Psihoterapiile creative ajută pacienţii cu tulburări psihice să devină mai conștienți de propriile dificultăţi, conflicte, temeri şi anxietăţi, într-un mod mai puţin dureros. Studiile arată, de asemenea, că anumite simptome ce ţin de sfera emoţională şi afectivă, cum ar fi de exemplu frica, agresivitatea, suferinţa, izolarea socială sau apatia se ameliorează. Includerea tehnicilor creative în tratamentul pacienților cu tulburări psihice reprezintă o modalitate alternativă de a-i ajuta, această abordare umanistă, integrativă şi inovativă care valorizează pacientul şi îl reintegrează într-un grup social, facilitează deblocarea potenţialului său creativ, fapt ce poate avea drept consecinţă îmbunătăţirea stării lui de sănătate.
În psihoterapiile creative experienţele trăite, construirea, deconstruirea, reconstruirea şi transformarea materialelor utilizate, sunt rezultatul unui proces de creaţie şi de conştientizare de sine. Utilizarea artei ca terapie implică recunoaşterea importanţei procesului creativ în rezolvarea conflictelor emoţionale, în creșterea stimei de sine şi în procesul dezvoltării personale.
Un aspect important al utilizării tehnicilor creative constă în faptul că acestea facilitează accesarea conținuturilor aflate în subconştient, cu alte cuvinte, facilitează accesarea unor amintiri din copilărie și al altor evenimente din trecut. Unele materiale, cum ar fi lutul, de exemplu, pot fi utilizate pentru a da o formă evenimentelor și emoțiilor din trecut. Uneori, pacientul poate să-și amintească un eveniment neplăcut pe care l-a reprimat timp de mai mulţi ani, în acest caz contactul cu acesta putând fi dificil şi conflictual. Deşi evenimentul în sine nu poate fi modificat sau şters, acesta poate fi perceput într-un mod mai puțin dureros atunci când este reprezentat printr-un obiect sau printr-o imagine asupra căreia / căruia pacientul poate deține controlul, fapt ce îl poate ajuta să privească evenimentul dintr-o nouă perspectivă şi să recâştige un anumit control asupra propriei vieţi.
Poeziile, precum și alte produse literare, pictura, modelajul, colajul, muzica, dansul, teatrul, teatrul de păpuși și filmele, utilizate în scopuri terapeutice sunt denumite tehnici creative. În timp ce uneori intervenția terapeutică are ca pretext „producerea artei”, alteori aceasta se centrează pe reacţiile pacientului la texte, piese muzicale, filme sau alte produse realizate de artiști. De exemplu, în ședințele în care poezia este utilizată ca exercițiu provocativ, pacientul poate fi rugat ori să compună o poezie care să reflecte, de exemplu, starea sa emoțională, ori să citească o poezie scrisă de un poet şi să comunice terapeutului în ce fel se regăsește în aceasta.
În cadrul psihoterapiilor creative nu valoarea artistică a produsului realizat este importantă, ci creșterea gradului de conștientizare a pacientului, restabilirea contactului cu propriile senzații și emoții, exprimarea emoțiilor într-un cadru securizant, dezvoltarea unor mecanisme adecvate de coping, restructurarea cognitivă, etc. De exemplu, în cadrul terapiei prin dans şi mişcare, scopul terapeutic principal nu este acela de a realiza o anumită coregrafie. Inițial, psihoterapeutul observă mişcările pacientului în vederea evaluării acestuia, evaluare care să îl ajute să conceapă un plan de intervenţie. Ulterior, în funcție de obiectivele avute în vedere, dansterapeuţii își însoțesc pacienții pe drumul descoperirii propriului limbaj nonverbal și al semnificației acestuia, pe dumul conectării cu prezentul și dezvoltării personale. Psihoterapia prin dans este recomandată persoanelor care întâmpină atât dificultăţi sociale, cât și emoţionale, cognitive sau corporale și este adaptată nevoilor pacienților. Adesea este utilizată ca parte a procesului de recuperare al pacienților cu boli cronice. În timp ce dansul este o modalitate milenară de exprimare artistică, terapia prin dans este mult mai nouă, avându-și originea în lucrul cu pacienţii cu tulburări psihice. În anii 1940 psihiatrii spitalului ,,St. Elizabeth” din Washington DC au observat că starea unora dintre pacienţii lor (cei mai mulţi suferiseră traume severe în timpul celui de-al doilea război mondial) s-a îmbunătăţit în urma participării la clasele de dans ţinute de Marian Chace, o dansatoare şi coregrafă care a fost influenţată de psihiatrul Carl Jung.
