Hipnoza a fost considerată multă vreme nu doar ineficientă, ci chiar contraindicată în cazul persoanelor ce sufereau de depresie.Între timp, părerea specialiștilor s-a schimbat, datorită abordării psihoterapeutice din ultimii ani, având la bază cateva premise importante. Schemele cognitive negative și atitudinile disfuncționale din depresie au avut un rol important, fiind studiate de specialiști în domeniu, îndeosebi de Beck și colaboratorii săi. De asemenea, a fost desoperită contribuția mecanismelor hipnotice și autohipnotice la asimilarea și activarea acestor convingeri, și ideea conform căreia hipnoza ar putea fi folisită pentru a putea contracara și anula efectele acestor autohipnoze negative (Yapko, 1989).
Semnificativă în acest sens, este deschiderea reprezentanții terapiei cognitive-comportamentale, ce au dorit introducerea hipnozei în tehnicile acestei abordări, ascociind astfel hipnoza cu depresia, care deja câșțigase recunoaștere în rândul specialiștilor ce tratau depresia (Ellis, 2001).
Cea mai important intervenție în cazul depresiei se referă la întărirea eului, deoarece depresia este asociată cu o stimă de sine scăzută și cu sentimente de deznădejde și neajutorare. Havens și Walters (1989) au propus o intervenție numită “Testul de auz”, cu scopul întăririi eului și creșterii stimei de sine a clientului.
Există programe complexe destinate tratamentului depresiei care își propun și rezolvarea problemelor și tulburărilor de dispoziție, cu tentă distimică. Yapko și Alladin au creat două intervenții care abordează hipnoterapeutic persoanele depresive care cuprind:
- Regresia de vârstă, inclusive hipermnezie și retrăire (concentrare primordial asupra trecutului, extragerea și retrăirea traumelor și a umilințelor din trecut, utilizarea trecutului drept sistem de referință în situații de decizii actuale);
- Progresia de vârstă (proiectarea în viitor a unor trauma din trecut);
- Amnezia (abesența reactualizării conștiente a succeselor din trecut și a feedback-urilor positive);
- Catalepsie (retardare psihomotorie, postura rigidă);
- Disociere (dispoziție depresivă, independent de context, atenție selectivă, orietată asupra efectelor negative)
- Răspunsuri ideomotorii (gânduri, cogniții, emoții, senzații, comportamente depresogene automatizate);
- Modificări la nivelul simțurilor (raportare distorsionată la propriile fenemene organice prin medierea simptomelor fiziologice (ex: somatizare);
- Distorsiuni ale percepției timpului (expansiunea trăirii experiențelor din trecut însoțită de sentimente de disconfort actuale, capacitatea scăzută a anticipării și a trăirii opurtunităților oferite de viitor).
Autor: Andrei Cristina