ADHD, abrevierea pentru tulburare de deficit de atenție/hiperactivitate, este numele creat pentru a descrie copiii, adolescenții și unii adulți, care sunt neatenți, ușor distrași, anormal de hiperactivi și impulsivi în comportamentul lor. ADHD este un „sindrom” neurobiologic, nu o „boală” cu o cauză specifică cunoscută. Mai mulți factori diferiți au fost sugerați ca fiind cauza ADHD. Tratamentul necesită mai multe abordări care implică discipline medicale, neuropsihologice, educaționale și parentale. Este o tulburare „eterogenă”.
Există două tipuri de intervenții comportamentale care pot ajuta copiii cu ADHD să își gestioneze simptomele de hiperactivitate, impulsivitate și neatenție. Aceste terapii ADHD nu afectează simptomele de bază, dar învață copiii abilități pe care le pot folosi pentru a controla aceste simptome. Unii terapeuți se concentrează pe strategii pentru a crește organizarea și concentrarea. Alții urmăresc să reducă comportamentele perturbatoare care pot provoca probleme acestor copii la școală, îi pot împiedica să își facă prieteni și să transforme viața de familie într-o zonă de luptă.
Unii copii, în special cei cu simptome severe de ADHD, beneficiază de terapie comportamentală împreună cu medicamente; pentru alții, psihoterapia poate face o diferență suficientă pentru a le permite să reușească la școală și să funcționeze bine acasă, fără medicamente.
Un motiv important pentru ca copiii să participe la terapia comportamentală (indiferent dacă iau sau nu medicamente) este că medicamentele pentru ADHD nu mai funcționează atunci când nu mai sunt administrate, în timp ce terapia comportamentală îi poate învăța pe copii abilități care vor continua să le folosească pe măsură ce cresc.
- Problemele de comportament
Pentru copiii al căror comportament impulsiv creează conflicte acasă și le provoacă probleme la școală, terapia îi poate ajuta să controleze comportamentul care este problematic și să stabilească relații optime cu adulții din viața lor. Se apelează, în general, la psihoeducația părinților, deoarece implică lucrul împreună cu părinții și copiii. Îi antrenează pe părinți să interacționeze diferit cu copiii, pentru a provoca un comportament dezirabil din partea copilului și pentru a descuraja comportamentul care le provoacă probleme.
Psihoeducația părinților nu este doar pentru cei cu copii cu ADHD, dar, deoarece copiii cu ADHD sunt adesea predispuși la crize de furie, sfidare și respingere la instrucțiunile cu părinții, le poate îmbunătăți substanțial viața și bunăstarea întregii familii. Deși se concentrează pe interacțiunea cu părinții, s-a demonstrat, de asemenea, că reduce izbucnirile și alte comportamente problematice la școală, deoarece abilitățile pe care copiii le învață pentru a răspunde la interacțiunile parentale foarte previzibile sunt transferabile în alte situații. Pregătirea se face în general de către psihologi clinicieni/psihoterapeuți.
Există mai multe tipuri de instruire pentru părinți care s-au dovedit a fi eficiente, inclusiv Terapia de interacțiune părinte-copil (PCIT), Training pentru managementul părinților (PMT), Programul de parenting pozitiv (Triple P). Toate îi învață pe părinți cum să folosească laudele sau întărirea pozitivă, mai eficient, precum și consecințele consecvente atunci când copiii nu respectă instrucțiunile. Acestea au ca rezultat un comportament mai bun din partea copiilor, scăderea certurilor și crizelor de furie, interacțiuni mai bune părinte-copil și reducerea stresului parental.
Copiii mici cu ADHD sunt adesea certați sau pedepsiți mult mai mult decât sunt lăudați, așa că o modalitate clară de a câștiga atenția pozitivă de la cei mai importanți oameni din viața lor poate fi un mare motivator. Nu este neobișnuit ca copiii care au fost afectați negativ de problemele lor comportamentale – dați afară din grădiniță, pe lista neagră de la întâlnirile de joacă – să facă îmbunătățiri dramatice prin psihoeducația părinților.
Intervenții școlare. Copiii mici cu ADHD pot beneficia de sisteme care încurajează comportamentul pozitiv, cum ar fi „Daily Report Card”. Aceste abordări identifică obiective specifice pentru comportamentul la școală, oferă copiilor feedback despre cum se descurcă și îi recompensează pentru îndeplinirea cu succes a acestor obiective. Părinții și profesorii lucrează împreună la bilanțul zilnic. Profesorii aleg obiectivele individuale pentru un copil pe baza comportamentelor care prezintă cele mai mari provocări pentru el. Obiectivele ar putea implica munca academică (terminarea sarcinilor), comportamentul față de colegi (reducerea tachinatului sau luptelor) și aderarea la regulile clasei (a nu întrerupe, a rămâne la locul lui, a urma instrucțiunile). Profesorul evaluează performanța copilului în fiecare zi la fiecare obiectiv. El primește o stea sau un cec pentru fiecare comportament pozitiv și, dacă primește suficient în timpul zilei, există un premiu pentru el când ajunge acasă – timp dorit la tv, PC sau o altă mică recompensă.