În articolul de față vom prezenta mai pe larg două tehnici creative, respectiv modelajul și cinematerapia.
Modelajul
Modelajul este una dintre tehnicile principale care se utilizează în cadrul psihoterapiilor creative, folosirea lutului în procesul terapeutic facilitând exprimarea emoţiilor. Modelajul ajută pacientul să experimenteze o stare de bine în timpul actului creativ şi de asemenea, îl ajută să îşi conţină, în mod simbolic, emoţiile în propriile mâini. La un nivel mai profund, lutul facilitează accesarea conţinuturilor inconştiente şi subconştiente, precum și conectarea cu propriile emoţii şi senzaţii. Astfel, prin intermediul acestei tehnici pacientul are posibilitatea să se elibereze de tensiuni, să experimenteze o stare de bine, să se relaxeze și să se exprime în mod autentic.
Modelajul este o tehnică creativă care facilitează experimentarea formei și a volumului, precum și reprezentarea vidului, a spaţiului intern şi extern şi a emoțiilor. Numeroase studii au arătat care sunt efectele pozitive ale utilizării lutului în lucrul cu pacienţii cu tulburări psihice. Lutul este un material maleabil care are un efect calmant și care, atunci când este utilizat în mod corect, facilitează o creştere interioară semnificativă, eliberarea de tensiuni, ameliorarea conflictelor interioare, precum şi stimularea pacientului să găsească strategii de coping adaptate. Sunt studii care arată că modelajul poate ajuta pacienţii să intre în regresie, fapt ce poate avea ca efect îmbunătățirea stării lor psihice.
S-a observat faptul că în cadrul grupurilor care se adesează bolnavilor cu tulburări psihice, utilizarea modelajului ca tehnică psihoterapeutică are ca efect o creştere semnificativă a coeziunii grupului. De asemenea, această tehnică favorizează apariția unei congruenţe între procesele interne ale pacienților, exprimate în mod simbolic.
Modelarea lutului acţionează și în planul trăirilor fizice şi viscerale; pentru a modela lutul, pacienții trebuie să-şi folosească corpul aproape în întregime, fiind necesare mişcări puternice ale mâinilor şi braţelor pentru a-l putea înmuia; de asemenea, pacienții sunt nevoiți să adopte o postură adecvată, să aibă o anumită stabilitate corporală, să fie atenți și să-și conştientizeze propriile senzații.
Atunci când pacientul mânuieşte lutul, el îşi ține în mâini trecutul, se confruntă cu necunoscutul, cu frica, cu anxietatea și poate accesa conţinuturi aflate în subconştient. Fiind moale, lutul îl ajută pe pacient să conștientizeze faptul că se poate adapta situaţiilor noi şi că este capabil să își restructureze comportamentele şi emoţiile, fapt ce l-ar putea ajuta să se integreze mai bine în mediul social. Atingerea lutului facilitează activarea resurselor, creşterea rezilienţei, orientând pacientul spre un comportament adaptat. Lutul acționează și la nivelul cognițiilor, facilitând o transformare a stării de divergenţă într-una de echilibru.
Modelajul le permite pacienților să-și dezvolte creativitatea şi să-și consolideze puterea psihică de care au nevoie pentru a putea intra în contact cu propriile nevoi, pentru ca viaţa de zi cu zi să li se pară mai puţin goală şi stresantă, motive pentru care este recomandat ca această tehnică să fie utilizată și în cadrul programelor de reabilitare.
Sunt cercetări care ne arată rezultate interesante cu privire la felul în care paciente care aveau un diagnostic de schizofrenie, tulburare bipolară sau depresie s-au simţit după ce au lucrat cu lutul. Reacţiile au variat de la surpriza resimţită atunci când au găsit o modalitate de a da o formă lutului, până la dispariţia durerii de umeri și a stării de disociere față de probleme care la un moment dat le-au cauzat suferinţă; au fost surprinse, de asemenea, de propria capacitate de a asocia obiectele realizate cu vise şi cu experienţe din copilărie. S-a observat că au apărut imagini, insight-uri, amintiri încărcate din punct de vedere emoţional, trăiri kinestezice şi corporale, astfel încât s-a tras concluzia că în cazul pacienților care prezintă aceste tulburări psihice utilizarea lutului poate facilita un contact mai bun cu propria persoană și o mai bună integrare a acestor conținuturi.
