Educația afectivă reprezintă, conform literaturii de specialitate, un element cheie în cadrul procesului de intervenție cognitiv-comportamental în cazul copiilor și, cu precădere în cazul copiilor diagnosticați cu tulburare din spectrul autist. Rolul educației afective este acela de a dezvolta acele abilități ale copilului, de a identifica și eticheta emoțiile proprii, dar și emoțiile celorlalți, precum și de a identifica și explica anumite relații cauzale între propriile emoții și anumite situații. Suveg et al. (2006) subliniază faptul că realizarea educației afective este extrem de importantă, deoarece ea promovează anumite abilități care sunt, în fapt, preachiziții pentru auto- reglarea emoțională (apud Friedberg, 2009). În ceea ce privește pașii parcurși în cadrul procesului de educație afectivă, ne putem referi la următoarele aspecte:
- exerciții care promovează identificarea și etichetarea emoțiilor de bază – în imagini simple, in vivo;
- antrenarea abilității de a imita emoția identificată la o altă persoană;
- identificarea relației de cauzalitate între propriile emoții și diferite situații simple – plecând de la situații care îl vizează pe el și finalizând cu situații observate la alte persoane (în imagini, în înregistrări video, in vivo);
- modelarea abilității de a identifica emoțiile și relația cauzală pe baza unei simple povestiri;
- antrenarea abilității de a relata o situația în care el/ea s-a simțit într-un anumit fel;
- antrenarea abilității de a demonstra o reacție emoțională adecvată într-o situație dificilă, plecând de la identificarea propriilor emoții și finalizând cu selectarea unui comportament alternativ adecvat în situația respectivă.
În legătură imediată cu dificultățile pe care copiii cu tulburare din spectru autist le au la nivelul auto-reglării emoționale, dar și al introspecției, se află și dificultățile legate de identificarea, analizarea și înțelegerea gândurilor, credințelor, intențiilor și comportamentelor celorlalți conceptul care cuprinde toate aceste dificultăți purtând numele de teoria minții. Având în vedere necesitatea unei dezvoltări optime la nivel cognitiv a copilului pentru a începe intervenția cognitiv-comportamentală, antrenarea abilităților ce aparțin teoriei minții devinde esențială.
În literatura de specialitate a fost demonstrată eficiența antrenamentului în acest sens – Silver și Oakes (2001) au reușit să îmbunătățească abilitățile copiilor de a identifica propriile emoții și emoțiile celorlalți, Fisher și Happe (2005) au reușit să îmbunătățească abilitățile de reprezentare mentală cu privire la gândurile celorlalți, precum Begeer et al. (2011) au reușit să îmbunătățească abilitățile de înțelegere a emoțiilor complexe, dar și înțelegerea umorului sau înțelegerea distincției dintre credințe adevărate și credințe false (Friedberg, 2009).
BibliografieFriedberg, Robert D., McClure, J.M., Garcia, J.H. (2009). Cognitive therapy techniques for children. New York: Guildford.
