CE ESTE ABUZUL SEXUAL ASUPRA COPIILOR?

Abuzul sexual asupra copiilor este o formă de abuz definită prin contactul dintre un copil și un adult sau un adolescent, care se află într-o poziție de putere și control asupra copilului, și care folosește copilul pentru a obține stimulări de natură sexuală.

Aproximativ 1 din 10 copii va fi abuzat sexual înainte să împlinească vârsta de 18 ani (Townsend & Rheingold, 2013). Procentul cazurilor de abuzul sexual asupra copiilor în care abuzatorul este persoană străină victimei este de 10%, în timp ce în 30% dintre cazuri abuzatorul este chiar un membru al familiei (Finkelhor, 2012).

Severitatea abuzului sexual este determinată de durată și frecvență, precum și de acțiunile pe care abuzatorul le desfășoară asupra victimei (Russell, 1995). 

SIMPTOMELE ABUZULUI SEXUAL ( Davies & Frawley, 2017):

  • Simptomele fizice:
    • Infecții orale, anale sau vaginale;
    • Dureri nespecifice;
    • Tulburări gastrointestinale;
    • Perturbări ale somnului (insomnie, coșmaruri, pavor nocturn);
  • Schimbări comportamentale:
    • Regresie (suptul degetului, incontinență urinară);
    • Comportament impulsiv;
    • Comportament agresiv și autoagresiv;
    • Comportament sexualizat sau seductiv (masturbare compulsivă, exhibiționism);
    • Perturbări ale comportamentului alimentar;
  • Schimbări emoționale:
    • Timiditate și evitarea interacțiunilor sociale;
    • Disconfort și dezgust legate de propriul corp;
    • Ideație suicidară, tentative de suicid;
    • Plâns excesiv;

DINAMICILE TRAUMATOGENE (Finkelhor & Browne, 1985) :

  • Sexualizarea traumatică se referă la dinamica prin care sexualitatea copilului este modelată de experiența abuzului sexual. Copilul este răsplătit cu atenție și afecțiune pentru implicarea sa în actul sexual.
  • Trădarea se referă la dinamica de conștientizare a manipulării pe care agresorul a folosit-o asupra copilului pentru a obține stimulare sexuală. Trădarea apare atunci când un membru al familiei sau o persoană de care copilul era foarte apropiat este agresorul. Copilul poate fi dezamăgit și de persoanele cărora a încercat să le dezvăluie trauma și de la care nu au primit protecție și susținere.
  • Neputința este sentimentul interiorizat de către copil atunci când granițele corporale și dorințele sale sunt încălcate. Copilul este incapabil să oprească abuzul și să se protejeze.
  • Stigmatizarea se referă la dinamica culpabilității, a rușinii și a sentimentului de înstrăinare pe care copilul o simte. Aceasta este consolată de reacțiile pe care copilul le obține de la alte persoane. Victima este văzută din exterior ca fiind responsabilă.

 

DISOCIEREA

Disocierea este un mecanism de apărare prin care o persoană se deconectează de la sine și mediu, cu scopul protejării împotriva evenimentelor traumatice care ar putea fi intolerabile. Aceasta se caracterizează prin pierderi de memorie. Disocierea poate fi atât parțială, cât și totală (la nivelul personalității).

Copilul supus abuzului sexual trăiește pe lângă evenimentul traumatic al abuzului și traumei trădării, abuzatorul fiind, de cele mai multe ori, o persoană cunoscută, de care copilul depinde pentru supraviețuire. Din cauza faptului că victima este suprastimulată și copleșită, nu poate integra toate aceste trăiri. Astfel, copilul se protejează prin disociere de ceea ce i se întâmplă (Davies & Frawley, 2017).

Dacă abuzul continuă pe o perioadă mai lungă de timp, copilul continuă să se protejeze sacrificând integritatea sa interioară. Trauma disociată devine indisponibilă, fiind izolată în una dintre părțile de personalitate care s-a creat în urma fragmentării interioare. Integrarea amintirilor legate de abuz este din ce în ce mai dificilă. De asemenea, simptomele disociative inhibă dorința de a căuta ajutor și de a dezvălui trauma (Priebe & Svedin, 2008).

INTERVENȚIA TERAPEUTICĂ

Abuzul sexual asupra copiilor poate cauza atât tulburări psihologice, cât și probleme de sănătate fizică, precum depresie, tulburarea de stres posttraumatic (Hanson & Wallis, 2018).

Intervenția terapeutică în cazul copiilor abuzați sexual este esențială. Identificarea timpurie, stoparea abuzului, înlăturarea agresorului și crearea unui grup de suport cresc șansele integrării traumei.

Terapia cognitiv comportamentală alături de elemente de psihoeducație, tehnici de relaxare și de respirație este recomandată în cazul copiilor și adolescenților cu simptome severe ale abuzului sexual (Ibidem).

 

Bibliografie

  1. Davies, J. M., & Frawley, M. G. (2017). Terapia supravietuitoarelor adulte ale abuzurilor sexuale din copilărie. O perspectivă psihanalitică. Elefant Online.
  2. Finkelhor, D. (2012). Characteristics of crimes against juveniles. Durham, NH: Crimes against Children Research Center
  3. Finkelhor, D., & Browne, A. (1985). The traumatic impact of child sexual abuse: A conceptualization. American Journal of Orthopsychiatry, 55(4), 530–541. 
  4. Hanson, R. F., & Wallis, E. (2018). Treating victims of child sexual abuse. American Journal of Psychiatry, 175(11), 1064-1070.
  5. Priebe, G., Svedin, C.G. (2008). Child sexual abuse is largely hidden from the adult society: An epidemiological study of adolescents’ disclosures. Child Abuse & Neglect 32: 1095–1108.
  6. Russell, D. E. (1995). Incestuous Abuse: Its Long-Term Effects.
  7. Townsend, C., & Rheingold, A.A., (2013). Estimating a child sexual abuse prevalence rate for practitioners: studies. Charleston, S.C., Darkness to Light.

Recommended Posts