După Cosman, D și Coman H., episodul depresiv se caracterizează printr-o intensă trăire afectivă negativă, ce cuprinde simptome cognitive: diminuarea atenției, memoriei, dificultăți decizionale, gânduri negative, lipsă de speranță, ideație de vinovăție, autoreproșuri, idei de neputință, simptome afective: tristețe, stimă de sine scăzută, reducerea posibilității de a simți plăcerea pentru activitățile cotidiene, anhedonie, sentimentul de vid intern, anxietate, schimbări motivaționale: pasivitate, dificultăți volitive, dorință de renunțare la orice activitate, chiar și la viață, simptome somatice: tulburări de somn, lentoare până la inhibiția psihomotorie, schimbări de apetit, pierderea dorinței sexuale, a libidoului, cefalee, simptome neurovegetative, dar și modificări comportamentale: pierderea interesului, a energiei, fatigabilitate.
Depresia este asociată cu deficite ale controlului proceselor cognitive ( percepție, atenție, memorie, gândire, limbaj) și executive ( voința, luarea deciziilor, motivația, perseverența acțiunilor), care sunt funcții corticale, complexe.
Atât funcțiile cognitive cât și cele executive sunt procese conștiente și presupun răspunsuri voluntare. Cosman D. (2010) afirmă că funcțiile executive presupun abilități cognitive necesare comportamentelor orientate spre scop, iar la rândul lor reglează alte comportamente și abilități. Cercetările în domeniul neuroștiințelor sugereează asoierea gândirii pesimiste cu disfuncțiile de activitate din emisfera dreaptă. (McGilchrist, 2010).
Conform teoriei atribuției, Seligman (1974) caracterizează stilul cognitiv al depresivului, prin următoarele trei elemente: internalizare, stabilitate și non-intenținționalitate, la care a adăugat caracterul globalității prin atribuirea eșecului care imprimă o valență negativă tuturor evenimentelor de viață. Persoanele depresive care adoptă un stil bazat pe neajutorare (după Seligman) au tendința să considere evenimentele negative ca fiind permanente, generate de propriile defecte și globale, extinse la întreaga sferă de activități și de relații personale.
Aaron Beck relatează că 80% dintre depresivii examinați de el își manifestă dezgustul față de sine, pentru că depresivul experimentează cei 4 D, ca și trăiri caracteristice: sentimentul de a fi înfrânt (defeated), sentimentul de a fi fi defect (defective), sentimentul de a fi a fi golit (deprived). Astfel că, în depresie, persoana se vede pe sine lipsită de calitățile esențiale, se consideră inutilă, atât pentru sine cât și pentru ceilalți, pentru societate, ceea ce implică un risc suicidar.
Datorită gravității sale, chiar și a fatalității sale, prin ideația și prin comportamentele suicidare, înțelegerea componentelor cognitive (percepție, atenție, memorie, gândire, limbaj) au o importanță majoră. Riscul suicidar crește odată cu instalarea dispoziției depresive și a hipetimiei negative, mai ales dacă sunt prezente și tulburări vegetative, sau sunt prezente furia, anxietatea, agitația, ce indică o suficientă mobilizare de a trece la actul suicidar, la autoliză.
Exagerarea disproprționată a învinovățiri poate declanșa delirul de vinovăție.Temele cele mai comune ale ideilor delirante congruente din depresie sunt culpa, persecuția, pedeapsa, de multe ori divină, incurabilitatea, incompletitudinea. După Hales, E &YudofskyJA, delirul se poate manifesta fără halucinații în majoritatea cazurilor de depresie cu elemente psihotice.
