ABA (analiza comportamentală aplicată) constă într-o abordare terapeutică, bazată pe dovezi științifice, foarte eficientă în cazul persoanelor cu autism, cu precădere al copiilor. Cu ajutorul metodei ABA, copiii cu tulburare de spectru autism pot ajunge să își dezvoltarea abilitățile necesare pentru îmbunătățirea și gestionarea comportamentelor proprii. Specialiștii Clinicii Alegria te invită să descoperi în ce constă terapia ABA și îți explică principalele beneficii și indicații ale acesteia.
În ce constă terapia ABA
Terapia ABA a fost dezvoltată în anii ’60, de către psihologul Ole Ivar Lovaas, având la bază principii tradiționale ale behaviorismului. ABA se concentrează pe identificarea soluțiilor aplicate la situațiile dificile din societate. Nu este o metodă de predare în sine, ci este știința din spatele modului în care sunt concepute și implementate anumite intervenții, susținute de decenii de cercetare științifică riguroasă.
Terapia ABA poate avea beneficii la orice vârstă, însă este utilizată frecvent pentru copiii cu autism și alte tulburări de dezvoltare, care sunt stimulați să învețe abilități esențiale în diverse sectoare – interacțiune socială, comunicare, școală, viață academică, coordonarea motorie, igiena personală și altele.
Metoda ABA pornește de la ideea că atunci când recompensăm anumite comportamente, un copil are tendința să repete respectivele comportamente. Pe de altă parte, atunci când nu întărim sau răsplătim anumite comportamente, ele se vor diminua și, într-un final, vor dispărea de tot.
Pe lângă eficiența lor demonstrată în autism, intervențiile bazate pe principiile ABA s-au dovedit benefice și în alte domenii – dependența de substanțe, jocurile de noroc, tulburările alimentare, analiza criminalistică etc.
Când este recomandată terapia ABA
Dacă ești părinte al unui copil cu autism, care se confruntă cu dificultăți în interacțiunile sociale, are probleme cu menținerea contactului vizual, întâmpină provocări de dezvoltare a limbajului, are tantrum-uri sau episoade prelungite de plâns intens, terapia ABA ar putea să fi de mare ajutor pentru micuțul tău.
Aceste comportamente pot afecta profund calitatea vieții copiilor cu tulburare de spectru autist, iar terapia ABA oferă un suport valoros în gestionarea lor. Obiectivul terapiei ABA constă în a-i ajuta pe copii să devină cât mai independenți în diverse arii ale vieții lor – acasă, școală, comunitate etc.
Abilitățile dobândite în cadrul sesiunilor de terapie sunt utile pe parcursul întregii vieți; terapia ABA este o soluție deosebită pentru părinții care doresc să-și ajute copiii speciali să devină mai autosuficienți și pregătiți pentru a înfrunta lumea.
Cum se desfășoară ședințele de terapie ABA
Terapia ABA este intensivă; ședințele durează de obicei două sau mai multe ore și sunt efectuate mai multe zile pe săptămână. În mod ideal, terapia este adaptată la nevoile specifice de dezvoltare ale fiecărui pacient, iar un curs de terapie se întinde de obicei pe doi sau mai mulți ani.
Inițial, un analist comportamental evaluează nevoile și abilitățile copilului sau adultului, după caz, și elaborează un program personalizat de terapie cu obiective specifice, concentrându-se de obicei pe mai multe arii de competență – comunicare, abilități sociale, autoîngrijire, joc și agrement, abilități motorii, învățare și abilități academice.
În cadrul sesiunilor de lucru cu un terapeut ABA, vor fi determinate comportamentele care necesită schimbare, se vor stabili obiective și rezultate, precum și modalități de măsurare a progreselor. Totodată, se va pune accent pe învățarea abilităților noi și pe metodele de evitare a comportamentelor negative.
Durata terapiei ABA depinde de gravitatea problemei și de ritmul individual al fiecărei persoane. Un aspect important de menționat este și acela că, de multe ori, părinții pot fi ghidați și ajutați să învățe chiar ei cum să măsoare progresul copilului acasă.
