Impactul psihologic al expunerii la ecrane în cazul copiilor mici

Toate cercetările în domeniu dar și practica psihologică pun în lumină faptul că, expunerea la ecrane (televizor, calculator, telefon, aplicații, gadget-uri, etc) a copiilor mici, trebuie făcută cu maximă prudență, din perspectiva efectelor psihologice imediate dar și pe termen lung asupra acestora.

Astfel, până la vârsta de 18 luni, copiii nu au capacitatea de a înțelege ceea ce văd pe ecran și nici nu pot face legătura între imaginile observate și corespondentul lor din realitate. De multe ori ecranele sunt utilizate pentru ca adulții să desfășoare activități în liniște iar în alte situații expunerea la ecrane vine la pachet cu ideea că, acestea ar reprezenta un aspect educativ pentru copil. Sunt părinți foarte încântați atunci când copilul repetă cuvinte în engleză, fredonează cântecele sau recunosc personaje de pe ecrane. Doar că, este dovedit științific faptul că, până la vârsta de 2-3 ani copiii sunt mai puțini receptivi în a imita o sarcină de pe ecrane decât atunci când o văd în realitate.

Imaginile și experiențele din fața ecranelor sunt mult distorsionate prin raportare la realitate. De exemplu, un obiect pe un ecran este bidimensional, iar copiii au nevoie să își dezvolte vederea și gândirea tridimensionale. Copiii au nevoie să atingă, să exploreze, să guste, să arunce, să apuce, etc. obiectul preocupărilor lor, pentru a învăța și a cunoaște mediul înconjurător.

Dintr-o altă perspectivă, ecranele au efect de suprastimulare asupra copiilor mici. Cu alte cuvinte, acestea nu îi relaxează ci mai degrabă îi agită prin multitudinea imaginilor și luminilor care se succed rapid, a secvențelor audio stridente care obosesc creierul celor mici. Părinții precizează faptul că cei mici sunt agitați, chiar agresivi după ce au stat pe ecrane, chiar dacă nu au urmărit desene animate sau imagini cu conținut violent.

Mulți părinți recunosc faptul că cei mici se plictisesc ușor, nu au răbdare și nu se concentrează timp mai îndelungat asupra unei sarcini sau chiar nu finalizează activitățile începute. Dar trebuie cunoscut faptul că, la copiii expuși frecvent la ecrane, creierul acestora ajunge să se programeze pentru schimbul rapid de imagini sau pentru stimuli accentuați și permanent alții, astfel încât ajung să se plictisească în sarcinile reale care li se par monotone.

Un aspect important îl reprezintă impactul expunerii la ecrane asupra dezvoltării limbajului, comunicării și abilităților sociale la copiii mici. Atunci când un copil stă în fața ecranului nu interacționează cu cei din jur, nu verbalizează adică nu-și exersează limbajul, nu învață așa cum ar fi firesc „de la om la om” expresia facială a adulților, tonul vocii, limbajul corpului. Copilul stă pur și simplu fără a se juca liber, fără a se mișca, a explora sau a manipula obiecte. Sunt situații în care copiii au acces la un spațiu plin de jucării și totuși aceștia nu se joacă; pentru că nu au fost obișnuiți să se joace, adulții nu le-au arătat cum să se joace ci doar au cumpărat jucării sau nu au fost stimulați să se joace; acești copii tânjesc după ecrane și par că se liniștesc doar cu acestea.

Ultimele cercetări au arătat faptul că și somnul copiilor mici are de suferit atunci când aceștia sunt expuși frecvent pe ecrane. Astfel, copiii dorm cu 7 minute mai puțin pentru fiecare oră în care au fost lăsați în fața unui ecran. Se pare că nici zgomotul de fundal al unui televizor lăsat deschis în casă nu aduce beneficii celor mici. Aceștia din urmă, deși nu sunt interesați neapărat de imagini, se joacă mai puțin, sunt mai puțin creativi în jocurile de imaginație și au tendința să se uite la televizor la fiecare aproximativ 20 de secunde. Iar adulții vorbesc mai puțin cu copiii din preajma lor atunci când un televizor este lăsat deschis în fundal.

În unele situații părinții au creat obișnuința de a-și hrăni copiii mici exclusiv în fața ecranelor, pentru că în caz contrar aceștia din urmă plâng, devin agitați sau refuză mîncarea. În această situație copiii nu mai au bucuria de a mânca, a alege sau a dezvolta o relație cu adulții, pentru că sunt atenți la imaginile de pe ecran. Pe termen lung, acești copii pot dezvolta tulburări de comportament alimentar.

Dacă în mica copilărie expunerea sistematică la ecrane afectează toate componentele de funcționare psihică anterior menționate, la vârsta micii școlarități se accentuează deficitul de atenție, dificultățile memoriei de lungă durată, tulburările de comportament, reacțiile de tip impulsiv-exploziv. Copiii socializează mai greu, sunt irascibili, se supără frecvent, trec de la o stare dispozițională la alta și au senzația că, dacă sunt în fața unui ecran dețin totul. De regulă au un randament mai scăzut în sarcini, deoarece somnul lor este afectat și nu mai sunt atât de interesați de activitățile școlare.

Specialiștii recomandă unanim zero ecrane până la vârsta de 2 ani, iar în intervalul de vârstă 2-5 ani, se poate crește progresiv până la maxim o oră pe zi, deci un acces limitat și dacă se poate, o selecție a temelor pe care poate să le vadă copilul. Pentru că, un copil mic are nevoie în primul rând de atenție și nu de ecrane.

Interacțiunea constantă cu adulții, plimbarea, jocul și jucăriile intens accesate precum și  timpul de calitate petrecut împreună, reprezintă principalii factori în dezvoltarea psiho-emoțională sănătoasă a copilului mic. 

 

Psiholog Simona Potorac

 

Surse bibliografice: 

Note de curs Evaluarea psihologică clinică a copilului – Asociația Expert Psy, 2019

              https://www.la-pediatru.ro

Recommended Posts