Depresia în copilărie este o tulburare de dispoziție care depășește tristețea normală, temporară. Diagnosticarea depresiei la copii a fost dificil de realizat, deoarece depresia era privită ca fiind o boală specifică adulților. Se considera că sistemul nervos al copiilor nu este destul de matur pentru a manifesta modificări neurochimice și de funcționare cerebrală, asociate cu depresia. Este foarte important să se evalueze prezența și severitatea anumitor simptome depresive pentru a putea construi un plan de tratament. Este necesar să se apeleze la un medic psihiatru sau la un psiholog clinician atât pentru o evaluare a copilului cât și a mediului în care acesta crește, atunci când observăm la acesta următoarele simptome:

  • crize de agresivitate;
  • crize de plâns;
  • schimbări/oscilații bruște de dispoziție;
  • iritabilitate, nervozitate;
  • dureri de cap, de burtă, îmbolnăviri frecvente;
  • modificări ale patternului de somn;
  • modificări ale patternului alimentar, cu efecte asupra greutății corporale;
  • modificări ale nivelului de activitate;
  • stări de tristețe profundă;
  • stări de neputință;
  • sentimente de vină;
  • sentimentul lipsei de valoare;
  • sentimente de deznădejde;
  • retragere socială
  • lipsa dorinței de a comunica;
  • lipsa bucuriei de a se juca, de a explora;
  • lipsă de energie și de interes pentru activitățile favorite;
  • sensibilitate exagerată;
  • toleranță la frustrare extrem de scăzută;
  • regres în dezvoltare;
  • dificultăți de concentrare;
  • lipsa prietenilor;
  • gânduri frecvente despre moarte sau sinucidere

       Aceste simptome trebuie să fie prezente constant, mai mult de două săptămâni și să afecteze semnificativ viața de zi cu zi a copilului, pentru ca acesta să fie diagnosticat cu depresie.

       Depresia în copilărie poate semnala debutul unei probleme recurente, care poate persista până la vârsta adultă. Cauzele depresiei în copilărie sunt necunoscute. S-a constatat în rândul copiilor depresivi că aceștia sunt influențați de atmosfera din cadrul familiei, în care cel puțin un părinte suferă de depresie, anxietate, în care există abuz de substanțe, de droguri sau comportament antisocial.

         Tratamentul psihologic pentru tulburările emoționale poate lua următoarele forme:

  • psihoterapie individuală;
  • terapie de familie;
  • terapie comportamentală;
  • terapie prin artă;
  • terapie prin joc;
  • terapie medicamentoasă.

Recommended Posts