FURIA ŞI DISTRUGEREA RELAŢIILOR PERSONALE

Costul frecvent al furiei este deteriorarea gravă a relaţiilor personale. Am putea crede că furia este emoţia pe care o direcţionăm către persoanele cu care nu avem cele mai bune relaţii de simpatie. Cercetările desfăşurate de psihologi au evidenţiat că acest lucru nu este întocmai adevărat. Ne înfuriem cel mai des pe persoanele apropiate nouă, iar cele mai frecvente ţinte ale furiei includ partenerii de viaţă, copiii, colegii de serviciu şi prietenii.

Oamenii furioşi dau adesea vina pe ceilalţi, atunci când relaţiile lor nu merg bine, refuzând să ajungă la compromisuri sau să se adapteze atunci când apar probleme. Când unele dintre relaţiile importante încep să se destrame, furioşii îşi asumă o oarecare responsabilitate pentru mânia manifestată, începând să-i observe preţul cumplit. În multe situaţii, ei nu-şi dau seama decât atunci când este mult prea târziu,  propriile lor izbucniri înpingându-i să-şi piardă relaţiile semnificative.

Mai bine de cincizeci de ani de cercetări arată că furia cronică şi dezvoltarea de afecţiuni cardiace sunt adesea strâns  legate între ele. Multe studii au demonstrat că furia este un sistem emoţional care ne pregăteşte şi ne activează pentru acţiune împotriva unei potenţiale surse de ameninţare, sistem care ne asistă în mobilizarea resurselor necesare pentru gestionarea conflictului. În corpul nostru atunci când ne simţim furioşi, apar modificări la nivel fizic, precum creşterea tensiunii musculare, a ritmului inimii, a respiraţiei şi a metabolismului, ajutând organismul să se pregătească de acţiune. De asemenea, în fluxul sangvin se revarsă adrenalină, iar sângele curge prin muşchii mai mari din corp, de accea şi impulsul de a lovi ţinta. Prin urmare, furia ne poate ajuta să ne confruntăm cu un atacator care ne pune viaţa în pericol, dar nu are niciun sens atunci când în acest fel răspundem unora dintre frustrările obişnuite ale vieţii de zi cu zi.

Aşadar, să încercăm să ne analizăm cât de des ne înfuriem cu adevărat, iar dacă acest lucru se întâmplă suntem candidaţii perfecţi ai hipertensiunii arteriale sau chiar ai atacului de cord. Să ne amintim că reacţiile fizice care însoţesc furia cronică pot genera vătămare, boală şi, posibil, o moarte prematură.

Multe dintre costurile furiei sunt dramatice şi uşor de observat. Totuşi alte costuri sunt mai puţin evidente. Acestea includ suferinţa emoţională şi personală profundă, cum ar fi depresia, vinovăţia, sentimentul de lipsă a controlului şi lipsa de încredere de sine în cadrul interacţiunilor cu alte persoane.

Putem ajunge să gestionăm şi să reducem furia într-o proporţie de sută la sută? Probabil că nu, însă merită să încercăm o abordare mai raţională care să includă următoarele demersuri:

  • Acceptarea decisă şi fermă a faptului că evenimentele neplăcute ne fac mai degrabă să ne înfuriem prosteşte decât să fim deranjaţi în mod nedreptăţit.
  • Recunoaşterea totală că în mare parte – deşi nu în mod exclusiv – ne-am înfuriat singuri şi că (din fericire) avem alegerea de a continua sau nu să ne simţim aşa.
  • Admiterea faptului că ne putem controla şi reduce trăirile furtunoase în mod vizibil, deşi arareori le putem reduce la zero absolut.
  • Recunoaşterea clară a faptului că furia  ne face adeseori mai mult rău decât bine.
  • Hotărârea puternică de a depune efort – şi de a continua să depunem efort în vederea diminuării furiei.
  • Depunerea unui efort constant, pentru a acţiona conform hotărârii luate de a deveni în mod evident mai puţini mânioşi şi furioşi.

