De fapt, putem vorbi de factori generali de vulnerabilitate (adică factori care îi predispun pe unii indivizi să dezvolte panică de-a lungul vieții), factori cauzali specifici (factori care în prezent explică apariția atacurilor de panică) și factori de menținere/cronicizare (factori care nu determină în mod direct apariția atacurilor de panică, dar conservă/agravează pe termen lung simptomatologia).
1. Care sunt factorii generali?
De ce panica apare doar la 2-5% din oameni? De ce panica este mai frecventă în familiile cu istoric de tulburare de anxietate? De ce panica este mai 2-3 ori mai frecventă la femei decât la bărbați?
Unele persoane sunt mai predispuse să dezvolte panică. Este foarte probabil ca acest lucru să fie determinat de niște mecanisme genetice. Știm din studiile familiale că persoanele care au rude de gradul I cu diagnostic de Panică au un risc de 3-5 ori mai mare de a dezvolta și ele panică de-a lungul vieții; iar studiile realizate pe gemeni au arătat că factorii genetici pot explica 48% din variația acestei tulburări.
Este încă dificil să vorbim de gene specifice care să contribuie la dezvoltarea panicii. Numeroase studii au arătat că există o oarecare asociere între panică și gene de pe cromosomii 1p, 4q, 7p, 9q, 11p, 15q si 20p, precum: CCKBR, MAOA, COMT, HTR1A, ADORA2A, SLC6A4 și altele. Dar suntem încă departe de a înțelege exact mecanismele genetice care contribuie la vulnerabilitatea pentru panică.
Un alt factor general de vulnerabilitate este neuroticismul – o trăsătură de personalitate evaluată adesea de inventarele psihologice de personalitate. Neuroticismul se referă la tendința unor indivizi de a se îngrijora frecvent, de a reacționa cu ușurință cu emoții negative în situații stresante (se enervează, se sperie, plâng ușor) sau de a se simți vulnerabili în fața stresului.
Persoanele cu nivel ridicat de neuroticism sunt mai vulnerabile să dezvolte de-a lungul vieții probleme de anxietate și depresie în general și au mai multe acuze somatice în perioade de stres. Din nou studiile genetice au arătat că 30-50% din neuroticism poate fi explicat de factori genetici, dar încă nu-i cunoașem cu exactitate.
De asemenea, se pare că persoanele cu un istoric medical de tulburări respiratorii sau care au rude de gradul I cu astfel de tulburări au un risc mai mare de a dezvolta panică. În general persoanele care au suferit de o condiție medicală care le-a pus viața în pericol sau care le-a provocat la un moment dat o teamă foarte intensă devin pe viitor mult mai sensibile la anumite simptome fiziologice (de exemplu: dificultăți de respirație).
Avem de asemenea studii care arată că experiențele timpurii de violență în familie, abuz fizic sau sexual îi pot predispune pe indivizi să dezvolte atacuri de panică.
2. Care sunt factorii cauzali specifici?
Principalul factor cauzal al atacurilor de panică este interpretarea catastrofică a senzațiilor somatice. Persoanele cu atacuri de panică sunt convinse că senzațiile pe care le trăiesc sunt extrem de periculoase și le iau ca dovadă a unui diagnostic fatal, dar care este ascuns expertizelor medicale (chiar dacă nu poate fi detectat, acesta există cu certitudine). Practic, în mintea persoanelor cu atacuri de panică s-a dezvoltat un automatism (ca un program de calculator care rulează în mod automat) care presupune detectarea imediată a senzațiilor somatice atipice (de exemplu: o stare de oboseală, furnicături în degete, o jenă la nivelul pieptului) și interpretarea lor într-un mod exagerat (“Ceva nu-i bine cu inima mea!” “Doamne, mi se face rău!” “O să leșin! O să leșin!”).
Prin lentila acestor interpretări: senzațiile inconfortabile, dar firești (pe care alte persoane le-ar ignora sau nu le-ar da prea mare importanță) apar ca o amenințare teribilă. Este firesc ca în fața unei amenințări teribile să reacționăm ca un sistem de alarmă și să ne apărăm viața cu orice preț. Dar atunci când amenințarea este ireală, aceste reacții sunt disfuncționale – ne epuizăm toate resursele pentru un pericol inexistent. Iată de ce atacurile de panică se mai numesc “alarme false” – pregătiri exagerate ale organismului și minții pentru o amenințare care nu există.
