Skip to content
Alegria

Dezvoltarea personala la copii – de ce este importanta?

dezvoltarea personala la copii, psihoterapie copii, psiholog copii
Mergi la:

Este o activitate dinamică și creativă care susține și ajută copilul sau adolescentul să-și descopere resursele interioare, să dezvolte modalități proprii de găsire a soluțiilor la problemele pe care le întâmpină sau le poate întâmpina în existența sa. Scopul principal al acestei activități este facilitarea accesului la un viitor împlinit, adaptat și echilibrat.

  • Atunci când copiii au ocazia de a experimenta idei în diferite situații și cu o varietate de resurse, ei descoperă conexiuni și ajung la o înțelegere nouă, mai bună și la alte modalități de a face lucrurile. Acest lucru le dezvoltă abilitatea de a gândi critic și, în final, de a pune întrebări și de a găsi soluții creative.
  • Dezvoltarea pe plan personal trebuie sa fie o preocupare fundamentală a școlii, începând de la cei mai mici copii și continuând cu elevii de școală, indiferent de ciclul de învățământ. Școala trebuie sa le ofere genul de educație care sa îi pregăteasca pe copii pentru o viață în permanentă schimbare.

Copiii trebuie să ştie că nu sunt singuri şi că pot solicita sfatul profesorului, părintelui sau unui specialist/consilier. Iată câteva sfaturi pentru a-i creşte, îngriji şi educa mai bine pe copiii noştri:

  • să le oferim dreptul de a fi sprijiniţi când trec prin momente mai dificile;
  • să ne gândim că oricât de cuminte şi de bun este un copil, tot apar probleme;
  • să fim sinceri cu noi înşine şi vom găsi împreună soluţii;
  • să nu-i răpim timpul liber;
  • să nu-i imităm pe alţii în ceea ce priveşte petrecerea timpului liber;
  • să oferim dragoste, sinceritate şi sprijin necondiţionat.

Rolul părinţilor în dezvoltarea personală a copiilor:

  • Părinţii şi educatorii au rolul valoros de a crea contextul necesar dezvoltării personale. Pentru ca o persoană să se dezvolte personal trebuie să se simtă iubită şi în siguranţă ca să poată să îşi dorească să se ocupe de el/ea şi să nu fie nevoie să se lupte pentru supravieţuire. Lupta pentru supravieţuire nu duce la dorinţa de dezvoltare.
  • Primul lucru pe care îl putem face este să ne iubim copiii aşa cum sunt ei în realitate cu aptitudinile, plăcerile şi visele lor personale. Fără să încercăm să îi îmbunătăţim, fără să încercăm să îi aducem în realitatea noastră. Celălalt lucru pe care îl putem face ca părinţi şi educatori este să fim un model pentru dezvoltarea lor personală.

Cursurile de dezvoltare personală îl ajută pe copil la:

  • stimularea creativității și a spontaneității
  • creșterea nivelului de adaptabilitate în diferite medii de viață
  • cultivarea și stimularea inteligenței emoționale
  • dezvoltarea comunicării și a abilităților de exprimare
  • dobândirea de comportamente și atitudini adecvate în găsirea de soluții la rezolvarea problemelor cu care se confruntă în viața de zi cu zi
  • cunoașterea propriilor abilități și potențialități, care să ajute la crearea unei imaginii de sine adecvate
  • dezvoltarea sociabilității și a abilităților implicate în aceasta
  • scăderea anxietății și a tensiunilor ce pot apărea în viața copilului sau adolescentului din diferite motive, care pot deveni bariere în dezvoltarea copilului sau adolescentului.

Într-un grup de dezvoltare personală copiii:

  • află cum pot face față diferitelor situații de viață cu care se confruntă, pentru că grupul seamănă din multe puncte de vedere cu mediul în care trăiesc (sala de clasă, prietenii din fata blocului etc.)
  • se apropie unii de alții, trăiesc stări afective pozitive și sentimentul unității cu copii de aceeași vârstă.
  • învață să comunice asertiv, își conștientizează resursele, capacitățile și devin conștienți și de resursele celorlalți, iar aceste lucruri îl ajută să-și îmbunătățească relațiile cu ceilalți.
  • învață că pot oricând să lucreze cu propria persoană, să se dezvolte, să descopere lucruri valoroase despre sine și despre ceialți.

Distribuie articolul pe