Ne naştem, într-o matrice bipolară, având ca model de viaţă cuplul parental, substitut arhetipal al ,,diadei divine”, potrivit lui Jung, de cele mai multe ori dintr-o experienţă de comuniune unică, simultan trupească, afectivă, mentală şi spirituală, cuplul erotic.
Continuăm să trăim marea aventură a existenţei, devenind noi însine personalităţi polarizate – masculin sau feminin, identităţi psihosexuale conştiente de sine, ne exprimăm prin sex-roluri şi ne integrăm social sub semnul a ceea ce ne rămane specific întreaga viaţă, apartenenţa fundamentală la unul dintre sexe. Deci pentru a se autodepăşi, fiinţa umană îşi caută mai întâi identitatea sexuală pentru a-şi împlini identitatea de sine. Sexul biologic este determinat de structura genetic-cromozomială a fiecărui individ. Codul genetic al fiecăruia este transmis ereditar de către părinţi.
Identitatea sexuală şi conştiinţa ei se formează printr-un proces de socializare sexuală, particularizat de la un individ la altul. Ea se construieşte treptat, ca o imagine de sine, cu trăiri şi comportamente corelative, sub influenţa mediului, a anturajului, a numelui. Toate acestea oferă copilului un model comportamental de dezvoltare, identificare, orientare şi apartenenţă psihosexuală.
Identitatea Eului sexual corporal începe să se contureze după vârsta de doi ani, când copilul îşi recunoaşte sexul, dar conştiinţa adevăratei identităţi sexuale se realizează la pubertate, când este deja realizat suportul neuro-endocrino-metabolic. Acesta generează baza pentru manifestarea propriilor pasiuni şi experienţe, atunci când se realizează optimal conştiinţa Eului psihologic. Factorii educaţionali, psihosociali şi culturali remodelează şi clarifică, în perioada adolescenţei, identitatea şi orientarea sexuală.
Sinele se situează dincolo de atributele de sex. El înglobează creator manifestarea materială şi mentală a fiinţei umane, susţinând matriceal şi direcţionând fenomenul vieţii.
Identitatea psihosexuală se dezvoltă discret, influenţată intens de modelele parentale, fiind la început difuz integrată în subidentitatea familiei. În acest sens, băieţii care au un model parental cu masculinitate redusă au dificultăţi de identificare. Cei cu un model parental puternic sunt mai siguri de ei, mai încrezători. Tinerele fete cu identificare feminină tradiţională resimt în mai mare măsură conflictele interne, au puţine interese şi trec prin dificultăţi în a-şi face prieteni.
Polarizarea psihosexuală nu este deci adesea un proces lin şi previzibil, confruntându-se şi cu unele dificultăţi, în strânsă relaţie cu formarea identităţii de sine. Este posibil ca o serie de factori biologici şi psihosociali negativi să modifice, într-un sens sau altul, elaborarea şi modelarea conştiinţei identităţii sexuale şi a comportamentului sexual, corespunzător acestei identităţi.
Orice individ se percepe pe sine ca fiind o persoană unică şi distinctă, în sine şi pentru sine, dar în egală măsură şi pentru ceilalţi în cadrul relaţiilor interumane.
Formarea imaginii de sine constă, în primul rând, într-o construcţie subiectivă şi implică trei aspecte: importanţa părerii celorlalţi în construcţia acesteia; elementele pe baza cărora se realizează percepţia celorlalţi; măsura în care conduita şi motivaţia influenţează crearea imaginii de sine.
La adolescenţă, identitatea de sine se poate contura în trei maniere:
- pozitivă, ce conferă un sens normal al existenţei, o bună acceptare de sine;
- negativă, ce dezvoltă imagini de sine opuse valorilor culturale ale comunităţii, confirmând etichete atribuite de societate cum ar fi: “ratat, bun de nimic, nesuferit” etc.
- incertă (criză de identitate) apare la adolescenţii care încearcă să-şi reducă anxietatea existenţială prin experienţe intense şi imediate: abuzul de droguri, petreceri deocheate, jocuri de noroc.
Dezvoltarea unei imagini pozitive despre sine are o mare importanţă pentru sănătatea mintală a ambelor sexe, fiind o bază reală pentru confortul psihologic şi exercitarea sex-rolului.
