facă viaţa aşa cum visează. Într-o relaţie, unul dintre parteneri de obicei tinde să-l domine pe celălalt, egalitatea pare să fi fost doar o iluzie (Ciupercă, 2000).

Mulţi găsesc parteneri şi situaţii care  le reaminteasc de viaţa de acasă, din copilărie. Unii bărbaţi şi unele femei găsesc parteneri mai de grabă asemănători cu părinţii lor, ca înfăţişare şi atitudine, iar unele cupluri reeditează dragostea sau conflictul din copilărie. Părinţii reprezintă subiectele celor mai profunde iubiri şi uri ale oamenilor, într-o perioadă în care aceste sentimente sunt intense şi greu controlabile. Prin maturizare ne depăşim părinţii, atât din punct de vedere fizic cât şi emoţional. Părinţii de cele mai multe ori vor să-şi comunice convingerile, valorile şi să-şi modeleze imaginea despre sine copiilor deoarece au ca şi motiv dorinţa de nemurire genetică (Prior, O’Connor, 2006 ).

„Literatura de specialitate a consacrat în mod definitiv şi incontestabil caracterul inerent, inevitabil al conflictului. Orice asociere a două sau mai multe persoane produce conflict” (Cloke,  Goldsmith, 2000).

Conflictul este inevitabil între oameni. Atunci când două sau mai multe entități sociale vin în contact, relațiile pot deveni incompatibile sau inconsistente (Rahim, Blum, 1994, cit in. Milcu, 2003).

Se poate vorbi despre existența unor factori care predispun oamenii la abordări conflictuale ale relațiilor cu ceilalți semeni. 

Din perspectiva lui Billikopf, fiinţa umană are nevoie de a-şi exprima în primul rând propriul punct de vedere, considerând că ceilalți vor înțelege perspectivele şi le vor însuși, ajungând la aceeași concluzie. 

Touzard (1977), evidențiază faptul că, în cele mai multe cazuri, conflictul provine din raritatea unor resurse cum sunt banii, timpul, spațiul, statutul. Conflictul poate fi definit ca o situație în care persoanele fie urmăresc scopuri diferite, sau au valori contradictorii sau prezintă interese diferite. 

Din perspectiva autorului Miclea (2005), o mare importanță în instalarea conflictului o au acele atitudini care definesc prejudecata. Prejudecata este „o atitudine defavorabilă”, „o predispoziție de a percepe, a gândi, a simți şi a acționa față de alți indivizi în calitate de membrii ai unor grupuri într-o manieră mai de grabă de ostilitate sau de evitare decât de simpatie şi atragere”.

Copiii își însușesc comportamentele sociale prin observarea şi imitarea celor din jur, prin acest proces ei achiziționând atitudinile şi, mai ales, prejudecățile părinților săi. 

Un aspect semnificativ în declanșarea conflictelor îl reprezintă comunicarea, de aceea nu trebuie să pierdem din vedere comunicarea interpersonală realizată prin mijloace nonverbale, corpul uman fiind cel mai important dintre acestea. 

Din perspectiva autorului Zlate, corpul uman nu reprezintă numai aparență fizică sau gestică, ci şi expresia feței, mimica, având un rol important în comunicarea nonverbală. Prin expresia feţei putem stimula, orienta, decodifica şi înțelege intențiile partenerului.

Conflictul, prin definiția sa, are o componentă emoțională puternică. La nivel emoțional, acesta, restructurând sistemul de sentimente, emoții, preferințe afective. 

Richards, susține că nu se poate ajunge la o rezolvare eficientă a conflictelor fără abilitatea de angajare într-o autentică experiență emoțională cu ceilalți, ceea ce presupune o suspendare temporară a nevoilor, credințelor, opiniilor, participanților, pentru a se îndrepta spre zonele de confort interpersonal reciproc împărtășite cu ceilalți (Miclea, apud Enăchescu 2005).

Laura Cristina Hijal –  psiholog clinician • psihoterapeut

Articole recente

Appointment Form

Abonează-te la newsletter!

Fii la curent cu cele mai noi informații legate de sănătatea mentală, precum și cu evenimentele și proiectele noastre viitoare.