Skip to content
Alegria

Psihosomatica bâlbâielii

psihosomatica balbaielii

Bâlbâiala este manifestarea unei tulburări de pronunţie, o dificultate parţială sau gravă de vorbire, de a rosti şi a se exprima clar (cu diverse grade, de la câteva cuvinte întâmplătoare, până la o tulburare constantă).

Din punct de vedere al psihosomaticii bâlbâiala este procesul care ne arată în ce direcţie în sistemul familial trebuie să ne uităm. Orice mecanism al corpului şi psihicului apare să ne ajute, vine cu un mesaj pentru fiecare din noi. Ticurile nervoase, problemele de sănătate, problemele emoţionale, bâlbâiala nu apar ca să ne sperie. Ele de fapt sunt un semnal, o alarmă, un mesaj: să analizăm ce se întâmplă în familie, în jurul nostru.

Bâlbâiala este o formă de nesiguranţă puternică, provenită din copilărie, care este legată de frica faţă de un părinte, de obicei persoana care reprezintă autoritate şi care se manifestă în prezenţa celuilalt părinte. Este o formă de refulare, o incapacitate de a-mi stăpâni adecvat gândurile şi emoţiile şi tentativa eşuată de a-mi controla exprimarea limbajului meu, care nu mai este spontan (acest tip de discurs poate apărea foarte devreme în copilărie, dacă am fost ridiculizat cu privire la plâns: Nu plânge!). Sau poate fi vorba despre o traumă trăită atunci când am fost împiedicat să fac ceva. Acea emoţie se transformă în bâlbâială. Ezit, nu reuşesc să spun clar ceea ce simt, îmi refulez şi deformez cuvintele, din tema de respingere sau anxietate. Dacă spun clar ceea ce trăiesc, oare părinţii mei mă vor accepta? Sunt destul de bun pentru ei? Răspund aşteptărilor lor? Îmi dau voie să fiu ceea ce sunt? 

Cu cât mai mult timp copilul are pentru a scoate sunetele, cu atât mai mult timp copilul are pentru a da un răspun corect.

Cele mai dese cauze ale apariţiei bâlbâielii:

  • Nesiguranţa copilului că ceea ce spune va fi acceptat de ceilalţi.
  • Conflictul stimei de sine scăzute legate de interdicţia de-a vorbi. Cuvintele mele nu au valoare (Ex: adulţii închid gura copiilor).
  • Frica, sperietura mamei (cuvintele au rămas în gât). Din practică aceste sperieturi ale mamei pot fi încă de când aceasta era însărcinată.
  • Copilului I se interzice să plângă (Ex: linişte)
  • Membrii familiei trebuie să ţină un secret familial şi au frică ca acesta să nu fie aflat.

Bâlbâiala nu apare peste noapte sau în urma unui eveniment strasant (o sperietură de exemplu). Ea apare când copilul este la limita stresului aproximativ timp de un an. Bâlbâiala merge mână de mână cu stresul. Când copiii cresc cu această tulburare de limbaj sau adulţii care se bâlbâie ei transformă bâlbâiala în mecanism de apărare:

  • Dacă nu vorbesc nimeni nu ma deranjează
  • Dacă mă bâlbâi nu voi fi întrebat în plus
  • Eu sperii oamenii cu „defectul” meu, îi îndepărtez şi mai puţini oamenii o să se apropie de mine.

Bâlbâiala nu are legatură cu vaccina, sperietura de câini sau alte evenimente tragice din acea zi sau săptămână (de când a început copilul să se bâlbâie). Un exemplu din terapie: un copil de 4 ani creştea într-o familie unde părinţii se certau zilnic, iar copilul nu avea voie să intre în camera părinţilor în timp ce se certau şi nici nu prea putea vorbi cu ei după, pentru că îi era închisă gura. După o perioadă lungă părinţii au ajuns să vorbească despre divorţ. În acea perioadă copilul a fost dus pentru câteva zile la bunei la ţară. Acolo la un moment dat în timp ce copilul ieşea din casă a sărit un câine in faţa sa şi a început să latre. A doua zi copilul a început să se bâlbâie. Părinţii şi buneii erau convinşi că cauza bâlbâielii a fost sperietura de câine. Dar de fapt acea sperietură a fost doar un triger sau mai bine spus o coincidenţă. 

După multe vizite la neurologi, logopezi şi defectologi, mama copilului a ajuns în terapie, ca să-şi dea seama că copilul a început să se bâlbâie ca să salveze relaţia părinţilor. După ce mama şi-a lucrat conflictele şi traumele interioare copilul a încetat să se mai bâlbâie.

Părinţii sunt cei mai puternici magicieni în rezolvarea problemei copiilor.

Când apare o problemă de orice tip la copil recomand părinţilor să fie mai atenţi la ce se întâmplă în familie, în relaţiile pe care le au, în stare interioară pe care o trăiesc şi să se întrebe:

  • Ce se întămplă în viaţa mea căci copilul a decis să mă salveze?

Doina Coşneanu – psiholog clinician

Bibliografie:

  1. Jacques Martel – Marele Dicţionar al Bolilor şi Afecţiunilor, 2021
  2. Oleg Matveev – Psihic, creier, corp: cauzele profunde ale bolilor, Moscova 2017
  3. Viktoria Rademonova – Curs de formare: Psihosomatica copiilor speciali, Moscova
Distribuie articolul pe