Lupta cu tulburările de spectru autist, un grup de afecțiuni de dezvoltare caracterizate prin dificultăți în comunicarea socială și comportamente repetitive sau restrictive, este lungă și plină de provocări, iar primul pas – diagnosticarea cu certitudine a acestor tulburări, cu ajutorul unor instrumente standardizate, cum este testul ADOS-II – este extrem de important. Distingând autismul de alte tulburări de dezvoltare care-i seamănă și stabilind clar nivelul de severitate, specialistul poate folosi apoi tehnici terapeutice adaptate, care cresc probabilitatea de a obține rezultate bune și durabile.
Terapeuții din cadrul Clinicilor Alegria utilizează testul ADOS-II (Autism Diagnostic Observation Schedule), recunoscut la nivel internațional drept standardul de aur în evaluarea autismului și aplicabil atât în cazul copiilor, cât și al adolescenților și adulților. Vorbim, în cele ce urmează, despre ce anume face acest test atât de valoros în diagnosticul și tratamentul autismului și cum te pot ajuta psihoterapeuții noștri, dacă ai un copil care prezintă suspiciune de autism.
La Alegria, suntem dedicați restabilirii sănătății tale mintale și emotionale, prin psihoterapie și terapii alternative, care te ajută să redescoperi bucuria care vine din interior. Ajutăm copii, adolescenți și adulți deopotrivă să-și regăsească echilibrul și să devină cea mai bună variantă a lor.
Ce este testul ADOS-II
Testul ADOS-II este o evaluare semi-structurată și standardizată concepută de experți pentru a observa și analiza comportamentele sociale și de comunicare ale persoanelor suspectate de tulburări de spectru autist (TSA). Durează, de regulă, până la o oră, variind în funcție de nivelul de dezvoltare a persoanei evaluate și de capacitatea acesteia de a se implica în sarcinile trasate de specialist.
Inițial dezvoltat ca instrument de cercetare, ADOS-II a fost ulterior adaptat pentru utilizare clinică și este folosit, în prezent, pe scară largă în mediile clinice, școlare și de cercetare. Scopul principal al testului este de a distinge autismul de alte tulburări de dezvoltare și de a descrie comportamentele asociate cu acesta, oferind psihoterapeutului un fundament solid pentru planul de tratament.
Căror persoane li se poate recomanda testul ADOS-II
Testul ADOS-II este recomandat persoanelor de toate vârstele care prezintă suspiciune de TSA. Datorită structurii sale modulare, poate fi adaptat în funcție de vârstă și de nivelul de dezvoltare a limbajului.
- Pentru copiii foarte mici (12-30 luni) există un modul special conceput care evaluează comportamentele sociale și de comunicare timpurii.
- În cazul copiilor și adolescenților, testul ADOS-II acoperă toate nivelurile de dezvoltare a limbajului, de la nonverbal la vorbire fluentă.
- Poate fi utilizat și pentru evaluarea adulților, oferind o perspectivă asupra comportamentelor sociale și de comunicare specifice TSA.
Cele 4 module ale testului ADOS-II, folosit în diagnosticarea persoanelor cu tulburări de spectru autist
Testul ADOS-II este structurat în patru module, fiecare fiind destinat unui anumit nivel de dezvoltare a limbajului și vârstei cronologice a individului. Intră în atribuțiile psihoterapeuților Alegria, specialiști cu experiență vastă în diagnosticul autismului și tratarea acestuia, să aleagă modulul adecvat.
Modulul 1
Acest modul este destinat copiilor care nu folosesc în mod consecvent vorbirea ca modalitate principală de comunicare. Evaluarea se concentrează pe aspecte precum contactul vizual, răspunsurile la stimuli sociali, utilizarea gesturilor și interesul pentru interacțiune. Activitățile includ jocuri structurate și nestructurate, interacțiuni cu obiecte și teste pentru a observa reacțiile copilului la inițiativele sociale ale examinatorului. Scopul acestui modul este de a detecta posibile dificultăți în dezvoltarea comunicării și în interacțiunea socială, indicatori esențiali în diagnosticarea tulburărilor de spectru autist.
