Skip to content
Clinica Alegria

Ateliere de sărbătoare la Clinica Alegria

Fă o programare

Detalii program

Unde?

Cursurile se vor desfășura la
Clinica Alegria – Strada Moșoaia 86, sector 4, București

Cât?

150 lei/sedință

Durată?

60 minute /sedință

Curs susținut de:

Alexandra Țalea clinician/
Beatrice Iacob clinician

Ateliere de sărbătoare la Clinica Alegria

„Ateliere de sărbătoare la Clinica Alegria” reprezintă un grup tematic dedicat copiilor, creat pentru a le oferi un spațiu sigur și prietenos în care să socializeze, să exploreze activități creative și să se bucure de atmosfera specifică lunii Decembrie. Acest grup este susținut de psihologii Alexandra Talea și Beatrice Iacob, care vor ghida activitățile și vor adapta întregul program în funcție de vârsta și nevoile copiilor.

Scopul Atelierelor

Atelierele sunt gândite ca o experiență în care copiii pot interacționa, se pot exprima liber și își pot dezvolta abilitățile sociale și emoționale. Scopul principal este crearea unui context în care cei mici să învețe prin joc, să construiască relații pozitive și să se simtă parte dintr-un grup. Programul are și rolul de a-i ajuta pe copii să își consolideze încrederea în sine și să descopere modalități noi de exprimare prin activități creative și colaborare.

Activitățile incluse în cadrul atelierelor

Programul cuprinde exerciții și jocuri de socializare, activități de dezvoltare personală și ateliere creative inspirate de sărbătorile de iarnă. Printre acestea se regăsesc:

  • realizarea de obiecte art & craft cu tematică festivă
  • decorare turtă dulce
  • activități de colaborare și lucru în echipă
  • exerciții ghidate pentru stimularea comunicării, imaginației și creativității

Toate activitățile sunt adaptate nivelului de dezvoltare al fiecărei categorii de vârstă.

Organizarea atelierelor

Programul este structurat în două grupe, desfășurate în zilele de vinery (12 decembrie si 19 decembrie):

  • grupa pentru copii cu vârsta între 3 și 7 ani
  • grupa pentru copii cu vârsta de peste 8 ani

Beneficiile pentru copii

Participarea la „Ateliere de sărbătoare la Clinica Alegria” aduce numeroase beneficii, precum:

  • dezvoltarea abilităților sociale și a comunicării
  • îmbunătățirea cooperării și a lucrului în echipă
  • stimularea creativității și a încrederii în sine
  • oportunitatea de a experimenta activități noi într-un mediu securizant
  • formarea de legături pozitive cu alți copii
  • trăirea unor experiențe de învățare prin joc, într-un cadru calm și festiv

Acest program este creat pentru a sprijini dezvoltarea armonioasă a copiilor și pentru a transforma perioada sărbătorilor într-o experiență memorabilă.

Părerile pacienților

Va
Vali Vai 2026-09-09

Excelent. Profesionalism, răbdare și înțelegere. Recomand!!!

Gr
GreenTea!! 2026-09-09

Foarte bine! Ma simt mult mai bine comparat de cand de cand m-am trezit :)

Cr
Cristiana Vlada 2026-09-09

La Clinica Alegria, am facut cunostinta cu dna dr. Psihiatru Cristiana Stoica. Este primul medic, despre care pot spune sincer ca este absolut minunat. Este primul medic care aloca timp suficient pentru explicații. Răbdare sa asculte, recomandari f bune, sfaturi clare, analiza pe durata consultației. Interactiune cu copilul ! Felicitări, dna dr. Sunteti WOW

Mi
Miruna Saucă 2026-08-12

Am fost la doamna psihiatru Elma Mînecan și am avut o experiență super buna, foarte drăguță și calma. Recomand cu drag!

An
Andreea Petronela Miriță 2026-08-06

Doamna doctor Niculae Raluca este un medic neurolog pediatru de excepție. Blândă, calmă și mereu zâmbitoare, explică totul pe înțelesul părinților, cu răbdare și profesionalism. O recomand cu toată încrederea . De asemenea, Clinica Algeria merită toate aprecierile. Atât medicii, cât și personalul de la recepție sunt deosebit de amabili, calzi și primitori, făcând fiecare vizită o experiență plăcută. Felicitări întregii echipe pentru profesionalism și implicare ! 🙏🏻

Al
Alexandra Ciobanu 2026-08-06

Merg la doctorul Barbu Andrei din 2023 si pot spune cu mana pe inima ca a fost una dintre cele mai bune decizii pentru sanatatea mea mintala. Este un psihiatru profesionist, atent si empatic, care chiar asculta si iti acorda tot timpul de care ai nevoie la fiecare vizita. Explicatiile sunt clare, abordarea este blanda dar eficienta, iar progresul de-a lungul timpului a fost real si vizibil. De apreciat este si personalul clinicii, intotdeauna amabil si primitor, de la receptie pana la programari, totul e organizat si tratat cu grija. Il recomand cu drag si toata increderea, a facut o diferenta uriasa in viata mea. Multumesc Andrei si echipa Alegria!

Ro
Roxana Bacioiu 2026-08-04

Foarte multumita, o sa revin cu drag de cate ori va fi nevoie

Ești pacient? Lasă-ne o recenzie! Spune-ne părerea ta