Copilul vine pe această lume necunoscând ceva din lumea înconjurătoare, având însă anumite reflexe. El înțelege lumea prin percepție și acțiune. Copilul învață prin ceea ce poate vedea, auzi, pipăi și gusta, precum și din rezultatele propriei activități cu efect asupra lumii exterioare. Căutând sfârcul mamei, pipăind o jucărie sau explorând camera, copilul își crează o imagine mai exactă privind mediul înconjurător.
La vârsta de 1 an, copilul cunoaște obiectele care produc zgomot, obiectele care se mișcă, obiectele care nu trebuiesc atinse, recunoaște membrii familiei și reacționează la lucrurile pe care nu le cunoaște. Dezvoltarea cognitivă a copilului este influențată atât de moștenirea genetică, de maturizarea scoarței cerebrale cât și de factori externi. Copilul învață din interacțiunea cu membrii familiei și cu mediul înconjurător, creierul său realizând scheme ale acestor conexiuni. De exemplu, jocul la copiii mici implică interacțiuni repetate și explorarea mediului înconjurător. În procesul de explorare a mediului înconjurător, copilul învață să anticipeze o experiență prin construirea unui model intern după fiecare experiență. Aceste experiențe repetate fixează permanent conexiunile de la nivelul creierului. El învață să comunice, având însușite câteva cuvinte, imită gesturile și cuvintele celorlalți.
Jean Piaget spunea că între 0 și 12 luni, copilul se află în stadiul senzorio-motor al inteligenței, învățând și cunoscând lumea înconjurătoare în acest mod, exprimând, de asemenea, ceea ce a învățat. Copiii își folosesc simțurile și capacitățile fizice pentru a înțelege lumea înconjurătoare. Ei învață manevrând obiectele și examinându-le forma. Ei repetă acțiunile pentru a înțelege ce se întâmplă cu obiectul manevrat. Astfel ei învață să rezolve probleme.
Din punct de vedere cognitiv, cea mai importantă achiziție este “obiectul permanent”. În primele luni de viață, copilul crede că există numai obiectele care se află în câmpul lui vizual. De exemplu, dacă părintele ascunde jucăria, copilul nu o mai caută, fiind convins că jucăria nu mai există. Copilul își dezvoltă în jurul vârstei de 8 luni comportamentul de căutare a obiectului care a ieșit din câmpul lui vizual. Copilul înțelege că obiectul continuă să existe chiar dacă el a dispărut din aria lui vizuală, așa că acum va căuta jucăria ascunsă de părinte. Înțelegerea acestui aspect îl va ajuta pe copil să se adapteze la lipsa părinților, și de asemenea acest lucru va constitui baza învățării ulterioare a simbolurilor din matematică și citit.
Copilul învață să facă generalizări pe baza experiențelor anterioare ca să rezolve probleme noi, de exemplu merge de-a bușilea ca să ajungă la obiectul dorit. Își modifică și își coordonează schemele anterioare, spre exemplu schema pentru mers de-a bușilea sau pentru apucat, ca să obțină o schemă cu rezultate imediate, în acest fel observându-se apariția comportamentului orientat spre scop.
Recomandări de jucării pentru dezvoltarea cognitivă a copilului: jucării pentru tras, împins, apăsat, jucării care produc zgomote, jucării senzoriale, plastilină, jucării de sortat, instrumente muzicale pentru copiii, cucu-bau.
Părinții trebuie să stabilească o legătură strânsă cu copilul, acesta necesitând o atenție deosebită deoarece până la vârsta de 1 an, el achiziționează multe competențe cognitive care îl ajută să relaționeze cu persoanele din jurul său.
Părinții trebuie să se adreseze medicului dacă observă următoarele semne la copil: nu realizează contact vizual, pare că nu recunoaște persoanele din jur, nu vocalizează, nu urmărește cu privirea acțiunile din jurul său, nu este speriat de zgomote puternice, poziția corpului este prea rigidă sau prea moale, nu gesticulează.
Autor: Budulac Carmen, Psiholog clinician
Bibliografie:
- Dobrescu, I., Manual de psihiatrie a copilului și a adolescentului, vol.1, Ed. Info Medica, 2010
- Papalia, D.E, Dezvoltarea umană, Ediția a XI-a, Ed. TREI, 2010