Gelozia este o multitudine de trăiri emoţionale, gânduri şi acţiuni care apar şi se dezvoltă atunci când relaţia de cuplu este percepută ca fiind ameninţată de un posibil rival.
Gelozia implică frica, cu gânduri îngrijorătoare legate de o potențială pierdere. În mod obișnuit, gelozia este o reacție emoțională activată de interesul real sau anticipat pentru o altă persoană de către cineva la care ținem. Atunci când o terță parte amenință legătura care există într-un parteneriat, ne putem simți nesiguri, respinși, îngrijorați, furioși sau îndoindu-ne de noi înșine, printre o multitudine de alte sentimente nedorite.
Emoția geloziei este un derivat al rușinii. Ea ne informează cu privire la un obstacol în calea legăturii dintre noi și o persoană iubită, alertându-ne cu privire la o amenințare la adresa relației. Potențiala deconectare experimentată în gelozie implică adesea o comparație socială. Atunci când experimentați gelozia, puteți presupune că altcineva primește atenția sau adorația pe care o doriți pentru dumneavoastră. Într-un fel, cealaltă persoană pare mai dezirabilă.
Un răspuns la gelozie poate fi „atacul” asupra partenerului şi va avea ca rezultat un comportament agresiv și ofensiv.
Devenind evitanţi atunci când suntem geloşi, de exemplu, ne poate determina să abuzăm de alcool sau droguri pentru a ne ușura sentimentele. Prin retragere, putem spera ca persoana cu care avem o relație să observe și să restabilească legătura noastră. Atacul asupra propriei persoane poate duce la tot felul de comportamente auto-vătămătoare. Deși răspunsurile defensive la gelozie reprezintă încercări de protejare a stimei de sine și de păstrare a legăturii care este percepută ca fiind ruptă, acestea pot duce la depresie sau singurătate.
Gelozia ne poate orbi. O amenințare percepută la adresa unei relații poate induce o anxietate care duce la nesiguranță, făcându-ne sensibili la indicii emoționale negative și afectând modul în care vedem lumea. Mai mult, incertitudinea cu privire la o relație și teama de rușine pot duce la o preocupare obsesivă cu privire la statutul acesteia. Dacă nu există suficientă siguranță psihologică într-o relație sau dacă ați suferit pierderi sau abandonuri în copilărie care interferează cu sentimentul de siguranță, este posibil să vă fie greu să treceți printr-o experiență de gelozie bazată pe rușine.
Multe situații în care se declanșează sentimente de gelozie pot avea prea puțin de-a face cu calitățile altcuiva sau cu interesul pe care îl poate avea un partener față de o altă persoană. În schimb, ele pot avea mai mult de-a face cu propria percepție de sine care devine amplificată de comportamentul partenerului în preajma unei terțe persoane. Deoarece gelozia implică o comparație, persoana care experimentează această emoție rămâne cu gândul că nu se ridică la înălțime.
Cei care, în copilărie, au fost trataţi nedrept sau au crescut cu o percepţie acută a lipsei de loialitate a oamenilor sunt mai înclinaţi să dezvolte, în relaţia de cuplu, trăiri de gelozie fără niciun fundament în comportamentul partenerului. Ca adulţi, ei se aşteaptă să fie trădaţi, înşelaţi sau trataţi inechitabil, ca atunci când erau copii. Aceste aşteptări sunt adesea adânc îngropate în subconştient, datorită caracterului lor dureros. De aceea, un flirt nevinovat al partenerului sau o îmbrăţişare amicală pot declanşa o furie intensă, un torent de acuzaţii, culpabilizări şi interpretări.
Persoanele lipsite de încredere în resursele şi capacităţile personale, critice cu ele însele, având complexe de inferioritate pe linia masculinităţii sau feminităţii, în faţa unui presupus rival vor fi mai predispuse să creadă că partenerul îl preferă pe acesta.
Partenerii geloşi, fie că acţionează din orgoliu şi teamă de abandon, fie din nevoia de a controla, sfârşesc prin a-l face pe celălalt să se simtă prins în capcană, agresat, asaltat, devalorizat sau nerespectat. Atenţia constantă şi constrângerile autoimpuse, pentru a nu genera suspiciuni, conduc nu doar la pierderea independenţei, ci şi a simţului integrităţii personale. Pe de altă parte acuzaţiile repetate şi nefondate de infidelitate pot conduce într-adevăr la trădare sau la repolarizarea sentimentelor, înlocuind iubirea cu ura.
Un partener echilibrat şi stabil emoţional, capabil de a se orienta şi în alte direcţii, nu va tolera mult timp comportamentele celui gelos şi, în cele din urmă, îl va respinge.
Nimeni, niciodată nu ne poate face geloşi. Cauza trăirilor de gelozie nu se află în comportamentul partenerilor noştri, ci în structura noastră de personalitate, în gradul de dezvoltare emoţională şi în felul în care noi interpretăm comportamentul lor.
Când interpretarea este corectă (celălalt a încălcat angajamentul de loialitate), trăirea afectivă nu este gelozia, ci tristeţea sau furia. „Mă simt înşelat şi asta mă doare/mă înfurie. Însă tu nu eşti vinovat pentru ceea ce simt eu. Tristeţea/furia este a mea.” În acest caz partenerul nu este responsabil pentru trăirea mea, ci pentru comportamentul lui. El se poate simţi incapabil să respecte un angajament sau se poate bucura pentru suferinţa la a cărei apariţie a participat. Oricare ar fi acestea (regret, devalorizare, plăcere sadică), el este responsabil pentru trăirile lui.
Trăirile noastre, oricât de negative sau perturbatoare, sunt expresia problemelor noastre. Ceilalţi sunt doar stimuli, condiţii, fundal. Dacă eu sunt gelos aceasta este problema mea! Tu doar creezi o situaţie în care eu devin conştient de această problemă. Sigur că nu-mi place, însă este problema mea şi trebuie să o rezolv.
Experimentarea toxicității geloziei oferă o ocazie rară de a învăța. Ne putem pune anumite întrebări, în loc să ne împiedicăm de răspunsul nostru la această emoție. De exemplu, percepi că îți lipsește o calitate pe care ai vrea să ți-o dezvolți? Experimentați gelozia pentru că vă doriți ceva mai mult de la relația voastră decât vă poate oferi aceasta? Cum te percepi pe tine însuți și ceea ce faci în viața ta în comparație cu alții?
Gelozia ne oferă ocazia de a privi în interiorul nostru, de a ne gândi la ceea ce ne dorim pentru noi înșine, de a reflecta asupra modului în care dorim să fim tratați de ceilalți și de a ne gândi la ceea ce vom face în legătură cu informația.
A-l face pe celălat responsabil şi vinovat este ca şi cum ai învinovăţi cerul pentru că plouă. Ploaia vine, într-adevăr, de sus, dar nu este responsabilitatea cerului să ne ofere o umbrelă sau să ne spună unde să ne adăpostim.
Cerul acţionează în acord cu natura lui. Tot aşa acţionează şi partenerul (în acord cu natura lui). Dacă natura lui îţi creează dificultăţi, aceasta nu e problema lui, ci a ta.
Referinţe: Adrian Nuţă (2009), Psihologia relaţiei de cuplu şi a familiei, Editura Credis, Bucureşti.
Autor: Daniela Sima
Funcție: Psihoterapeut