Modulul 2
Modulul 2 este conceput pentru copiii care folosesc fraze simple, dar nu au încă o vorbire fluentă. Acesta include activități variate, care permit observarea abilităților de comunicare verbală și nonverbală, precum și a interacțiunii sociale. Evaluatorul analizează inițierea și răspunsul la conversație, expresivitatea emoțională și utilizarea limbajului în contexte sociale. Jocurile structurate sunt utilizate pentru a testa flexibilitatea comportamentală și adaptarea la schimbări. Acest modul oferă informații esențiale despre dificultățile în comunicare și interacțiune caracteristice copiilor cu TSA.
Modulul 3
Adresat copiilor mai mari și adolescenților care au o vorbire fluentă, modulul 3 include sarcini mai complexe, precum conversații tematice, descrierea unor imagini, jocuri de rol și povestiri. Aceste activități sunt concepute pentru a evalua capacitatea de a menține un dialog coerent, de a înțelege și utiliza limbajul figurat și de a recunoaște emoțiile și intențiile celorlalți. Totodată, evaluatorul urmărește prezența comportamentelor repetitive sau a intereselor restrânse, caracteristice tulburărilor de spectru autist. Modulul 3 oferă o perspectivă detaliată asupra dificultăților de comunicare socială și de adaptare la context.
Modulul 4
Modulul 4 este destinat adolescenților și adulților cu vorbire fluentă și se axează pe interviuri structurate și semi-structurate despre viața de zi cu zi. Pe lângă activitățile similare cu cele din modulul 3, acest modul explorează în profunzime impactul TSA asupra relațiilor interpersonale, autonomiei și integrării sociale. Examinatorul analizează modul în care persoana își gestionează rutinele zilnice, răspunde la situații imprevizibile și își exprimă emoțiile. Modulul 4 oferă informații valoroase pentru diagnosticarea și elaborarea unui plan de intervenție personalizat, adaptat nevoilor specifice ale fiecărui individ.
Avantajele folosirii testului ADOS-II
Utilizarea testului ADOS-II în procesul de diagnosticare a autismului prezintă multiple avantaje.
- Evaluare comprehensivă. Testul acoperă o gamă largă de comportamente relevante, oferind o imagine detaliată asupra modului în care autismul se manifestă la fiecare individ.
- Diagnostic obiectiv. Datorită structurii sale, testul oferă o evaluare obiectivă a comportamentelor sociale și de comunicare, reducând influența subiectivității evaluatorului.
- Adaptabilitate. Prin cele patru module, testul este util unei game largi de vârste și niveluri de dezvoltare a limbajului, asigurând relevanță și acuratețe în evaluare pentru fiecare individ.
- Compatibilitate cu standardele internaționale. Testul ADOS este compatibil cu criteriile de diagnostic din DSM-IV și ICD-10, asigurând coerență în procesul de diagnosticare la nivel global.
- Suport în planificarea intervențiilor. Rezultatele detaliate obținute în urma utilizării acestui test oferă informații valoroase pentru elaborarea planurilor terapeutice personalizate, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui individ.
- Fiabilitate și validitate. Studiile au demonstrat că testul ADOS-II are o fiabilitate și o validitate ridicate în identificarea comportamentelor asociate cu TSA, ceea ce îl face un instrument de încredere în procesul de diagnosticare.
Beneficiază de cele mai noi tehnici de diagnosticare și tratare a TSA, în Clinicile Alegria
Precizia în diagnosticul autismului este esențială pentru ca terapia să dea rezultate, tocmai de aceea, echipa de experți a Clinicilor Alegria utilizează standardul de aur pentru evaluarea TSA și cele mai noi și mai eficiente soluții de tratament.
Dacă depistezi semne ale unei tulburări de spectru autist la copilul tău sau la o altă persoană apropiată, testul ADOS-II poate oferi claritate și îndrumare. Solicită sprijinul terapeuților experimentați de la Alegria pentru a obține un diagnostic de certitudine, pe baza căruia pot fi accesate apoi terapii personalizate. Programează o evaluare, poate fi cea mai bună șansă la o viață normală.