Furia şi violenţa izvorăsc arareori dintr-o simplă frustrare, apărând în mod special dintr-o toleranţă scăzută la frustrare. Învăţând să avem o toleranţă mai mare la frustrare prin înţelegerea faptului că frustrările trebuie să existe (pentru că ele există), la fel şi nedreptatea şi injustiţia. În această privinţă, am putea ţine cont de cuvintele lui Erich Fromm: „În primul rând, trebuie să luăm în considerare un fapt de viaţă esenţial: că nimic important nu se poate realiza fără a accepta frustrarea. Ideea că cineva poate învăţa fără efort, adică fără frustrare, poate fi un bun slogan comercial, dar cu siguranţă nu este adevărată pentru achiziţionarea unor deprinderi majore. Fără capacitatea de a accepta frustrarea, omul nu ar fi putut evolua aproape deloc. Ceea ce poate cauza agresivitatea, şi o face adesea, este ceea ce înseamnă frustrarea pentru o persoană.”

Pentru a veni în completarea cuvintelor lui Fromm, putem învăţa să dobândim o toleranţă înaltă la frustrare prin:

  • Recunoaşterea tendinţelor de a pretinde că frustrarea nu trebuie să existe.
  • Conştientizarea faptului că aproape întotdeauna ne vom autosabota dacă nu ne reducem pretenţiile prea exigente.
  • Decizia fermă de a renunţa la frustrare şi de a o înlocui cu o dorinţă, dar nu cu o pretenţie absolutistă de a nu mai fi frustrat.
  • Strădania hotărâtă de păstrare a deciziei luate.

Odată cu începerea recunoaşterii furiei, putem urma anumiţi paşi care să permită descărcarea tensiunii acumulate în mod inofensiv:

  • Incercarea de a ne exprima în faţa oamenilor faţă de care ne simţim furioşi prin afirmaţii la persoana I (de tip „eu”) mai degrabă decât prin afirmaţii la persoana a II-a (de tip „tu”).
  • Atunci când ne simţim furioşi pe oameni care nu par a fi conştienţi de modul „urât” în care s-au purtat, să încercăm să vorbim cu autoritate mai degrabă decât cu autoritarism.
  • De obicei, vom avea relaţii mai bune dacă, atunci când cineva ne critică aspru, simţindu-ne înfuriaţi în legătură cu aceasta, ne abţinem de a-i călca pe urme şi de a-i răspunde vehement. O astfel de ripostă dură ne va face adesea să ne simţim mai bine – dar nu ne va aduce rezultate mai bune. Ne va face mai furioşi şi vom câştiga şi duşmănia celeilalte persoane. Aşa că cea mai bună ripostă constă în a părea de acord cu critica, ignorând-o, fiind de acord cu ea parţial sau arătându-i celeilalte persoane că nu o luăm prea în serios, că nu suntem de acord cu ea, dar că putem răspunde ferm, dar calm.
  • Să nu fim perfecţionişti în legătură cu gestionarea furiei şi cu reacţiile „adecvate” faţă de ceilalţi, atunci când suntem prea furioşi pe ei. Inevitabil, uneori vom riposta greşit sau fără fermitate, iar alteori ne vom aprinde atât de mult, încât le vom replica oamenilor printre dinţi, cu vocea sugrumată de furie. Ar fi minunat dacă ne-am purta întotdeauna frumos la furie, dar vom greşi uneori, mai mult ca sigur că se va întâmpla asta!
  • Să observăm că ne putem diminua furia. Nu vom ajunge niciodată la lipsa totală a ostilităţii, dar ne putem înfuria mai puţin frecvent şi mai puţin intens.

Aşa cum am observat, putem învăţa să trăim cu furia noastră, acceptându-ne cu tot cu trăirile pline de resentimente pe care le avem uneori. Dacă ajungem să privim mai degrabă înspre rezolvarea de probleme şi mai puţin înspre nedreptăţile vieţii, atunci vom dori probabil să trecem mai departe către renunţarea la furie, în favoarea unei atitudini mai iertătoare, mai puţin acuzatoare faţă de lume şi faţă de oamenii din ea.

 

Psihoterapeut Daniela Sima

Recommended Posts