Acest tip de sistem poate fi de mare ajutor copiilor de la preșcolari până la vârsta de 12 ani.
- Pentru probleme de atenție
Cealaltă arie largă de ajutor comportamental pentru copiii cu ADHD include intervenții bazate pe abilități pentru a preda tehnici pe care le pot folosi pentru a rămâne la curent cu temele lor școlare și pentru a-și gestiona responsabilitățile acasă. Acest tip de antrenament, care este făcut de specialiști în învățare, îi învață pe copii abilități de a-și maximiza punctele forte și de a compensa punctele slabe.
Copiii cu ADHD tind să fie slabi în ceea ce numim „funcționare executivă”. Funcțiile executive sunt abilitățile de autoreglare pe care indivizii le folosesc pentru a îndeplini sarcini, de la a se îmbrăca până la a face temele. Acestea includ planificarea, organizarea timpului și materialelor, luarea deciziilor, trecerea de la o situație la alta, controlul emoțiilor și învățarea din greșelile trecute. Pentru a sprijini copiii cu abilități slabe în aceste domenii, terapeuții folosesc o combinație de strategii specifice și stiluri alternative de învățare care completează sau îmbunătățesc abilitățile specifice ale copilului.
Cu copiii de școală elementară, pedagogul lucrează de obicei împreună cu părinții și copiii, pentru a stabili rutine și instrumente pe care să le folosească pentru a finaliza munca cu succes și cu un conflict minim. De exemplu: Listele de verificare pot fi utile pentru orice, de la ieșirea la timp din casă dimineața până la efectuarea temelor după școală, până la rutina de culcare. Deoarece pașii necesari pentru îndeplinirea unei sarcini nu sunt adesea evidenți pentru copiii cu ADHD, definirea lor în mod clar înainte de timp și postarea lor vizibilă face ca sarcina să fie mai puțin descurajantă și mai realizabilă.
Utilizarea unui planificator este esențială pentru copiii cu ADHD care au ceea ce se numește memorie de lucru slabă, ceea ce înseamnă că le este greu să-și amintească lucruri precum temele pentru acasă.
O diagramă de recompense acasă, precum și la școală, poate ajuta la motivarea copiilor care sunt ușor distrași și se luptă să dobândească noi abilități.
Explicarea rațiunii. În timp ce un copil învață noi abilități, trebuie să înțeleagă cum îl vor ajuta. Copiii cu probleme de atenție, în special, sunt foarte pragmatici cu privire la cât de mult efort să depună. Specialiștii numesc asta „neuroeconomie” – își economisesc energia pentru lucruri în care sunt încrezători că vor face față. Un terapeut are rolul de a structura dezvoltarea abilităților astfel încât copiii să obțină succese.
Lucrul uneori frustrant în ceea ce privește intervențiile comportamentale, cum ar fi instruirea părinților și bilanțul zilnic, este că acestea necesită multă muncă atât pentru părinți cât și pentru profesori. Părinții pot avea preconcepția că atunci când aduc un copil la terapie, copilul va face toată treaba, numai că rezultatele apar printr-o investiție constantă din partea părinților. Pe de altă parte, antrenamentul poate fi de mare ajutor și părinților, care adesea vin la terapeut simțindu-se epuizați și ineficienți în a se descurca cu acești copii.
Există dovezi că aceste intervenții bazate pe părinți și profesori îmbunătățesc rezultatele pentru copiii cu ADHD, deși nu afectează în mod direct simptomele. În mod ideal, aceste ajustări de mediu vor modifica traiectoria de dezvoltare a copilului sau adolescentului cu ADHD. Cu toate acestea, nu se așteaptă ca astfel de intervenții să producă schimbări fundamentale în deficitele care stau la baza ADHD, ci doar previn o acumulare de eșecuri și probleme secundare ADHD.
Bibliografie
Christopher G., Kit C. (2017) Să înțelegem ADHD: deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică, Ed. Aramis, București
Cucu-Ciuhan G. (2006). Eficiența psihoterapiei experențiale la copilul hiperkinetic. Ed. SPER, București
Iftene E. (2003). Relația copilul cu tulburare hiperchinetică şi deficit de atenţie: relaţia părintecopil-educator din perspectiva psihiatrică şi psiho-socială. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iulia Haţieganu” Cluj Napoca
Psiholog clinician Mihai Petro
