Însingurare? Terapia online este dovedită eficientă

Sentimentul de însingurare este adesea descris ca fiind o sursă de disconfort constând în discrepanţa subiectivă dintr e situaţia socială dorită şi cea din realitate. De exemplu, în actualul context de distanţare impusă, nu puţine sunt persoanele care şi-ar dori să socializeze cu prieteni sau familie dar nu pot, ceea ce le provoacă o suferinţă, mai mică sau mai mare în funcţie de personalitatea fiecăruia şi de calitatea relaţiilor anterioare, care acum se cer adaptate. Persoanele vârstnice (primii cărora li se recomandă în această perioadă să se izoleze) sunt oricum o categorie în mod special vulnerabilă la efectele însingurării, o statistică din anul 2009 asupra populaţiei europene relevând că nu mai puţin de 12% din persoanele peste 65 de ani suferă frecvent de însingurare. Nici celelalte categorii de adulţi nu sunt însă scutite: conform unui eşantion britanic, de pildă, pentru intervalul de vârstă între  15 şi 30 de ani, procentul este 6.3%, iar între 30 şi 59 de ani,  5.5%.

Însingurarea este asociată cu o gamă largă de probleme psihosociale şi de sănătate mintală: de exemplu, s-a dovedit că însingurarea poate fi atât cauză cât şi efect pentru depresie, şi are o corelaţie semnificativă cu anxietatea socială şi anxietatea generalizată, precum şi cu riscul crescut de încercări de sinucidere. S-a conchis că însingurarea este un fenomen transdiagnostic care se întâlneşte la persoane cu simptome atât clinice, cât şi subclinice, de unde interesul pentru a cerceta eficienţa unor soluţii terapeutice inovatoare.

Dintre acestea, atenţia cercetătorilor s-a oprit asupra soluţiilor terapeutice livrate prin internet, ca fiind foarte eficiente din punctul de vedere al costurilor, şi care, în plus, pot fi singura opţiune în anumite situaţii, ca cea prezentă. Deşi este considerată o soluţie evidentă pentru continuarea în bune condiţii a serviciilor de sănătate mintală în contextul pandemiei actuale (Wind et al, 2020) livrarea serviciilor la o distanţă „caldă”, prin videoconferinţă, a fost evaluată ca fiind foarte eficientă (Berryhill et al., 2019, Andersson, 2016), totuşi această metodă se loveşte încă de bariere, uneori din partea clienţilor, dar alteori chiar din partea clinicienilor  (Topocoo et al., 2017). Persistă încă mitul cum că „alianţa terapeutică se poate realiza doar faţă în faţă”, în ciuda cercetărilor care îl contrazic (Berger, 2017), motiv pentru care introducerea serviciilor psihologice la distanţă a fost pentru acest motiv mai lentă decât era iniţial de aşteptat. Criza COVID-19 forţează însă sistemele sanitare din întreaga lume să grăbească acest proces de modernizare, catalizând implementarea terapiei online în domenii unde eşuase în trecut.

Adesea, soluţiile concepute sunt chiar mai complexe decât simpla administrare a şedinţelor terapeutice prin videoconferinţă, cu platforme ce pot include o bază de text structurată, cu rol de psihoeducaţie, teme, auto-evaluarea simptomelor, jurnale electronice, adesea suplimentate de materiale video şi de un anume grad de gidaj din partea unui clinician, fie desincronizat (prin e-mail sau mesaje) fie sincronizat (prin chat, video-consultaţii sau telefon). Acesat a fost cazul într-un  recent studiu, publicat de cercetătorii suedezi Käll şi colegii săi  în ianuarie 2020 şi apoi detaliat într-o continuare din aprilie 2020. Acesta a dovedit, cu mare acurateţe ştiinţifică, faptul că psihoterapia administrată prin internet este o metodă eficientă de a depăşi dificultăţle generate de însingurare. Studiul a urmărit un eşantion de  73 de participanţi recrutaţi aleator din rândul populaţiei generale. O listă de aşteptare similară a constituit grupul de control.Intervenţia a constat într-un program de 8 săptămâni, cu componente de terapie cognitiv-comportamentală. Terapia s-a administrat prin intermediul unei platforme online, prin intermediul a 8 module săptămânale, fiecare conţinâd un capitol de psihoeducaţie şi teme legate de experienţa participanţilor cu propria lor însingurare. Evaluarea s-a făcut pe baza unor chestionare auto-raportate  pre- şi post-tratament care au măsurat însingurarea, depresiea, anxietatea socială, îngrijorarea şi calitatea vieţii. Analiza statistică, prin metoda regresiei liniare, a condus la concluzia existenţei unor efecte semnificative asupra variabilelor însingurare, calitatea vieţii şi anxietate socială.

Iată deci cum cercetări bine fundamentate au dovedit că intervenţiile psihologice prin internet pot fi cel puţin la fel de eficiente ca terapia faţă în faţă în tratamentul anxietăţii şi depresiei. Desigur, unele programe sunt adesea dezvoltate cu resurse limitate, ceea ce ridică întrebări despre uşurinţa folosirii, personalizarea, caracterul interactiv şi adaptabil, atât din punctul de vedere al pacientului cât şi al clinicienilor  (Yogarajah et al., 2020). Dincolo de dificultăţile logistice, rămâne ca publicul (român, în cazul nostru) să dobândească obişnuinţa de a uza de mijloacele tehnice şi de a accepta lucrul în alianţa realizată în mediul virtual, pe care specialiştii clinicii Alegria o oferă cu toată competenţa.

Bibliografie