Oare este acest lucru posibil fără ca noi înșine să fim mai buni?
Modul cum relaționăm in special în copilăria mica are consecințe asupra stării de sănătate individuala si socială pe tot parcursul vieții, iar acest lucru este conditionat de interacțiunile pe care le avem cu mediul. Creierul are neuroni specializați pentru fiecare activitate în parte, iar primii ani ai vieții reprezintă perioada cu cea mai marcantă evoluție chiar dacă neuroplasticitatea cerebrală (capacitatea creierului de a se schimba) este un proces ce se derulează pe tot parcursul vieții.
Spre deosebire de celelalte specii, fiinta umana se deosebește prin a absorbi și stoca informațiile pe care le transmite din generatie în generatie mai repede decât orice altă specie. Rămâne să înţelegem în ce măsură ceea ce transmitem este totdeauna un demers evolutiv sau unul care ne privează în fapt de abilități indispensabile unui trai mai bun alături de semeni şi avem motive temeinice de îngrijorare.
Într-o expunere recentă(2021), Bruce D. Perry M.D, Ph. D, profesor al departamentului de de Psihiatrie și Științe Comportamentale la Feinberg School of Medicine at Northwestern University amintind de mai multe articole printre care Bruce D, Perry & Maia Szalavitz (Born for love: Why empathy is essential–and endangered 2011), menționează date comparative care dovedesc faptul că impactul evolutiei tehnologice provoacă un conflict cu modul în care este de fapt obișnuită să funcționeze ființa umană și menționează importanţa interacțiunii umane, a contactului direct:
,,creierul uman nu este construit pentru lumea modernă așa cum este ea azi. Mii de generatii, am trăit în grupuri multifamiliale și interacțiune socială ”…,, cand procesul inovativ este în sincronicitate cu biologia se întâmplă lucruri remarcabile, însă acest proces nu poate combate structura biologică și se pare că în mare parte, în felul cum a evoluat acest proces în ultimele decenii, ne-am pierdut calea”.
Suntem construiţi neurobiologic, să trăim în grupuri, conceptul de individualitate si spaţiu privat nefiind atât de puternic condiţionat de interfaţa pe care astăzi inteligența artificială ne-o serveşte astăzi în chip de facilitate. Nu mai avem aceeași identitate, ci suntem identificaţi prin, id-uri , partenerii de joacă nu mai sunt copii cu aceleași dorințe și trăiri, ci imagini ale unor simboluri ce poartă-n jocuri nume însoțite de cifre, asociind frecvent acţiuni pe care în mod normal mintea umană nu le generează(a ucide, a elimina pe celălalt pentru a castiga). O pantă destul de periculoasă sub aspectul instrumentarii conștiinței prin noțiuni ale dezumanizării timpurii.
Privind efectele dezumanizării l-aș cita pe Peter Watson in War of the Mind: The Uses and Abuses of Psychology , menționând că obișnuința de a dezumaniza și denigra determina modificarea constientei si predispozitia spre a ucide ori a manifesta adversitate.
Adeseori oamenii, ca urmare a dezvoltării tehnologiei moderne , sunt prezentați drept ,,pixeli, elemente. “, sunt cuantificati, devenind cifre și nimic mai mult.
Modul de configurare al portretului simbolistic are efecte directe asupra conștiinței.
Ceea ce este evident astăzi este schimbarea câmpului relaţional în mod dramatic.
Jean M Twenge, Brittany Gentile & al, arată în cadrul unei meta-analize date comparative privind creșterea psihopatologiei în randul tinerilor americani în perioada 1938-2007 raportată la testele MMPI. Valorile standard ale normalității de astăzi ar fi constituit în anii anteriori scoruri ce indicau deviaţii psihopatice, depresie, paranoia, hipomanie.
Concluzia cercetătorilor este că aceste transformări sunt cauzate de schimbările socio-culturale care orientează excesiv spre scopuri extrinseci, cum ar fi statutul, materialismul, consumerismul și dependenţa stării de bine de instrumente tehnologice exterioare, în detrimentul valorilor intrinseci cum ar fi comuniunea, sensul vietii, afiliaţia, care ar dezvolta compasiunea și spiritul de întrajutorare aducând echilibrul psihologic.
Alegerile pe care le facem au la bază o motivaţie care exprimă în final puterea voinței noastre și faptele concrete care ne definesc.
Ce anume ne motiveaza si cum, este condiţionat de structura noastra interioară, credinţe , un întreg sistem funcţional?
