Obezitatea – boală psihosomatică

Obezitatea reprezintă o problemă de sănătate serioasă. În acest moment obezitatea este principala cauză de moarte în SUA care poate fi prevenită. O modalitate de măsurare a obezității este indicele de masă corporală, determinat prin împărțirea greutății individului, măsurată în kilograme, la înălțimea individului (în metri) la pătrat. Pacienții care au un indice de masă corporală între 25 și 27 au un risc ușor crescut să dezvolte problemele obezității. Dacă indicele lor de masă corporală este între 27-30, prezintă clar un risc crescut , iar dacă depășește 30, au un risc foarte mare să dezvolte problemele obezității. 

Pe lângă factorii asociați cu fumatul, nivelul de obezitate conduce la un nivel crescut al colesterolului ceea ce duce la boli cardiovasculare majore. Pacienții cu nivel de obezitate crescut riscă să dezvolte diabet zaharat de tip 2. Obezitatea este asocitată cu sindromul de apnee în somn de tip obstructiv, cancer, pietre la fiere, probleme ginecologice și tulburare depresivă.

 Persoanele care au fost supraponderale de mici ar fi putut fi ridicularizate și chinuite în copilările de către cei din jur, fiind discriminați la școală și în căutare de slujbe. Pacienții cu obezitate au o funcționare fizică redusă, vitalitate scăzută, funcționează mai slab social și au o sănătate mentală fragilă.

Mâncatul compulsiv poate fi un răspuns la anxietate sau depresie. S-a constatat că obezitatea adultă este asociată cu depresia din copilărie. Există două tipare psihogene recunoscute de hrănire anormală:

  • Mâncatul compulsiv: aprox. 30% dintre aceste persoane susțin că mănâncă compulsiv, fără ca dupa aceea să vomite sau să abuzeze de laxative. Aceste episoade de mâncat compulsiv sunt supărătoare și implică mâncatul rapid până la senzația de plin fără să le fie foame. Persoanele care recurg la o astfel de tehnică spun că se simt amorțite și că folosesc mâncarea pentru a face lumea să dispară.
  • Mâncatul noaptea: 1,5% consumă 50% dintre calorii după masa de seară și o gustare cu un conținut ridicat de carbohidrați cel puțin o dată pe durata nopții.

Cauzele obezității sunt: consumul de alimente gustoase bogate în grăsimi și calorii, genetice, metabolism bazal scăzut și anumite boli fizice.

Combaterea obezității: reducerea caloriilor din alimentaţie, creşterea numărului de mese din timpul zilei şi mărirea efortului fizic sunt principalele modalităţi de tratare şi prevenire a obezităţii. Pentru a scăpa de surplusul de kilograme, e obligatorie reducerea aportului caloric sub necesarul zilnic, stabilit în funcţie de vârstă şi de activitatea fizică a fiecăruia. Tratamentul medicamentos al obezităţii se administrează numai la recomandarea medicului. Factorii implicaţi în combaterea obezităţii sunt multipli: sociali, economici, profesionali, familiali şi individuali. Astfel că psihoterapeuţii au evidenţiat numeroase mecanisme psihologice care determină îngrăşarea. În primul rând mâncatul este un comportament ce determină plăcere, astfel că este foarte posibil să înlocuiască o plăcere absentă, dar dorită cu plăcerea mâncatului. Este un comportament care psihanalitic se situează în stadiul oral, iar o fixare în acest stadiu poate duce la o exacerbare a acestui tip de comportament prin înlocuirea afecţiunii cu mâncatul. O altă posibilă explicaţie psihologică poate fi înglobarea afectivă a unei persoane dragi şi care dispare din viaţa noastră, întro formă sau alta (divorţ, deces, separare, etc). Simbolic o putem îngloba şi apare creşterea în greutate. De asemenea, este posibil ca simbolic să ne arătăm în acest fel apartenenţa la o familie, sau poate fi un comportament ce maschează nevoia de siguranţă afectivă. Consecinţele obezităţii sunt nu doar de ordin individual, ci şi psihosocial şi social, dat fiind faptul că obezitatea e determinată atât de supraalimentaţie, cât şi de accelerarea ritmurilor sociale, care perturbă procesul de alimentaţie. Consumul exagerat de hrană ar putea fi expresia unei tendinţe inconştiente faţă de stresul psihic, de amenințare. 

Unele trăsături de personalitate apar mai accentuate, din cauza excesului supraponderal, care este trăit ca o infirmitate. La baza acestor tulburări se află imaginea corporală, element al conştiinţei de sine. În funcţie de imaginea pe care o avem despre propriul corp, are loc o autoreglare, care implică selecţia şi ajustarea comportamentului, are loc o restructurare a lumii valorilor, un mod diferit de percepere a timpului, redimensionarea întregii personalităţi. Pe lângă imaginea corporală, apare problema complexului de inferioritate, care se traduce prin eşec de adaptare profesional, familial şi social. Sentimentul de inferioritate apare atunci când există un conflict între imaginea corporală a idealului individual şi imaginea corporală actuală. Trăsăturile de personalitate ale obezului sunt: pasivitate, intoleranţă, imaturitate, confuzie în legătură cu semnificaţia sexuală. Starea afectivă este dominată de anxietate, depresie, pierderea încrederii în sine, nevoia de încurajare. Un aspect important în comportamentul obezului îl constituie frustrarea, cunoscut fiind faptul că frustrările permanente pot declanşa agresiuni fizice sau verbale, imediate sau amânate, directe sau indirecte. 

Obezul, fiind un suferind fizic, psihic şi social, orice ajutor psihologic oferit acestuia este binevenit. Intervenţia psihoterapeutică trebuie să aibă în vedere schimbarea semnificaţiei hranei şi a actului hrănirii, realizarea unei apropieri cât mai mari a imaginii corporale dorite, de cea reală, accentuarea ideii de mişcare şi activitate fizică, atât de necesară menţinerii sănătăţii. De asemenea este importantă încurajarea pacientului să se alăture unui grup de autoajutorare pentru pacienți obezi, stabilirea unor obiective realiste pentru slăbit și încurajarea pacientului să facă mai multă activitate fizică.

Când pacientul are o formă de obezitate în care mâncatul compulsiv este prezent, este indicată terapia cognitiv-comportamentală pentru a diminua acest tipar alimentar. 

 

Stefanescu Amalia

Recommended Posts