fbpx Skip to content

Nevoile bazale ale copiilor din perspectiva Schema Therapy

Nevoile bazale ale copiilor din perspectiva Schema Therapy

Terapia Schemelor Cognitive este o modalitate terapeutică integrativă cu fundamente în terapia cognitiv comportamentală. Aceasta sintetizează nevoile bazale ale copiilor în 5 arii: 1. atașament și securitate, 2. autonomie și identitate personală, 3. limite, granițe și autocontrol, 4. autoapreciere și exprimare spontană și 5. relaxare și joacă.

Respectarea acestor necesități va înrâuri dezvoltarea armonioasă în anii copilăriei, iar calitatea vieții de adult va putea fi corelată cu îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora în anii de formare.

Jeffrey Young, fondatorul acestui sistem psihoterapeutic, menționează că frustrarea resimtiță de copil este cauzată de răspunsul negativ sau parțial pozitiv la nevoile esențiale ale celui mic. Odată cu trecerea timpului este generată o schemă dezadaptativă ca reacție la neîmplinirea resimțită, iar aceasta este contributorul major al dificultăților de natură psiho-emoțională din anii de mai târziu.

Aceste consecințe de natură psiho-emoțională ale copilului sunt grefate pe interacțiunea cu persoanele adulte de referință și pot conduce la rostogolirea în etapa adolescenței și, ulterior, în cea adultă a unor tipare sau ”partituri” pervazive (un tipar sau schemă este un compozit de emoții, gânduri, amintiri, senzații corporale) care pot induce inadecvare, disfuncționalitate și chiar suferință în viața adultă.

Imagine preluată de la Institutul Român de Schema Therapy (modul de formare)

I. Atașament și securitate

  • au ca element central conectarea copilului cu persoana de referință a sa; conectarea trimite la simțământul iubirii, al validării, al acceptării, al atenției împărtășite și către cel al apartenenței;
  • se referă la starea de prezență implicată și la atitudinea suportivă și de siguranță pe care adultul o transmite copilului; persoanele de atașament transmit, deopotrivă, disponibilitate, implicare, consecvență și predictibilitate în relaționarea cu cel mic;  
  • consecințele neîmplinirii acestor nevoi pot conduce către sentimente de rușine, vinovăție sau teamă iar trăirea de pierdere cu care se poate confrunta copilul este adesea interpretată ca o confuzie în privința raportării la propria persoană.

II.  Autonomie și identitate personală

  • se referă la încurajarea și susținerea copilului în explorarea mediului precum și la îndrumarea acestuia să facă alegeri – raportate la etapa lui de dezvoltare;  
  • în centrul nevoii este desprinderea treptată de părinți și articularea sentimentului de independență; copilul își dezvoltă, prin încercare și (uneori) eroare, abilitățile de interacționare precum și sentimentul de competență; 
  • una dintre consecințele neîmplinirii acestei nevoi este dificultatea viitorului adult de a asuma decizii precum și riscul de a rămâne într-o atitudine de captivitate dependentă față de o altă persoană transmițând către aceasta neajutorare și neputință sa, inclusiv în gestionarea responsabilităților cotidiene.

III. Limite, granițe și autocontrol

  • exprimarea adecvată, asertivă către alte persoane a propriilor nevoi acceptând totodată și limitările prezente în și din exterior; 
  • limitele sunt necesare și sănătoare; transmit copilului cadrul – concret sau simbolic, în care el se poate desfășura și simți în siguranță; totodată, prezența limitelor încurajează exercițiul autocontrolului și al creșterii toleranței la frustrare;
  • consecințe negative posibile sunt subsumate tematicii de îndreptățire nejustificată și/sau necomplianță la regulile acceptate social.

IV. Autoapreciere și exprimare spontană

  • încurajarea libertății de exprimare a propriilor nevoi și doleanțe ale copiilor și considerarea acestora la fel de importante și ca ale celorlalți;
  • satisfacerea nevoii de autoapreciere dezvoltă simtământul valorii personale per se, fără a fi corelat cu mesajele de apreciere sau valorizare ale celorlalți primite de către copil; 
  • posibilele consecințe nefaste privesc o atitudine de delegare sau chiar predare a controlului către exterior prin incapacitatea de a spune ”nu” atunci când nevoile sau valorile personale sunt încălcate.

V. Relaxare și joacă

  • momentelor de bine, de bucurie, joc și joacă sunt esențiale în dezvoltarea armonioasă și echilibrată a celor mici; jocul este una dintre modalități cardinale prin care copilul explorează și înțelege mediul și reprezintă fundația achizițiilor dobândite ulterior; 
  • exprimarea emoțiilor personale alături de observarea și înțelegerea celor ale covârstnicilor se întâmplă, adesea, în momentele de joc, joacă și voie bună;
  • posibile consecințe ale privării de bucurie și relaxare se duc către o orientare atitudinală pe accentele negative, sumbre, precum și pe inhibare emoțională și hipercriticism.

Ce putem face ca părinți? 

Să fim mereu aproape de cei mici, înarmați cu disponibilitate, sensibiliate și fermitate blândă și cu orientarea către împlinirea acestor nevoi bazale.

Psiholog clinician 

Mihai Petro

Articole recente

Appointment Form

Abonează-te la newsletter!

Fii la curent cu cele mai noi informații legate de sănătatea mentală, precum și cu evenimentele și proiectele noastre viitoare.