Situația de sănătate publică a ultimului an a afectat, într-un mod sau altul, foarte multe profesii și domenii de activitate. Unele au fost oprite, altele copleșite de o cerere mai mare, iar majoritatea nevoite să se reinventeze, să se adapteze noii realități. În această ultimă categorie se înscriu și serviciile psihologice. Cei mai mulți psihologi s-au adaptat și au rămas disponibili online pentru clienții lor, prin intermediul tehnologiei.
Care sunt temele de reflecție prezente în literatura de specialitate privind apropierile și deosebirile dintre terapia tradițională și cea online?
Principalele aspecte teoretice și practice cu care se confruntă terapeuții în mediul online:
- Prezența
Întrebare: este posibilă crearea prezenței în cyberspațiu și în ce măsură prezența corporală este vitală?
Prezența este, de fapt, necesară pentru rezutate pozitive în psihoterapie. Geller și Greenberg (2012) susțin că aceasta este o calitate subiacentă fundamentală a relației terapeutice. Autorii descriu prezența terapeutică drept starea din care putem participa cu întregul nostru sine la întâlnirea cu un client.
Prezența pe o multitudine de niveluri:
- fizic
- emoțional
- cognitiv
- spiritual.
Prezența este definită prin aducerea propriului sine, în întregul său, în ședința cu clientul, prin a fi deplin în clipa de față, cu și pentru client.
”Față în față” înseamnă să te afli în raza de vedere sau în prezența celuilalt.
Tradițional, ne referim la prezența tangibilă, fizică, dar care este semnificația acestei prezenți în cyberspațiu?
De obicei, prezența este simțită prin auzirea vocii și prin vederea feței și a corpului. ”Deși, în mod tradițional, prezența implică trupul, de fapt această prezență fizică este doar un adjuvant pentru prezența subiectivă”.
Prezența terapeutului presupune imersiunea, atenția sa, activarea emoționalității sale, reveria și disponibilitatea sa de a participa în ”aici și acum” la puneri în scenă.
- Este aceeași terapie sau este una diferită?
- Sherry Turkle (2017) consideră că: ”Tehnologia creează o nouă stare a sinelui. Intimitatea online este reală, dar operează cu o nouă dinamică”.
- Todd Essig susține că terapia online funcționează, dar că aceasta implică procese care sunt diferite de acelea ale terapiei în persoană.
De exemplu, procesele specifice fundamentale în terapiile psihodinamice, precum ascultarea analitică și atenția acordată proceselor implicite, sunt inevitabil modificate atunci când sunt supuse medierii tehnologiei.
- Weinberg (2014) susține că relația online implică un tip diferit de intimitate și a numit-o E-ntimitate. Diferă întrucâtva de intimitatea în care relația se bazează pe autodezvăluire și împărtășirea trăirilor private. ”Intimitatea în lipsa spațiului privat reinventează sensul intimității” de vreme ce spațiul privat nu poate fi garantat în cyberspațiu, probabil că sensul intimității se va mai nuanța.
E-ntimitatea online este mai degrabă, asemănătoare cu genul de intimitate care se dezvoltă în grupurile mari și se bazează pe o atmosferă de coeziune, de ”noi” și de apartenență.
- Putem să facem terapia online să fie mai ”reală”?
De exemplu, încercarea de replicare a circumstanțelor din cabinet în cazul psihoterapiei psihanalitice ar însemna ca pacientul să stea întins pe divan, chiar dacă analistul se află în spatele ecranului. O abordare ce poate fi considerată inadecvată, chiar rigidă, cel puțin în cazul clienților care nu au experiențiat anterior un parcurs analitic.
Aceeași întrebare se repercutează și asupra opțiunii între a sta aproape de ecran, pentru a se vedea doar fața, sau a menține o oarecare distanță pentru a se vedea și corpul, precum în cabinet.
