Dislexia

Dificultăţile de învăţare sunt definite ca o tulburare în una sau mai multe dintre procesele psihice de bază implicate în înţelegerea sau utilizarea limbajului, oral sau scris. Poate lua forma  unei inabilităţi de a asculta, gândi, vorbi, citi, scrie, sau efectua calcule matematice. Pentru ca un  individ să fie diagnosticat cu dificultăţi de învăţare trebuie să existe o diferenţă semnificativă între  potenţialul de învăţare aparent al elevului (stabilit în urma aplicării testelor de inteligenţă) şi nivelul  achiziţiilor sale în una sau mai multe din următoarele şapte arii: limbaj oral (vorbire), înţelegere  mesajului, limbaj scris, recunoaşterea cuvintelor, înţelegerea cuvintelor, calcul matematic,  rezolvare de probleme. 

Dislexia este cea mai des intâlnită, în aproximativ 70-80% din dificultăţile de învăţare.  Dificultăţile de învăţare sunt întâlnite în toate ţările lumii, indiferent de cultură, limbă sau mediul  social de apartenenţă. Cercetările din literatura de specialitate americană, au arătat că peste 5% din  populaţia de vârstă şcolară este diagnosticată cu dificultăţile de învăţare.  

Funcţia lingvistică este localizată, în principiu, în emisfera cerebrală stângă. Statisticile variază  în funcţie de măsurătorile folosite, dar aşa stau lucrurile pentru aproximativ 95% dintre dreptaci şi  cam 75% dintre stângaci. Totuşi, atunci când vine vorba despre creier, puţine lucruri sunt  necomplicate. Funcţia lingvistică este localizată, în principiu, în emisfera cerebrală stângă.  Statisticile variază în funcţie de măsurătorile folosite, dar aşa stau lucrurile pentru aproximativ  95% dintre dreptaci şi cam 75% dintre stângaci. Totuşi, atunci când vine vorba despre creier, puţine  lucruri sunt necomplicate. 

Imaginile cerebrale obținute prin spectroscopie cu rezonanță magnetică arată că creierele  persoanelor cu dislexie nu descompun acizii grași pentru a-i încorpora în membranele lor  neuronale așa cum fac cele ale oamenilor normali. Acest meolism anormal îi poate face vulnerabili  la dislexie. Pe scurt, se pare că există o bază biologică pentru dislexie. 

Dislexia poate fi definită în diferite feluri şi definiţiile variază în funcţie de scopuri şi de cei care  le folosesc (profesori, studenţi, cercetători, factorii de decizie politică etc.).Termenul de dislexie  derivă din limba greacă, la fel ca alţi termeni medicali şi ştiinţifici. Etimologic, „dislexia” înseamnă  dificultate (dis) cu cuvintele sau cu limbajul (lexis). Implică faptul că problema nu se referă doar  la citit, ci include şi alte aspecte ale limbajului. 

Sindromul dislexo-disgrafic este „o tulburare de integrare fonetică, reprezintă insuficienta  capacitate de discriminare a sunetului în cuvântul auzit şi a semnelor grafice în cuvântul citit, ceea 

ce duce pe de o parte la o ortografie greşită, în dictare şi la o citire greşită a scrierii, slăbiciune a  capacităţii de discriminare a unităţilor fonetice şi a schemelor vizuale;incapacitatea de a raporta  structura globală a cuvântului la un semn.” ( Păunescu C.)  

Diagnosticul se pune după scurgerea timpului  necesar pentru învăţarea scrisului şi a cititului, ce diferă în funcţie de motivaţie, dezvoltare  psihică, efort, metode, însă nu mai devreme de sfârșitul clasei I. 