Cinematerapia
Chiar şi pacienții psihotici, în ciuda dificultății lor de a avea insight-uri, pot să se simtă marginalizaţi şi stigmatizaţi. De obicei, în cadrul unui grup de suport avem pacienţi cu diagnostice diferite, cu grade diferite de severitate ale diagnosticului şi nu în ultimul rând, pacienți cu nevoi diferite. Pacienţii cu anumite forme de psihoză au nevoie să-şi controleze starea de agitație și impulsivitatea, în timp ce alții au nevoie să își dezvolte capacitatea de a avea insight-uri. Pacienții depresivi, precum şi alţi nevrotici au nevoie de o abordare terapeutică suportivă şi de formarea unor scheme cognitive funcționale. Aceste nevoi diferite necesită o abordare integrativă, multidisciplinară. Această abordare stă la baza psihoterapiei de grup care-i poate ajuta și pe acei pacienți pentru care doar medicaţia nu este eficientă (de exemplu, refuzul tratamentului, lipsa cooperării, lipsa responsabilităţii sociale sau a interesului faţă de alţii, grave deficienţe de comunicare, eşecul în implicarea în relaţii sociale normale sau în relaţii de prietenie, precum alte dizabilităţi cognitive cauzate de boală). În acest context, filmele pot fi utile, având în vedere faptul că facilitează utilizarea unor instrumente terapeutice diverse, cum ar fi de exemplu imaginaţia, povestirea, muzica, efectele sonore, jocul de rol având ca suport unele aspecte obișnuite ale vieții, găsirea mai multor puncte de vedere, etc.
În continuare vă vom prezenta pe larg aspectele pozitive ale utilizării filmelor în cadrul grupurilor de suport care se adresează bolnavilor psihici.
În primul rând, vizionarea de filme este o activitate adecvată din punct de vedere social, și oamenii ,,tipici” vizionează filme. Astfel, pacienţii care au o boală psihică sunt încurajați să participe la o activitate obișnuită, fapt ce îi poate ajuta să se simtă integraţi în viaţa socială obişnuită, cel puţin timp de câteva ore.
Pentru această categorie de persoane este foarte dificil să meargă la cinematograf sau să găsească prieteni cu care să vadă un film împreună. Într-un articol publicat în ,,International Journal of Group Psychotherapy”, Esra Yazici spune că într-unul dintre grupurile de cinematerapie pe care le-a desfășurat, la prima întâlnire pacienţii au venit îmbrăcaţi în haine obişnuite, dar începând cu cea de-a doua întâlnire aceștia au avut o grijă mai mare față de aspectul lor fizic, îmbrăcându-se adecvat pentru aceste întâlniri sociale.
A vedea filme în cadrul unui grup facilitează educarea comportamentală a pacienţilor. Aceştia experimentează ce înseamnă a face parte dintr-un grup, ce înseamnă a se implica într-o activitate, a interacţiona cu ceilalţi, a-şi controla comportamentele, a observa comportamentele celorlalţi şi a-şi observa propriile răspunsuri la reacțiile celorlalţi.
Angajarea pacienţilor într-o astfel de activitate îi motivează să vorbească despre propriile credinţe, să împărtăşească celorlalţi membrii ai grupului gânduri şi sentimente personale, în timp ce discută despre personajele şi acţiunea filmelor. Acestea reprezintă pentru terapeuţi indicii proiective. Filmele îndeplinesc o funcţie catalitică pentru reorganizarea gândurilor şi emoţiilor, reorganizare ce reprezintă prima etapă a călătoriei pacienților spre transformarea cognitivă, emoţională şi comportamentală şi, prin urmare, spre însănătoşire.
S-a observat că pacienţii care au refuzat să vorbească despre problemele lor personale în cadrul şedinţelor individuale, au împărtăşit cu ceilalţi membrii ai grupului păreri cu privire la filmele vizionate, fapt ce a facilitat crearea alianţei terapeutice.
În ceea ce-i priveşte pe pacienţii schizofrenici şi schizoafectivi a căror avoliţie, apatie şi indiferenţă socială necesită tratament psihiatric, vizionarea filmelor şi participarea la sesiunile de terapie de grup le oferă acestora posibilitatea de a avea interacţiuni sociale. De asemenea, filmele şi sesiunile de terapie de grup le oferă acestor pacienţi oportunitatea să învețe să respecte reguli sociale, cum ar fi, de exemplu, aşteptarea momentului potrivit pentru a vorbi şi pentru a răspunde, pentru a vorbi despre ei-înşişi, pentru a asculta şi a înţelege. De asemenea, încercarea de a rememora scenele din film, de a le descrie şi a medita asupra lor reprezintă un bun exerciţiu cognitiv.