Cum pot face fata copiii vieții de relație, in contextul în care dominanta comportamentală este puternic influențată de trăirea repetitivă a mesajelor agresive și conflictuale? Îi aud adesea povestind trăirile din fata calculatorului: ,,îl bat, îmi e frică că mă omoară, e invincibil, îl omor ca să câștig, sunt mai bun ca el, l- am învins”. ? Sunt mesaje ce devin factori de influență al pattern-urilor comportamentale, picătură cu picătură.
Putem spune ușor că e un simplu joc și copilul înțelege asta, însă perseverenţa cu care sunt stocate repetitiv mesajele in aceasta bază de date complexă care este creierul uman, ajunge să construiască o pondere a trăirilor impulsive, ce duc la comportamente disruptive.
În lipsa exersării abilităților relaționale evident bullying-ul înregistrează astăzi cote alarmante.
Părintele, de cele mai multe ori simțindu-se degrevat de răspundere pentru că, ,, copilul e cuminte …sta la calculator” . Și dacă e liniște, pe fondul stresului cotidian și lipsei acute de timp, părintele trăiește falsa idee de confort și pierde din vedere nevoia de relaționare a copilului. ,, Da, …vorbește cu cativa prieteni pe calculator, joacă jocuri împreună”, este răspunsul pe care il primesc din ce în ce mai des din partea părinților“.
Nimic mai fals. Există suficiente studii în domeniu care semnalează importanţa relaționării în copilărie. Această mașinărie spectaculoasă care este creierul uman, este dependentă în mare măsură de stimulii din mediu pentru a dobândi specializari multiple, ce vor funcționa interdependent, conducând spre formarea de deprinderi și poliaptitudini, echilibru emoțional, inteligență și în final o personalitate armonioasă, cu contributii benefice in plan social.
Copilul nu se va dezvolta armonios pt că stă cuminte la calculator sau pt că petrece tot timpul ca să obțină validarea extrinsecă a notelor bune și premiilor pentru care va primi alte recompense materiale. Nu va fi stimulat de titulaturile părintelui, care se pretinde exemplu de moralitate prin exigenta cu care caută să impună reguli și să arate că regulile sunt mai presus ca trăirile.
Puterea voinței se dobândește greu si aproape imposibil in conditiile actuale.
La polul opus, satisfacția recompensatorie imediată, succesivă, variată și de scurtă durată, cu frecventa mare de resetare a trigger-ului, este scenariul propice pentru un traseu spre comportamentul adictiv, compulsiv, cauzat de interactiunea cu retelele media si jocurile pe calculator. (User behavior by Michael Schulston 2015). Nu mai este un secret faptul ca industria mediului online face vanzari uriase in fiecare secunda bazndu-se pe vulnerabilitate din ce in ce mai accentuata a oamenilor de a prierde puterea vointei, depinzand in cea mai mare masura de motivatia extrinseca (structurata pe sistemul recompense si pedeapsa) si pierzand in acelasi timp reperele motivatiei intrinseci( bazata pe identificarea cu resotrurile interioare: compasiune, empatie, sentiment de apartenenta, rezonanta cu valorile morale etc.) este o legatura directa intre motivatia intrinseca si empatie C. Longobardi, L. Borello 2020. ( Emphaty and defending behaviours in school boullying.)
,,Emotiile morale cum ar fi empatia si abilitatea de a manifesta compasiunea sunt caracteristici evolutive” Intrinsic motivation and pro-environmental behaviour S Van Der Linden – Nature Climate Change, 2015 – nature.com
În masura în care am pierdut aceste valori nu trebuie să ne mire amploarea pe care o atinge astăzi stresul cotidian.
Este pe de-o parte datoria fiecaruia să păstreze valorile vieţii în felul său prin puterea voinţei proprii si capacitatea de a întelege că deciziile corecte nu vin prin a raspunde radical cu da sau nu, lucru evident in plină desfasurare in contextul actual , ci tocmai prin a discerne cu privire la masura în care da si masura în care nu, mediind astfel si nu scindand.
Însăşi activitatea neurocerebrală nu defineste calitatea umană doar regăsid o ultra-specializare a unor structuri neuronale, ci printr-o activitarea inter-relatională permanentă si neuromodulatorie menită să mentină echilibrul functional între stimul si răspuns, excitatie si inhibitie, simpatic si parasimpatic.
Dacă universul funcționează tot în baza echilibrului, de ce am alege noi o altă soluție decât aceea de a căuta la rândul nostru echilibrul?!
Alexandru Brânduş
Psiholog clinician