C.G. Jung considera că „corpul şi sufletul nu sunt principii distincte, ci ele constituie mai curând o singură şi aceeaşi viaţă“ şi, din acest motiv, rareori se întâmplă ca o boală fizică să nu aibă o complicaţie morală, precum şi, în mod invers, o suferinţă fizică să nu fie determinată de cauze psihice”.
Pornind de la această afirmație numeroși cercetetători și-au îndreptat atenția asupra domeniului psihosomaticii. S-a demonstrat științific faptul că factorii psihologici au influență asupra funcțiilor organismului.
În ceea ce privește copiii, simptomele psihosomatice devin o expresie a relației dintre minte și corp. Diferit față de adult, copilului mic îi lipsește capacitatea de a numi și înțelege emoțiile prin care trece și „alege” inconștient un simptom sau altul pentru a vorbi în locul său despre trăiri interioare complexe pe care nu le poate transmite altfel.
Teoriile sistemice afirmă că boala copilului joacă un rol în sistemul familiei. Scopul etiologic al clinicianului este de a identifica rolul simptomului în familie și de a identifica efectul acestui rol. Putem admite faptul că în general, copiii sunt un barometru fin al relațiilor intrafamiliale. Atmosfera din familie, relațiile dintre părinți, presiunile și proiecțiile parentale se transmit conștient, dar mai ales inconștient rezonând în copil și împingându-l pe acesta spre o atitudine sau alta.
Printre cele mai întâlnite simptome sunt legate de tulburări gastrointestinale (dureri abdominale, stare de greață sau chiar vomă), cefalee, amețeli, leșin, dureri musculare vagi care se mută dintr-o parte în alta a corpului, enurezis sau encoprezis.
Așadar, conflictul psihologic care modifică semnificativ funcţia somatică este semnul distinctiv al tulburărilor psihosomatice acest aspect fiind evidențiat în numeroase cercetări. Printre acestea se identifică cercetarea lui (Ciubara et all., 2013) ce demonstrează faptul că orice fel de stres emoţional poate fi asociat cu orice tip de tulburare psihosomatică la un copil sau adolescent.
Ne referim în continuare la nivelul de stres. S-a constatat faptul că stresul este un factor declanșator care de multe ori este legat de anxietatea părinților. Cea mai comună formă de stres este presiunea asupra copilului pentru a reuşi din punct de vedere academic, dar și o pierdere, un divorț sau alte schimbări în constelația familiei sunt factori care precipită simptomele.
De asemenea specialiștii arată faptul că emoțiile influențează – și sunt influențate – de funcționarea principalelor organe, de integritatea sistemmelor noastre de apărare și de funcționarea numeroaselor substanțe biologice care contribuie prin circulația lor la reglarea stării fizice a organismului. Când emoțiile sunt reprimate, această inhibare dezarmează apărarea organismului împotriva bolii. Reprimarea – disocierea emoțiilor de conștiință și trimiterea lor în sfera inconștientă – dezorganizează și derutează sistemele noastre fiziologice de apărare, astfel încât mijloacele de apărare nu funcționează normal, devenind mai degrabă distrugătoare sănătății, decât protectoarele sale (Mate, 2021).
Un aspect foarte important relevat de specialiști este acelă că ocazional, somatizarea reprezintă proverbialul „vârf al aisbergului“, care atrage atenția asupra unei tulburări psihice care necesită evaluare și tratament în serviciile de sănătate mintală (Campean, 2017).
Modul de exprimare al părinților contează și este o constantă semnificativă în ceea ce copilul integrează. Astfel că e important ca părinții să le transmită informații copiilor pe care aceștia pot să le interiorizeze cu succes și să le înțeleagă. (a se evita exprimări precum ”Nu-i frumos să arăți cu degetul”, etc.). Dacă aspectul exemplificat anterior nu este înțeles de către copil acesta poate somatiza peste ceva vreme prin lovituri repetate la deget sau chiar fracturarea mâinii. Acest lucru poate indica faptul că, în interiorul său, copilul nu întelege de ce nu este frumos să arăți cu degetul, dar mai ales față de cine nu este frumos?! (Silber, 2003)
Așadar, ajutorul semnificativ vine atât din partea specialiștilor în domeniu, rolul psihologului şi deseori al psihiatrului fiind esenţial, dar ne referim și la ajutorul intrafamilial, întrucât părinții au de cele mai multe ori nevoie să-și reconsidere atitudinea față de lume.
Autor: Cismaru Andra Camelia, Psiholog Clinician
REFERINȚE BIBLIOGRAFICE:
- Ciubara A, Păduraru G, Ignat A, Constantin A, Diaconescu S, Lupu V.V, Burlea M, Psychosomatic approaches to digestive diseases in children, Department of Psychiatry, “Gr. T. Popa” Revista Română de Pediatrie- Volumul LXII, Nr. 1, 2013.
- Dobrescu I, Manual de Psihiatrie a copilului și adolescentului, Infomedica 2010, București.
- M. Câmpean, In the Child and Adolescent Psychiatry, somatic disorders are as common as they are difficult to diagnose. Children and their families often go from a specialist to another in search of diagnostic and solutions, Medichub Media, 2017.
- G. Mate, Când corpul spune nu: costul stresului ascuns, Ed. Curtea Veche, 2021
- Silber TJ, Pao M. Somatization disorder in childhood. 24:255–64.;Pediatr Rev, 2003.