Evaluare psihologică adulți

Cele șapte stadii de deteriorare globală a bolnavului, așa cum au fost ele introduse în scala Reisberg:

STADIUL 1:

Nici o modificare cognitivă sau de memorie. Acest stadiu, neidentificabil, este inclus în Scala Reisberg deoarece, la nivel celular, boala s-a instalat, iar procesul de deteriorare ireversibilă a creierului a început.

Bolnavul se prezintă normal. Nu se poate pune un diagnostic.

STADIUL 2:

Declin cognitiv abia perceptibil, apar probleme de memorie.

Bolnavul uită denumiri familiare și locul unor obiecte. Încercarea de a-și controla aceste “căderi”, pe care bolnavul le înregistrează, duce la o nervozitate crescută. În mod normal, aceste scapări nu sunt evidente celor din jur, iar pe plan socio-profesional bolnavul nu are probleme vizibile. Schimbările pot fi cauzate de boala Alzheimer sau, la fel de bine, de vârsta.

STADIUL 3:

Declin cognitiv ușor, se instalează debutul problemelor de memorie. Stadiul incipient al bolii poate fi diagnosticat în unele persoane.

Bolnavul începe să dea semne de alterare a memoriei, dincolo de incidența dată înaintarea în vârstă. Persoană are dificultăți în a învață lucruri noi . Bolnavul uită numele unor persoane abia cunoscute sau nu reține un text citit de curând. Capacitatea de concentrare și atenția sunt reduse. Intervin primele momente de lipsa de orientare. Apar primele simptome de alterare a comunicării. Găsirea cuvântului potrivit este greoaie, iar uneori imposibilă; caz în care cuvântul este înlocuit cu un set de explicații sau cu “acela”, “acolo”. Lucruri valoroase (material sau nu) dispar sau sunt rătăcite. Bolnavul manifestă o dificulate crescută în a lua decizii.

STADIUL 4:

Declin cognitiv moderat, corespunzător stadiului incipient spre mediu în evoluția bolii. Deteriorarea este vizibilă, examinarea medicală este necesară și poate duce la identificarea bolii și începerea tratamentului.

Intervin pierderi de memorie în legătură cu întâmplări recente, evenimente din viață personală. Bolnavul are dificultăți în a face lucruri complexe, cum ar fi administrarea bugetului, planuri de vacanță. Că urmare, bolnavul își schimbă stilul de viață și-și rezolva problemele una după altă, nu simultan. Intervine o stare de confuzie cu privire la evenimentele și știrile curente. Capacitatea intelectuală scade; spre exemplu, a numără din șapte-n șapte, descrescător, de la 75 în jos, devine o sarcina (aproape) imposibilă.

STADIUL 5:

Declin cognitiv moderat spre acut, vizibil. Tulburări de memorie permanente. Stadiul corespunde debutului simtomelor de demență. Se înregistrează tulburări de comportament și un nivel crescut de suspiciune, agitație. Se poate instala depresia.

Bolnavul este incapabil să-și amintească evenimente și persoane importante, din familie, și are nevoie de îndrumare în mai toate aspectele vieții de zi cu zi. Nu are nevoie de asistență la toaletă sau la ora de masă, dar se poate înregistra o scădere a apetitului. Pentru restul activităților de zi cu zi, bolnavul are nevoie de asistență. Alegerea îmbrăcămintei potrivite vremii și ocaziei sau formarea unui număr de telefon devin problematice sau imposibile.

STADIUL 6:

Declin cognitiv sever. Simptomele de demență devin evidente. În acest stadiu pot interveni halucinațiile, suspiciunea, ostilitatea, violență, mania, închipuirile, agitația și alte tulburări comportamentale.

