Ce este joaca și ce nu este joaca. Care este rolul ei?
Joaca nu este nici pe departe un moft sau o favoare pe care le-o facem copiilor după ce își îndeplinesc munca. În plus, joaca este specifică și adulților, indiferent de vârstă.
Este mai degrabă o manifestare instinctuală indispensabilă dezvoltării și menținerii unei stări sănătoase atât în plan psiho-afectiv cât și fizic.
Joaca este sănătoasă, reală, implică toate resorturile ființei, de la echilibrarea metabolismului, întărirea fizică, dezvoltarea raționamentelor sănătoase, angrenează, formează și menține în stare optimă procesele psihice reglatorii (afectivitate, voință, motivație, atenție).
La polul opus, atrag atenția asupra simulacrului de joacă – joaca pe calculator sau alte device-uri, care îi împinge pe copii mai degrabă să își imagineze că fac anumite lucruri sau că sunt cineva ori ceva, decât a înțelege cine sunt sau devin. Un mecanism distructiv care aduce modificări timpurii, adeseori ireversibile, în structura sistemului psiho-nervos în formare. Cu alte cuvinte, o formare atipică, denaturată, în raport cu nevoile psiho-fiziologice ontogenetice, într-o reală opoziție cu joaca liberă.
În lumea modernă, joaca liberă – această manifestare indispensabilă unei dezvoltări armonioase – este grav afectată sub presiunea activităților academice structurate sau a invadării timpului și spațiului existențial de către ecrane, cu mesajele lor abundente, secvențiale și incoerente. Ceea ce facem mai des, devenim.
Joaca nu este specifică doar ființei umane, ci tuturor viețuitoarelor. Chiar fără a apela la studii de specialitate, este la îndemâna tuturor să observăm acest tip de activitate al viețuitoarelor din primele lor zile de interacțiune cu mediul.
Să luăm drept exemplu un pui de lup sau puii de leu. În cuibul lor vor avea primele experiențe de joacă în care se vor rostogoli alături de ceilalți pui, se vor trânti unul pe celălalt, se vor mușca fără a se răni. Se vor juca mai apoi cu părinții lor, care-i vor lăsa să se simtă puternici și să li se urce în cap simulând că sunt răpuși de către aceștia. Astfel vor dobândi prin exercițiul jocului primele experiențe despre autocunoaștere, despre putere, asumare, voință, îndrăzneală și, odată cu toate acestea, despre contactul cu realitatea. Mai târziu, ei se vor îndepărta de cuib, într-o lume necunoscută, față de care se vor adapta necontenit, la fiecare pas și cu fiecare eveniment nou, ascuțindu-și simțurile și dezvoltându-și capacitatea de a supraviețui. În următoarea etapă vor observa de la distanță felul cum vânează părinții, apoi se vor alătura vânătorii până când, gradual, vor dobândi toate calitățile necesare pentru a se descurca singuri, moment când se vor putea desprinde de părinți.
Beneficiile jocului
La fel ca toate viețuitoarele, și puiul de om (copilul) are nevoie de joacă liberă și, în special, în interacțiune cu mediul. Creierul uman se va forma complex, angrenând simultan arii corticale cu specializări complexe, construind sinergia metabolică a ființei, care aduce echilibrul în raport cu viața. Exercițiul și repetiția prin expunere graduală sunt fundamentul învățării.
Fără a avea pretenția de a cuprinde complet beneficiile jocului, pot menționa câteva:
- autocunoașterea
- dezvoltă capacitatea de autoreglare și relațiile cu ceilalți și cu mediul
- ameliorează stresul și consolidează starea de bine
- dezvoltă forța, coordonarea și soliditatea ca individ
- eliberator natural de stres, care permite copiilor să gestioneze fricile, să învețe cum se dezvoltă curajul, îndrăzneala, empatia
- dezvoltă imaginația, dar construiește și realismul ideilor și al raționamentelor
- autocontrolul și stima de sine
Repere
În literatura de specialitate putem regăsi referințe cu privire la importanța jocului și relația cu natura, cum ar fi:
- cartea cercetătorului Jo Frost, Histories of Children’s Play and the Play Environment
- cartea Play a psihiatrului Stuart Brown
Pe de altă parte, Organizația Națiunilor Unite a declarat jocul ca un drept fundamental al fiecărui copil, cuprins în articolul 31 din Convenția privind drepturile copilului.
Cercetările UNICEF susțin faptul că spontaneitatea jocului promovează asumarea riscurilor pe măsură ce copiii interacționează cu mediul înconjurător, iar senzația de explorare a necunoscutului îi ajută să își dezvolte flexibilitatea mentală și funcțiile executive.
Este justificat să ne punem în final câteva întrebări:
- Ce anume am pierdut pe drum, noi părinții, încât să considerăm lipsit de importanță pierderea jocului liber în interacțiune cu mediul natural al copiilor noștri?
- Ce ne face, dragi părinți, să optăm în extremis la pumni de medicamente și luni de zile de psihoterapie pentru copii, în speranța că cineva sau ceva va readuce ce nu a fost construit la momentul potrivit, în cel mai frumos, plăcut și natural mod ce era firesc?