Primul ajutor psihologic este definit drept o intervenție inițială de răspuns la dezastre naturale, sociale, cu scopul de a promova siguranța, de a stabiliza supraviețuitorii dezastrelor și de a conecta persoanele la ajutor și resurse , și anume de a ajuta copiii, adulții și familiile în perioada imediat următoare dezastrului și terorismului. Persoanele afectate de un dezastru sau de un incident traumatic, indiferent dacă sunt supraviețuitoare, martori sau respondenți la astfel de evenimente, se pot confrunta cu noi provocări în urma evenimentului sau se pot confrunta unele total neașteptate.
Abordarea și necesitatea primului ajutor psihologic a fost dezvoltat de Rețeaua Națională de Stres Traumatic al Copilului și Centrul Național pentru PTSD, cu contribuții din partea persoanelor implicate în cercetarea și răspunsul la dezastre. Acesta este livrat persoanelor afectate de către profesioniștii din domeniul sănătății mintale și alți prim-respondenți. Astfel, scopul este de a evalua preocupările și nevoile imediate ale unei persoane în urma unui dezastru și nu de a oferi terapie la fața locului.
Primul ajutor psihologic este conceput pentru a reduce suferința inițială cauzată de evenimente traumatice și pentru a promova funcționarea adaptivă pe termen scurt și lung, precum și de a activa reziliența, mecanismele de coping ale persoanelor. Așadar, nu se presupune faptul că toți supraviețuitorii vor dezvolta probleme grave de sănătate mintală sau dificultăți pe termen lung în recuperare, însă se bazează pe înțelegerea faptului că supraviețuitorii dezastrelor și alte persoane afectate de astfel de evenimente vor experimenta o gamă largă de reacții timpurii (de exemplu, fizice, psihologice, comportamentale, spirituale). Unele dintre aceste reacții vor provoca suficientă suferință pentru a interfera cu coping-ul adaptiv, iar recuperarea poate fi ajutată de sprijinul din partea celor care răspund la dezastre plini de compasiune și grijă.
Există opt acțiuni de bază ale prim ajutorului psiholog, iar acestea includ următoarele aspecte comportamentale, atitudinale:
- Contact și implicare: pentru a răspunde la contactele inițiate de supraviețuitori sau pentru a iniția contacte într-un mod non-intruziv, plin de compasiune și ajutor.
- Siguranță și confort: Pentru a spori siguranța imediată și continuă și pentru a oferi confort fizic și emoțional.
- Stabilizare (dacă este necesar): Să calmeze și să orienteze supraviețuitorii copleșiți emoțional sau dezorientați.
- Colectarea de informații cu privire la nevoile și preocupările actuale: pentru a identifica nevoile și preocupările imediate, pentru a colecta informații suplimentare și pentru a adapta intervențiile psihologice de prim ajutor.
- Asistență practică: pentru a oferi ajutor practic supraviețuitorilor în abordarea nevoilor și preocupărilor imediate.
- Conexiune cu asistență socială: pentru a ajuta la stabilirea unor contacte scurte sau în curs de desfășurare cu persoanele de sprijin primare și alte surse de sprijin, inclusiv membrii familiei, prietenii și resursele de ajutorare ale comunității.
- Informații despre Coping: Pentru a oferi informații despre reacțiile la stres și pentru a face față pentru a reduce suferința și pentru a promova funcționarea adaptivă.
- Legătura cu serviciile colaborative: pentru a conecta supraviețuitorii cu serviciile disponibile necesare la momentul respectiv sau în viitor.
Astfel, persoanele pot reacționa în diferite moduri atunci când se confruntă cu o criză, dezastru. Câteva exemple de răspunsuri de primejdie la criză sunt enumerate mai jos:
- simptome fizice (de exemplu, tremurături, dureri de cap, senzație foarte obosită, pierderea poftei de mâncare, dureri și dureri);
- plâns, tristețe, stare depresivă, durere emoțională;
- anxietate, frică, atacuri de panică;
- atitudine și reacții de tip comportament „în gardă” sau „săritoare”;
- grijă constantă, de o intensitate crescută potrivit căreia se va întâmpla ceva cu adevărat rău
- insomnie, coșmaruri;
- iritabilitate, furie;
- vinovăție, rușine (de exemplu, pentru că au supraviețuit, sau trăirea neputinței de nu-i ajuta sau a-i salva pe alții)
- confuzie, amorțire la nivel emoțional;
- retragere;
- neputința de a comunica, verbaliza , de a răspunde altora, mutism selectiv;
- dezorientare (de exemplu, necunoscând propriul nume, de unde sunt sau ce s-a întâmplat)
- neputința de a putea avea grijă de ei înșiși sau de copiii lor (de exemplu, nu mănâncă, bea, neputând astfel să își satisfacă nevoile bazale, nu subt capabili de a lua decizii simple).
Alteori, unele persoane pot fi doar ușor în dificultate sau nu în totalitate în primejdie. Cei mai mulți oameni se vor recupera bine în timp, mai ales dacă își pot restabili nevoile de bază și pot primi sprijin precum ajutor din partea celor din jur. Cu toate acestea, persoanele cu reacții de primejdie severe sau de lungă durată, pot avea nevoie de mai mult sprijin decât primul ajutor psihologic singular, în special dacă nu pot funcționa în viața de zi cu zi, ori dacă sunt un pericol pentru ei înșiși sau pentru alții.
Așadar, personalul de specialitate trebuie să se asigure că persoanelor le este menținută nevoia de siguranță până când reacția trece sau până când se poate găsi ajutor de la personalul medical, liderii locali sau alți membri ai comunității din zonă.
Autor: Busuioc Andreea, Psiholog clinician
Bibliografie:
J.F. Fox, F.M. Burkle, J. Bass, F. Pia (2012), The effectiveness of psychological first aid as a disaster intervention tool: Research Analysis of peer-reviewed literature from 1990-2010, Disaster medicine and public health preparedness 6(3): 247-252;
WHO Library Cataloguing-in-Publication Data (2011), Psychological first aid: Guide for field workers;
https://www.apa.org/practice/programs/dmhi/psychological-first-aid