Ideea este că, ar trebui să încercăm să reproducem condițiile de bază care există atunci când întâlnim un client în persoană, dar să se țină cont de faptul că mediul diferit dictează circumstanțe diferite.
- Nevoia de focalizare
Nuala Dent: ”mediul online are nevoie de o investiție mai mare de timp și de energie, pentru a crea și a menține un spațiu psihic care să faciliteze învățarea bazată pe experiență”.
Pentru a menține prezența, pentru a rămâne focalizat și a nu fi distras de alți stimuli, terapeutul trebuie să aibă o atenție alertă și să facă un efort suplimentar.
- Ignorarea informațiilor ambientale
În terapia online, terapeutul are, mai degrabă, tendința de a ignora evenimentele și incidentele subtile care au loc și pe care nu le-ar ignora în cazul unei terapii ”în-prezență”.
De exemplu, o pisică plimbându-se în fața ecranului; dacă clientul ar fi adus în cabinet patrupedul, nu ar fi fost trecută cu vederea acel fapt și s-ar fi căutat explorarea semnificației acelei apariții.
În online există tendința de a ignora aceste elemente și a asimila drept parte a noului mediu.
- Cadrul terapeutic
În terapia clasică terapeutul oferă cadrul – încăperea, mobilierul, șervețelele, etc. În online cadrul nu mai poate fi controlat de terapeut, aceasta însemnând că se pierde abilitatea de a garanta un spațiu securizant, așa că ”partea leului privind menținerea unor limite sigure și asigurarea propriilor nevoi privind mediul” aparțin clientului. (Russell, 2015).
Această schimbare este adesea una cu impact semnificativ. Cadrul terapeutic este o combinație de elemente concrete și subiective, al căror rol este acela de a oferi continuitate, consecvență și conținere. Un mediu stabil și securitizat favorizează simțământul de libertate necesar explorării și exprimării.
În afara cabinetului pentru terapie, alte elemente ale cadrului terapeutic cuprind ora și durata ședinței, onorariul, absențele și anulările, pauzele, comunicările, confidențialitatea, etc.
Modell (1989) consideră că, cadrul terapeutic creează un spațiu cald, sigur, conținător, asemănător celui din pântece, ce-l protejează pe pacient de realitatea dificilă din afara cabinetului.
Winnicot (2006) considera că un cadru sigur creează un spațiu sigur în care pacientul se poate ”folosi” de analist. El afirmă că spațiul dialogal este o extensie a corpului pacientului și, astfel, terapeutul ar trebui să ajusteze acel mediu la nevoile clientului.
Conclusiv, acest element este considerat un fundal esențial care permite apariția transferului și a proceselor inconștiente.
În online nu se poate valorifica importanța acestui factor ca în mediul tradițional. În terapia mediată:
- nu putem adapta cadrul la nevoile pacientului
- nu putem garanta un mediu sigur lipsit de intruziuni
- nu avem responsabilitatea principală în ceea ce privește cadrul.
Părerile sunt împărțite:
Colleen Russell (2015) afirmă: ”în relația ecran-către-ecran nu poate fi stabilit un mediu susținător sigur în mod tradițional”.
Pe de altă parte, Gily Agar (2020) argumentează că, prin faptul că pacienții online sunt responsabili pentru satisfacerea propriilor nevoi, aceștia sunt încurajați să se bazeze pe sine, iar mesajul este acela de a avea încredere în resursele interioare ale pacientului.
Privind către viitor
În viitor, inovația tehnologică va facilita, probabil, o întâlnire tridimensională, poate chiar una tactilă. Facilitățile oferite de inteligența artificială vor putea identifica aspecte ale emoției și ar putea îmbunătăți sau i-ar putea dăuna interacțiunii umane.
Psiholog Mihai Petro
Bibliografie
Haim Weinberg, Arnon Rolnick (coordonatori), Psihoterapia online. Teorie și practică, București, Ed. Trei, 2020