Această abordare poate fi, de asemenea, utilă şi în cazul pacienţilor bipolari, cărora le este dificil să-şi controleze unele comportamente cum ar fi impulsivitatea, logoreea, agitaţia şi agresivitatea. Vizionarea de filme şi participarea la sesiunile terapiei de grup le oferă pacienţilor bipolari oportunitatea să exerseze controlarea acestor comportamente.
Componenta suportivă a grupului este mai importantă pentru pacienţii depresivi, pacienţii anxioşi precum şi pentru alţi pacienţi nevrotici. S-a constatat că în urma participării la astfel de întâlniri, acestora le-a crescut gradul de concentrare, au reuşit să-şi exprime mai adecvat emoţiile, să-şi asculte prietenii, să-și împărtăşească gândurile şi să respecte regulile grupului.
Esra Yazici a scris despre unul dintre grupurile sale de suport, in cadrul căruia mulţi dintre participanţi aveau un istoric de tentative de suicid. Conectându-se, prin intermediul filmelor, cu propria lor speranţă şi depresie, ei au reușit să vorbească despre tentativele lor de suicid, unul dintre pacienți promițând că va vorbi de acum înainte despre toate tentativele de suicid viitoare. Esra Yazici a remarcat faptul că efortul pacienţilor de a-l convinge pe acesta să rămână în viaţă a fost remarcabil.
Ședințele de cinematerapie pot avea şi o componentă psiho-educaţională importantă. De exemplu, filmul ,,O minte sclipitoare”, în regia lui Ron Howard, îi poate învăţa pe pacienţi noţiuni cu privire la diagnostic, simptome, tratament şi efectele secundare ale tratamentului. Acest film poate fi, de asemenea, un instrument ce ar putea facilita normalizarea, împărtăşirea şi înţelegerea simptomelor de către pacienţi, fapt ce poate avea ca și consecință o mai bună conştientizare a propriei condiții şi o creştere a complianţei la tratament.
Filmele de scurt metraj sunt recomandate pacienţilor cărora li s-au prescris doze mari de tratament.
Filmele vizionate în cadrul sesiunilor terapeutice oferă pacienţilor ,,un vis împărtăşit”, precum şi metafore bogate care pot facilita accesarea propriilor emoții și discutarea propriilor probleme.
Psihiatrul Fuat Ulus aplică principiile analizei tranzacţionale în cadrul ședințelor de cinematerapie care se adresează bolnavilor cu tulburări psihice, emițând ipoteza că filmele ajută privitorul să acceseze unul dintre cele trei nivele ale dezvoltării psihice: părinte, adult şi copil.
Creativitatea este o resursă importantă care dacă este stimulată, ajută pacientul să găsească noi modalități de a face față dificultăților cu care se confruntă și să își îmbunătățească calitatea vieţii. Există din ce în ce mai multe studii care demontrează faptul că muzica, poezia, filmul, pictura, precum şi alte tehnici artistice pot fi integrate cu succes în cadrul tehnicilor terapeutice, cel puţin în cazul anumitor categorii de pacienţi. Totuși, este nevoie de o cercetare mai structurată pentru a descoperi care sunt indicaţiile specifice, contraindicaţiile, precum şi ce categorii de pacienţi obțin cele mai mari beneficii de pe urma participării la ședințe în care sunt utilizate terapii creative.
Bibliografie
Leroy-Viémon, Brigitte; Gal, Corinne, Utilisation du contact comme ouverture à la recontre, Psychotherapies; 2008; 21, 8; ProQuest Central
Morais A.H, Roecker S, Salvagioni D.A.J., G.J Eler G.J. – Significance of clay art therapy for psychiatric patients admitted in a day hospital, Invest Educ Enferm. 2014; 32 (1): 128-138
Pies, R., Summoning the Muse: The Role of Expressive Arts Therapy in Psychiatric Care, Psychiatric Times; January 2008
Silverman, Michael J., The use of lyric Analysis Interventions in contemporany Psychiatric music therapy: descriptive results of songs and objectives for clinical practice, Music Therapy Perspectives; 2009; 27, 1; ProQuest Central
Silverman, Michael J., Evaluating current trends in psychiatric music therapy: a descriptive analysis, Journal of Music Therapy; Winter 2007; 44, 4; ProQuest Central
Yazici, E.; Ulus F.; Selvitop, R.; Yazici, A.B.; Aydin, N., Use of Movies for Group Therapy of Psychiatric Inpatients: Theory and Practice; International Journal of Group Psychotherapy, 64 (2) 2014
Autor: Laura Chirodea
Funcții: Psiholog clinician specialist
Psihoterapeut specialist