SIMPTOMELE CARE INDICĂ PREDISPOZIŢIA SPRE DISLEXIE ÎN PERIOADA  PREŞCOLARĂ 

• A început să vorbească mai târziu în comparaţie cu alţi copii. 
• Vocabularul şi capacitatea de exprimare s-au dezvoltat într-un ritm prea lent.
• Îi crează greutăţi pronunţia unor cuvinte mai lungi sau necunoscute. 
• Tulburările de pronunţie se corectează cu dificultate deşi participă regulat la activităţile  logopedice. 
• Învaţă greu cuvinte noi, nume, expresii, iar cuvintele nou învăţate nu se integrează în  vocabularul activ. 
• Deseori confundă cuvintele asemănătoare. 
• Se exprimă greu, îi lipseşte capacitatea de evidenţiere a esenţialului, de multe ori nu reuşeşte  să vorbească coerent despre o anumită temă.  
• Vorbeşte incorect din punct de vedere gramatical. 
• Deşi rezultatul este negativ la testul de audiometrie, pune întrebări repetate de parcă n-ar  auzi sau n-ar înţelege ceea ce i se spune. 
• Nu aude dacă un anumit sunet este prezent sau nu într-un cuvânt, are probleme în despărţirea  unui cuvânt în sunetele componente, percepe incorect ordinea sunetelor într-un cuvânt. 
• Nu ascultă cu plăcere poveşti, nu pune întrebări referitoare la întâmplările din poveste, poate  povesti doar foarte puţin despre întâmplările din poveste. 
• Nu observă diferenţa dintre două obiecte (exemplu: îşi încalţă în mod regulat pantofii  invers), nu observă diferenţa dintre două imagini, în fişele de lucru confundă figurile  asemănătoare ca formă. 
• Este hiperactiv. (Obs. Unii dintre copiii cu ADHD pot avea şi tulburări de învăţare.)
• Calitatea desenelor este sub nivelul vârstei.
• Lateralitate nedezvoltată, nu este clar dacă este dreptaci sau stângaci. 
• Există un număr mare de stângaci printre dislexici. 
• Confundă direcţiile dreapta – stânga, se gândeşte mult care îi este mâna stângă şi cea  dreaptă. 
• Este neatent, nu este capabil de o concentrare îndelungată a atenţiei, atenţia îi este distrasă  uşor de zgomote exterioare, de obicei este capabil să-şi concentreze atenţia asupra unui  anumit lucru doar pentru câteva minute. 
• Învaţă greu ordinea zilelor săptămânii, ale lunilor anului, ordinea numerelor. 
• Are probleme la povestire, schimbă ordinea întâmplărilor (ex. povestirea începe cu mijlocul  întâmplării şi se termină cu începutul). 
• Nu poate urmări mai multe instrucţiuni primite unele după altele, se încurcă dacă primeşte  mai multe instrucţiuni. 
• Omisiuni de litere, grafeme şi cuvinte. 
• Adăugiri de litere, grafeme şi cuvinte. 
• Atât pentru scris, cât şi pentru citit, substituirile se produc ca urmare a confuziilor dintre  grupurile de foneme, litere şi grafeme asemănătoare, din punct de vedere optic (d-p-b, u-n,  m-n, a-ă, etc).  
• După principiul asemănării, fie din punct de vedere fonematic, fie kinestezic, fie optic, se  produc substituiri şi confuzii şi pentru grupurile f-v, b-p, c-g, s-z, etc  
• Nerespectarea spaţiului paginii, sărirea şi suprapunerea rândurilor. 

FACTORI DE RISC ÎN DISLEXIE 

– Ereditar- dacă în familie există cazuri de dislexie sau tulburări de învățare; – Naștere prematura; 

– Consum de alcool, nicotină sau droguri în timpul nașterii; 

– dificultatea de colaborare a diferitelor părţilor ale creierului cu rol in formarea citirii. 

Copiii cu dislexie au un risc crescut de a avea deficit de atenție/hiperactivitate(ADHD), dar și  invers: cei cu deficit de atenție pot avea dificultăți de învățare. 

Dislexia poate conduce la diverse probleme cum ar fi:

– dificultăți de învățare- poate învăța cu greu diverse notiuni 

– probleme sociale cum ar fi: stimă de sine scăzută, anxietate, agresivitate, probleme  comportamentale 

– probleme in viața adultă: incapacitatea de a citi și înțelege poate împiedica copilul să își atingă  potențialul, iar acest lucru poate avea consecințe pe termen lung.  

Psiholog clinician- Stefanescu Amalia