3. Care sunt factorii de menținere/cronicizare?
Atacurile de panică sunt experiențe foarte dificile. De aceea persoanele cu atacuri de panică devin foarte preocupate de evitarea lor. Dar cum poți să eviți un atac de panică? Unul din lucrurile la care recurg adesea aceste persoane este de a evita locurile sau situațiile în care au avut atacuri de panică în trecut. De exemplu, evitarea locurilor aglomerate, evitarea șofatului, evitarea situațiilor în care rămâi singur, evitarea efortului fizic,evitarea sexului, evitarea stresului. Practic, persoanele cu panică încep să își decupeze viața astfel încât să nu se mai confrunte cu situațiile care le pot provoca noi atacuri.
Paradoxul acestei strategii este că deși evitarea poate să amâne apariția atacurilor de panică pentru un timp, pe termen lung evitarea cronicizează panica. În timp, individul se convinge tot mai puternic că el este cu adevărat vulnerabil în fața atacurilor de panică și devine tot mai preocupat ca nu cumva să se confrunte cu una din situațiile pe care trebuie să le evite. Acest lucru îl menține într-o stare permanentă de îngrijorare și anxietate. Mai mult, atunci când atacurile de panică apar în ciuda acestor măsuri de siguranță, individul este mai predispus să se simtă învins sau lipsit de speranță.
Pe scurt, evitarea conservă frica. Să ne imaginăm că suntem copii și ne spune cineva că sub patul nostru se află o caracatiță teribilă, pe care dacă o privim în ochi o să ne înhațe și o să ne mănânce. Este firesc să ne fie frică! Și este firesc să ne ferim să ne uităm sub pat – suntem copii și nu știm ce se află acolo. Așa că seară de seară ne suim în pat și ne ferim să ne uităm sub el de teamă să nu vedem ceva cumplit. Poate la un moment dat ne vom gândi că oamenii spun de fapt tot felul de povești, și multe nu sunt reale. Nu au cum să fie reale! Prin urmare, și caracatița aceasta ar putea fi o invenție. Da, dar dacă nu e? Nu e mai mare riscul dacă nu cred în ea? Mai bine să nu ne uităm sub pat! La un moment dat frica aceasta poate începe să ne enerveze. La naiba, nu poate fi o caracatiță acolo! Nu se aude nimic de sub pat, nu se vede nimic ieșind de sub el – nu are cum să fie o caracatiță. Dar dacă este? Nu poate fi! Dar nu am de unde să știu sigur. Nu se poate uita altcineva sub patul meu? Ce spui? Nu este nimic sub patul meu? Dar daca nu te-ai uitat bine? Poate nu te pricepi! Mai bine sa nu mă uit sub pat.
Iată jocul de du-te – vino al minții noastre.
Evitarea ne menține pe loc, în aceeași stare de neliniște și incertitudine. Frica nu poate fi învinsă decât confruntându-ne cu ea.
Tinta psihoterapiei CBT:
Corectarea interpretărilor catastrofice șioprirea comportamentelor de evitare.
Practic, prin psihoterapia CBT persoanele cu atacuri de panică învață că simptomele lor inconfortabile nu sunt deloc periculoase și că se află mereu sub controlul minții lor. Mai mult, ei învață că pot tolera teama de atacuri de panică și că pot să se confrunte cu acele situații pe care obișnuiau să le evite. De asemenea, un lucru deosebit de important pe care aceste persoanele îl învață pe parcursul psihoterapiei sunt strategii eficiente de relaxare a corpului și a minții. Anxietatea este o problemă epuizantă, atât pentru minte, cât și pentru corp, tocmai pentru că menține individul într-o stare permanentă de tensiune sau neliniște. De aceea, un scop major al psihoterapiei este de a învăța persoanele cum să se relaxeze prin niște proceduri de respirație, relaxare musculară, autosugestie sau exercițiu fizic.
Teme:
- lista cu sugestii pozitive pe care le repetam zilnic (automatism);
- înțelegerea factorilor care mențin problemele de anxietate;
- dobândirea unor strategii eficiente de relaxare;
- schimbarea modului de gândire care ne predispune la anxietate;
- corectarea comportamentelor care ne mențin anxietatea;
- dobândirea unor strategii de dezvoltare a emoțiilor pozitive și a laturii pozitive a vieții;
- dobândirea unor strategii de prevenție a recăderilor;
- reducerea simptomelor de depresie care adesea însoțesc anxietatea.
Psihoterapeut, psiholog clinician specialist Mariana Demeter