Un simptom caracteristic al depresiei este pesimismul, asociat cu un stil perceptual și cognitiv specific, în care sunt implicate procesele cognitive: atenție selectivă centrată pe evenimentele negative ale situațiilor viitoare, credința că evenimentele vieții sunt controlate de factori externi (locus of control extern), adoptarea unei atitudini fataliste, pasive, interpretarea evenimentelor personale conform unui stil atribuțional negativ, în care insuccesul este atribuit factorilor interni, stabili, globali ai caracteristicilor personale, de neschimbat și imposibil de controlat. Aastfel, depresivul, prin atitudinea nihilistă observă în special aspectele cu potențial pericol, catastrofizant, și drept consecință apreciază că are șanse minime de reușită în acțiunile viitoare. La această atitudine negativă se aasociază și lipsa de persistență în depunerea efortului, lentoare, lipsă de interes, însoțite de hipertimie negativă, de inhibiția psihomotorie, caracterizată prin încetinirea generalizată a mișcărilor, a gândirii și a vorbirii. Pasivitatea depresivului se reflectă și în ezitările de a iniția, de a finaliza activități curente, de lentoare verbală, dar și deficite la nivelul limbajului nonverbal, tinută, mimică, facies, gesturi cu amplitudine reduse.
La nivelul funcționării cognitive, atenția implică selectivitatea stimulilor și totodată ierarhizarea acestora, astfel că în depresie atenția este deficitară, prin incapacitatea de concentrare, de menținere a atenției, distributivitatea stimulilor redusă. Concomitent apare și o focusare atențională către propria persoană.
Gotlib 1995 explică disfuncția atențională prin incapacitatea depresivilor de a reveni la scurt timp la o sarcină cognitivă anterioară, susțințnd că stimulul atențional cu valență negativă determină o latență crescută și implicit un focus atențional redus, aceasta fiind influențată și de severitatea depresiei.
Memoria este printre funcțiile cognitive deteriorate în depresie, fiind afectată în special memoria de lucru, declarativă, episodică verbală și memoria vizuală episodică (Lee, Hermens, Potrter, &Redoblado-Hodge, 2012). În depresie deficitele mnezice sunt cauzate de o activare neuronală deficitară a contextului frontal și a hipocampului, fiind prezente încă din primele stadii ale tulburării.. Asocierea între tipurile de memorie deteriorate și depresie este relevantă prin efectul deficitului mnezic asupra funcționalității zilnice, asupra calității vieții.( Baune et al, 2010)
În depresie, capacitatea de comutare a atenției, de schimbare a sarcinii este limitată. Depresivi preferă activitățile procedurale, rutiniere, ce presupun efort cognitiv mai redus.
Datorită biasării procesesărilor afective, a răspunsului nepotrivit la stimulii negativi, luarea deciziei urmează un pattern disfuncțional, ca urmare a unei latențe crescute în observarea stării de recompensă sau penalizare. Totodată, în depresie capacitatea persoanei de rezolvare a problemei este afectată, impactul se resimte în viața personală, profesională. Persoana are o incapacitate de a găsi soluții la situațiile provocatoare, iar slaba capacitate de rezolvaree a problemelor determină sentimente de neputință, neajutorare.
Episodul depresiv se caracterizează printr-o trăire afectivă negativă, cu sentimentul durerii morale, al inutilității, perceperea viitorului în mod negativ, lentoare psihomotorie. Mimica și limbajul nonverbal sunt în concordanță cu trăirile (frunte încrețiă, comisuri bucale coborâte, omega melancolic, plâns facil, bradilalie, intoleranță la stimuli puternici, idei delirante de culpabilitate, de negație, inhibiție motorie). Uneori, în evoluție poate apărea anestezia psihică dureroasă, incapacitatea de a se bucura, înduioșa sau a simți afecțiunea celorlalte persoane, în special a celor apropiate.
Depresia este o afecțiune psihică cu simptomatologie multiplă, cu impact asupra calității vieții persoanelor diagnosticate și a familiilor acestora, a cărei abordare este multidisciplinară, un rol major avându-l tehniciile de psihoterapie utilizare în relația cu pacientul, metodele de psihoeducație a aparținătorilor, cu scopul de a crește nivelul de funcționalitate și calitatea vieții.
Bibliografie:
Cosman D 2007 Compendiu de suicidiologie. Cluj-Napoca, Ed. Casa Cărții de Știință
Cosman, D 2010 Psihologie medicală, Iași, Ed. Polirom
Cosman, D & Coman Horia – Melancolia De la trsistețe la sinucidere, Ed. Cluj Napoca, 2018
Vraști, R. Eisemann, M 1996 – Depresii-Noi perspective, București, Ed. All
Psiholog clinician, psihoterapeut psihoterapii cognitiv-comportamentală- Maican Denisa