Componenta biologic-sexuală a identităţii se formează mai uşor şi mai devreme decât celelalte componente. De exemplu, adolescenţii se preocupă de imaginea corpului lor înainte de a deveni preocupaţi de alegerea unei profesii. Identitatea vocaţională, morală şi religioasă se formează mult mai încet, pe parcursul dezvoltării personalităţii.
Identitatea feminină se dezvoltă mai repede decât identitatea masculină. Unele cercetări au arătat că fetele provenind din familii cu părinţi divorţaţi îşi găsesc mai repede identitatea feminină. Problema cuceririi identităţii, ca integrare a identificărilor infantile cu noile identificări împrumutate din modelele socioculturale, se impune în mod dramatic adolescenţilor. Dimensiunea noastră psihologică este deci marcată profund de şansa de a fi şi a te revela în cadrul convieţuirii, ca bărbat sau ca femeie.
O dată cu exprimarea individuală prin sex-roluri, începem să ne căutam perechea cu ajutorul căreia să ne putem dezvolta (sexual, afectiv, mental şi spiritual) unul prin intermediul celuilalt.
Condiţia omului civilizat este un continuu proces de conştientizare de sine. Parteneriatul este cel care satisface, stimulează, susţine şi dezvoltă acest proces, relaţia ducând la armonie, stabilitate şi satisfacţie sau la disociere. Astfel, putem defini cuplul ca fiind: „o structură bipolară, de tip bio-psiho-social, bazată pe interdeterminism mutual”. Partenerii se realizează ca individualităţi biologice, afective şi sociale, unul prin intermediul celuilalt.
Din această perspectivă, cuplul poate fi armonic, satisfăcător şi stabilizator sau dizarmonic, nesatisfăcător şi distorsionant, tinzând la disociere. Ca atare cuplurile tind să oscileze, fie către stabilitate, coeziune şi progres, fie către instabilitate, disensiune, ajungându-se chiar pâna la dizolvare. În primul caz, factorii menţionaţi conduc, de cele mai multe ori la o permanentizare a relaţiei, care are mari şanse de a se transforma într-o căsătorie. Căsătoria implică multiple consecinţe sociale, afective, morale, juridice etc., care o diferenţiază clar de simpla viaţă de cuplu.
Faptul de a trăi în cuplu înseamnă deseori, în imaginarul celor mai mulţi dintre noi, posibilitatea de a găsi fericirea, de a ne realiza identitatea şi de a descoperi un adevărat sens al vieţii, care să nu fie egoist. Traiul în cuplu trebuie să compenseze toate frustrările din viaţă, este locul unde te reîmprospătezi afectiv, unde îţi încarci bateriile şi îţi regăseşti echilibrul.
Între membrii familiei există relaţii bazate pe dragoste, afectivitate, sunt prezente expectaţii mutuale de protecţie, încredere, sprijin moral. Pentru ca familia să-şi poată urmări şi atinge finalităţile – reuşita conjugală, realizarea indivizilor pe plan psihosocial, transmiterea valorilor etno-culturale, este necesar ca la baza existenţei sale să fie dragostea.
Pentru a ajunge la armonie relaţională sunt necesare comunicarea, interacţiunea, comuniunea sufletească între membrii grupului familial cât şi realizarea, pe cât mai bine posibil, a sarcinilor, îndatoririlor, traduse în genere în statusuri şi roluri, în funcţii şi finalităţi familiale.
De cealaltă parte, rămân particularităţile individuale, pe care nu le poate şterge nici cea mai reuşită relaţie de cuplu. Personalităţile celor doi parteneri sunt extrem de importante şi stau la baza atracţiei pe care au exercitat-o iniţial unul asupra celuilalt.
Personalitatea este un concept care cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor şi valorilor de care dispune un individ. Aceasta este întotdeauna unică şi originală deoarece fiecare porneşte de la o zestre ereditară unică, singulară şi mai departe, în câmpul existenţei sociale concrete, fiecare străbate un drum anume, încercând o serie de variate experienţe ce au anumite efecte asupra cursului dezvoltării şi construirii edificiului de personalitate.
Laura Hijal
Psiholog • Psihoterapeut