Importanța dezvoltării stimei de sine a copiilor

Stima de sine nu este singurul factor determinant al fericii, dar în mod sigur, este  unul dintre cei mai importanţi (Schiraldi, 2017). 

Majoritatea oamenilor sunt de acord că stima de sine are un rol esenţial pentru o  bună sănătate mintală şi fizică, în timp ce o imagine de sine negativă degradează sănătatea şi  scade performanţa. Aceasta este atitudinea pozitivă sau negativă a subiectului faţă de propria  persoană şi modul de a se simţi capabil, important, valoros (Zlate, 2005). 

Pe linia teoriilor comparaţiei sociale, ea este definită ca rezultatul comparaţiei pe  care o efectuează subiectul între el însuşi şi alţi indivizi semnificativi pentru el.  Efectele negative asupra stimei de sine se resimt asupra personalităţii copiilor în  toate domenile funcţionarii sănătoase a acestora. Susţinerea familiei are o importanţă majoră asupra copiilor pentru o dezvoltare armonioasă. În funcţie de nivelul stimei de sine, se  formează acea “ persoană “, care poate fii stăpână pe sine şi conştientă de propriile valori sau  cu o stimă de sine scăzută, nefiind conştientă de propria sa valoare, nedezvoltându-se  corespunzător potenţialului pe care îl are. Dacă copiii nu sunt apreciaţi de părinţi şi de  oamenii din jurul lor, nu v-or ajunge să-şi depăşească anumite frici care au fost dobândite în  urma unor feedback-uri negative. Aceştia au nevoie de ambii părinţi pentru a ajunge la  potenţialul maxim pe care îl deţin. 

Copilul trebuie pregătit din timp să fie competent social, să se simtă în largul său  pentru a vorbi în public, într-un grup să fie acceptat de cei din jur, să se afirme fără agresivitate. Cu cât acesta este mai iubit de familie, cu atât mai mult va avea o stimă de sine  stabilă. În timpul adolescenţei influenţa familiei este diminuată, fiind înlocuită de grupul de  prieteni. Adolescentul caută să-şi consolideze independenţa prin distanţarea de familie,  căutându-şi un rost înafara ei. Fiecare adolescent are nevoie de confirmare, pentru a se simţi o  persoană valoroasă şi cel mai important de o sursă care să confirme faptul că, sunt iubiţi,  acceptaţi şi valoroşi. 

Conform cu (Maslow, 1968) nevoia de iubire necondiţionată defineşte orice  persoană care trăieşte. Sănătatea psihică fiind posibilă doar dacă sinele este acceptat, iubit şi  respectat, familia fiind unul din factorii primordiali care declanşează preocupările  adolescenţilor pentru alegerea unui model ideal de viaţă, părinţii constituind în primă fază modelul preferat (Schwalter, Anyan, 1981). 

Adulţii trebuie să ofere suport copiilor şi susţinere necondiţionată pentru ca  aceştia să dezvolte o stimă de sine clară despre ei. Pentru a-i ajuta să-şi contruiască o stimă de  sine pozitivă, părinţii trebuie să le încurajeze cel mai mic succes, să arate interes faţă de  jocurile acestora, proiectele, temele, să le ofere afecţiune sinceră, pentru a se simţi iubiţi, etc. Părinţii trebuie să aibă grijă la ceea ce spun deoarece, copiii sunt foarte sensibili la cuvintele  lor. Dacă copilul nu a luat cea mai mare notă la şcoală, trebuie încurajat, nu certat, să-i arătăm  că poate mai mult şi să simtă mândria din sufletul părinţilor indiferent de circumstanţe.  Un factor foarte important pentru o dezvoltare sănătoasă a stimei de sine este  iubirea. Cu cât copilul se simte mai iubit de părinţi, cu atât mai mult stima de sine creşte. Dacă acesta nu este susţinut, nu o să poată să se confrunte cu anumite situaţii care îl pun în  faţa unor încercări, având numai cuvinte urâte despre el. Astfel de copii renunţă uşor sau  aşteaptă ca alţii să le rezolve problemele. Aceştia au tendinţa să fie foarte autocritici şi se  autodezamagesc cu uşurinţă, orice eşec temporar şi minor este privit ca fiind permanent şi de nesuportat, fiind însoţit de pesimism. Pe măsură ce copiii devin persoane individuale,  creşterea lor se poate transforma într-o provocare complexă.  

Părinţii trebuie să se confrunte cu omuleţi cu minte şi voinţă independentă, dar  care mai au încă multe de învăţat despre tipurile de comportament care funcţioneză bine în  societate (Papalia, 2010). Influenţa acestora asupra copilului îmbraca două forme extrem de diferite. Copiii cărora le sunt citite în mod regulat poveşti de către părinţi, au un vocabular  foarte dezvoltat, scoruri înalte la testele de inteligenţă şi note mari la şcoală (Gottfried Flemingsi Gotffried, 1998). 

Un rol foarte important pe care îl au părinţii, este acela de a fii buni ascultători.  Când copilul simte nevoia de a comunica, aceştia trebuie să-şi focuseze toată atenţia pentru ca  el să se simtă înţeles şi în centrul atenţiei. Dacă nu este ascultat, se v-a închide în el,  comunicarea având de suferit. Copilul are nevoie de iubire, atenţie şi grijă, cu cât le are pe  acestea permanent, cu atât este mai fericit şi mai liniştit. Nu trebuie folosită violenţa în nici-un  caz, deoarece comunicarea va fii întreruptă definitiv, această metodă având repercursiuni mari  asupra personalităţii. Deşi cei mai mulţi părinți sunt iubitori şi protectori, unii nu pot sau nu  vor să aibă grijă de copiii lor aşa cum trebuie, iar unii îi vatămă intenţionat. Maltratarea,  înfăptuită de părinţi sau de alte persoane, înseamnă periclitarea deliberată sau evitabilă a unui  copil (Papalia, 2010). 

Un alt rol important pe care îl au părinţii este acela de a oferi copilului un spaţiu  al lui în casă, un loc de joacă, de odihnă, pentru ca acesta să se simtă cât mai confortabil.  Oferindu-i toate aceste lucruri, acesta se dezvoltă sănătos, pe viitor fiind independent, dacă i  se acordă libertatea de care are nevoie.  

Alte roluri pe care le au părinţii sunt susţinerea necondiţionată şi încurajarea  permanentă pentru o stimă de sine cât mai crescută.  

“Adultul tânăr trece de la stări afective intense, dar relativ confuze, la o etapa de  consolidare atât a rolurilor profesionale, cât şi a celor din cadrul familiei. Au loc treptat  ajustări de identificare familială, aceasta dovedind un stil anume având idealuri la care aspira”  (Ştefan, 2001).

Psiholog clinician Oprea Larisa

Recommended Posts