Depresia este tulburare a vieţii emoţionale, iar simptomele “cheie” se înregistrează la acest nivel prin: tristeţe, deznădejde, lipsa speranţei sau indiferenţă, aceste sentimente fiind resimţite zilnic.
Oamenii relatează stări de gol sufletesc, lipsa dorinţei de a trăi, se consideră o “cauză pierdută” şi o povară pentru cei din jur.
Izolarea socială apare ca urmare a sentimentelor de inadecvare, de inferioritate resimţită faţă de ceilalţi şi de sentimentul de a nu fi destul de bun comparativ cu cei din jur.
Sunt evitaţi chiar şi prietenii de o viaţă, deoarece persoana depresivă simte vinovaţia de a-l fi dezamăgit pe celălalt, dar totodată se simte neîntealesă şi singură în suferinţa sa.
În general, toate relaţiile unei persoane depresive au de suferit. Izolarea şi depărtarea acesteia, refuzul comunicării creşte distanţa interpersoanală dintre suferind şi cei din jur.
Persoana depresivă îşi construieşte un castel în jurul său pe ale cărui ziduri e foarte dificil să escaladezi.
Depresia împiedică gândirea limpede şi concentrarea, astfel încât până şi cele mai simple decizii par dificil de adoptat; iar o simplă decizie devine o sarcină copleşitoare.
Toate acestea sunt însoţite de sentimente de vină şi neconcordanţă cu aşteptările celor din jur şi cu standardele societăţii.
De regulă, aceste sentimente sunt exagerate şi apar în situaţii inadecvate. Sentimentul de vinovăţie poate apărea la săvârşirea unor greşeli minore, neidentificate de cei din jur, sau în situaţii care nu ţin de cel în cauză.
În forma sa cea mai uşoară, depresia poate însemna doar o stare de melancolie, lăsându-ne să ne trăim viaţa în limitele normalului, dar face ca totul să fie mai greu de realizat şi să pară mai puţin folositor, mai puţin interesant. În forma sa severă, depresia poate deveni ameninţătoare pentru viaţă – punând persoana care suferă de depresie faţă în faţă cu stări de suicid, renunţând pur şi simplu la voinţa de a trăi – 60% dintre persoanele afectate de depresie au gânduri suicidare, iar 15% se sinucid. Dacă vorbim despre prognostic, se poate observa o evoluţie pozitivă în tratarea afecţiunii: mai mult de jumătate din bolnavi se remit, 30% se remit parţial şi 20% duc o viaţă firească cu ajutorul tratamentului.
Mulţi dintre cei care trăiesc cu această tulburare nu caută niciodată ajutor. Ceea ce nu trebuie uitat este faptul că majoritatea, chiar şi cei ce suferă de depresie severă, pot trăi viaţa cât se poate de firesc, urmând o formă de tratament potrivită. În zilele noastre, depresia este o afecţiune tratabilă cu ajutorul medicaţiei (antidepresive moderne) – recomandată de un medic psihiatru, alături de şedinţele de psihoterapie.
Fluctuaţii în starea afectivă sunt fenomene normale, care ne ajută să realizăm că ceva lipseşte din viaţa noastră şi că ar trebui să schimbăm unele lucruri. Însă, depresia clinică este o stare mult mai severă decât asemenea modificări în stările afective.
Semnele şi simptomele depresiei:
- sentiment de tristeţe, de a i se fi “scufundat corăbiile” sau de “inimă albastră” pentru o perioadă prelungită de timp;
- incapacitatea de a resimţi plăcere (anhedonie);
- retragere socială;
- lipsa motivaţiei, toleranţă la frustrare redusă;
- semne neuro-vegetative: pierderea libidoului, scăderea în greutate şi anorexie, creşterea în greutate şi hiperfagie, nivel scăzut al energiei, tulburări menstruale, tulburări de somn – atât insomnia cât şi hipersomnie, variaţii diurne ale dispoziţiei.
Tratamentul depresiilor
Există o multitudine de mijloace terapeutice eficiente în funcţie de faza în care se află boala depresivă, care necesită o individualizare în funcţie de particularităţile individului şi de specificul obiectivului urmărit.
Obiectivele urmăresc strategii specifice, care se referă cu exactitate la hotărârea tipului de tratament administrat şi a alegerii locului unde începe actul terapeutic (spital, clinică ambulatorie, la domiciliu sub supraveghere de specialitate).
Factorii care decid luarea unei asemenea hotărâri ţin de:
- Riscul suicidar al pacientului;
- Gradul de complianţă şi capacitatea de a forma o alianţă terapeutică şi medicală;
- Nivelul resurselor psihosociale;
- Nivelul afectării sale funcţionale.
Se aleg apoi modalităţile de tratament pentru faza acută – medicaţia farmacologică, psihoterapie sau combinarea celor două forme de terapie.
Alegerea alternativelor terapeutice este un pas important în definirea unui plan terapeutic cu obiective precise.
Avem la dispoziţie mai multe opţiuni:
- Terapia medicamentoasă;
- Psihoterapia;
- Terapia combinată.
Obiectivele psihoterapiilor sunt: remisia simptomelor, reechilibrarea psihosocială şi prevenirea recurenţelor.
De cele mai multe ori, şedinţele de psihoterapie au un efect mult mai rapid decât tratamentul medicamentos în tratarea depresiilor. De aceea, unele persoane abandonează tratamentul care acţionează pe partea fizică la scurt timp, ceea ce face ca după o perioadă simptomele specifice depresiei să reapară.
Prin apariţia rezultatelor palpabile, persoana care se confruntă cu depresia va începe să se valorizeze şi să aibă succes în tratarea depresiei.