Tulburările de memorie se adâncesc, bolnavul ajungând să uite numele rudelor apropiate (soț / soție, copii) și al îngrijitorului permanent. Nu mai este conștient de mediul înconjurător, de evenimente recente și de părți din propria-i viață. Intervin modificări de comportament, ticuri nervoase, stereotipii psihomotorii, obsesii. Tot în acest stadiu pot inteveni tristețea, izolarea, incontinență, schimbarea ritmului de somn. Bolnavul are nevoie de supraveghere și ajutor 24 de ore din 24.

STADIUL 7:

Declin cognitiv foarte sever. Stadiul corespunde demenței severe. Memoria și abilitățile de comunicare verbală sunt diminuate spre zero.

Bolnavul este total dependent și are nevoie de ajutor în toate aspectele. Nu mai poate merge sau stă în șezut fără asistență. Vocabularul devine din ce în ce mai limitat, uneori dispărând cu desăvârșire. Comunicarea verbală este înlocuită de comunicarea non-verbală.

IQ–ul (Intelligence Quotient) reprezintă măsură inteligenței umane exprimată printr-un număr rezultat în urmă susținerii unui test standardizat, raportat la vârstă cronologică. Marea majoritate a oamenilor se situează undeva în jurul valorii de 100 (în intervalul 90 – 110), având o inteligență medie. O valoare peste 120 este considerată inteligență superioară, iar de la 130 în sus vorbim despre supradotare cognitivă. În sens invers, un IQ de 75 – 85 exprimă un “intelect de limita”, în timp ce un IQ sub 70 arată existența unui retard în funcționarea cognitivă.

Deși, conform definiției recente a inteligenței, IQ-ul nu reflectă numai dimensiunea cognitivă a inteligenței unei persoane, valoarea să oferă o predicție destul de bună asupra performanței academice și profesionale a persoanei evaluate.

Potențialul de inteligență moștenit sau inteligență nativă

Fiecare om se naște cu un potențial de inteligență moștenit genetic de la predecesorii săi. Este vorba despre inteligență nativă, denumită și inteligență fluidă. Acesta se măsoară prin teste de inteligență non-verbale care presupun operarea cu imagini și simboluri abstracte, fără utilizarea conceptelor verbale.

Activități care solicită inteligență nativă:

• Completarea de puzzle-uri
• Completarea unei serii de imagini sau de numere
• Identificarea unui pattern (o structura logică) într-un ansamblu de elemente

Inteligență fluidă este destul de stabilă în timp și este poate cea mai importantă componentă a inteligenței totale, având o contribuție semnificativă în performanță generală a persoanei.

Inteligența cristalizată

Deși este general agreat că potențialul de inteligență al omului este moștenit genetic, influență factorilor de mediu este de asemenea importantă, putând fie diminua, fie crește potentilul înnăscut. Astfel, expunerea la un mediu de viață bogat în experiențe variate în copilăria timpurie, dar și relaționarea socială au un rol major în dezvoltarea inteligenței.

Inteligență câștigată prin educație, denumită inteligență cristalizată, este măsurată prin teste de inteligență care implică operarea cu diferite concepte verbale. Spre exemplu, se măsoară:

• Bogăția vocabularului unei persoane
• Capacitatea să de a înțelege și utiliza cuvinte sau expresii cu grad crescut de abstractizare
• Capacitatea de a face raționamente verbale
• Înțelegerea și reactionarea corectă la situațiile sociale, de “bun-simt”

În aprecierea corectă a inteligenței unei persoane, sunt importante ambele componente – atât inteligență non-verbală, cât și cea verbală.

Cum se măsoară IQ-ul?

Deși testele de inteligență standardizate pot măsură IQ-ul începând cu vârstă de aprozimativ 3 ani și până la vârstă de 90 de ani, o evaluare complexă și valoroasă a abilităților cognitive (atât verbale, cât și non-verbale) poate fi făcută după vârstă de 6 ani. Pentru a putea lua decizii corecte în privința planului educațional al unui copil, este foarte important să fie evaluate cele două componente majore ale inteligenței: cea non-verbală (inteligență fluidă, moștenită genetic) și cea verbală (inteligență cristializata, câștigată prin educație).