Terapeuții ABA folosesc o varietate de tehnici, în funcție de nevoile de tratament ale individului și de comportamentul țintă. Printre acestea se numără:
Predarea prin exerciții distincte (DTT)
Predarea prin exerciții distincte (DTT) este adesea confundată cu ABA, dar cele două nu sunt identice. DTT este o metodă de predare, în timp ce ABA este un domeniu mai larg. Cu DTT, terapeutul ghidează copilul printr-o serie de sarcini într-un mod foarte structurat, ceea ce poate fi eficient pentru unii cursanți.
Tehnica poate eficientiza învățarea și implică, printre altele, împărțirea unei sarcini în părți mai mici, predarea sub-părților până când copilul le stăpânește, diverse exerciții repetate într-un anumit interval de timp, utilizarea metodelor de recompensare etc.
Tratamentul de răspuns pivot (PRT)
Tratamentul de răspuns pivot (PRT) este mult mai puțin structurat decât DTT. Terapia constă în joacă și în alte activități care fac parte din viața normală a copilului. PRT folosește interesele și atenția copilului pentru a ghida învățarea. Altfel spus, un terapeut urmează inițiativa copilului și nu începe o activitate până când copilul nu arată interes.
De exemplu, dacă terapeutul dorește să-l învețe pe copil literele alfabetului, va pune un set de cuburi cu litere în fața lui. Poate introduce ideea, însă îl va lăsa copil să se apropie de cuburi, în ritmul său. PRT utilizează metode naturale de întărire a comportamentului dorit, în loc de recompense externe. De pildă, dacă copilul lucrează cu acele cuburi, o recompensă poate fi lăsarea copilului să dărâme turnul de cuburi, dacă asta vrea el să facă.
Terapia timpurie modelul Denver (ESDM)
Aceasta folosește activități bazate pe joc ca PRT, dar utilizează și forme mai tradiționale de ABA, precum DTT, când este necesar. Cu ESDM, există mai multe obiective de atins în cadrul unei activități. Un obiectiv poate fi, de exemplu, ca un copilul să învețe forma unui triunghi, așa că i se va cere să aleagă o piesă de puzzle în formă de triunghi. Se poate lucra și la abilități motorii fine, ceea ce înseamnă că micuțui va trebui să potrivească piesa triunghi în puzzle.
Beneficiile acestei metode eficiente pentru copiii cu tulburare de spectru autist
Succesul terapiei ABA constă în ajutorul pe care îl oferă copilului în ceea cea privește explorarea abilitățile care îl vor ajuta, pe mai departe, să aibă un viitor fericit și să se bucure de o viață bună, depășindu-și propriile limite.
Potrivit cercetărilor, terapia ABA are un impact benefic semnificativ asupra socializării, comunicării și limbajului expresiv. Oamenii de știință au descoperit chiar și că atunci când terapia ABA a fost utilizată mai mult de 20 de ore pe săptămână, în timpul primilor ani de viață (înainte de vârsta de 4 ani), aceasta a avut un impact major în dezvoltare și chiar a redus nevoia de servicii speciale mai târziu în viață.
Iată cele mai importante beneficii ale terapiei ABA pentru copiii diagnosticați cu autism, susținute de multe cercetări desfășurate de-a lungul timpului:
- Îi pregătește pentru școală și pentru experiențe reale de viață.
- Îi învăță abilități funcționale, de la o vârstă fragedă.
- Contribuie la reducerea problemelor de comportament.
- Îi ajută să devină cea mai bună versiune a lor.
- Le îmbunătățește abilitățile sociale și îi ajută să își facă prieteni.
- Ajută copiii să depășească obstacolele dificile.
- Îi ajută pe părinți să sprijine dezvoltarea copiilor.
- Îi învață pe părinți cum să interacționeze mai eficient cu copiii lor.
- Îmbunătățește abilitățile de trai independent ale copiilor speciali.
Fiecare copil este unic, iar durata necesară pentru terapia ABA poate să varieze. Tipul de terapie, nivelul de suport necesar și ritmul de îmbunătățire al abilităților sunt factori pe care terapeutul îi va evalua cu atenție, atunci când elaborează un plan personalizat.
Dacă te interesează terapia ABA pentru copilul tău cu autism, vrei să știi, foarte în detaliu, în ce constă și îți dorești să discuți cu un specialist, fă-ți o programare la Clinica Alegria. Echipa noastră este pregătită să îți ofere tot suportul necesar. Vom identifica împreună abordarea potrivită copilului tău.