Skip to content
Alegria

Anxietatea la copii

anxietate copii
Mergi la:

In copilaria medie spre cea tarzie, copiii incep sa devina mai constienti de ceilalti copii, dar si mai constienti de ei insisi, dezvoltand o dorinta puternica de a se integra in grupul celorlalti.  Aceste preocupari cresc de obicei in intensitate pe parcursul anilor urmatori si ajung la apogee in adolescenta  medie, atunci cand modul in care arata si ceea ce cred alti copii despre ei devin cele mai importante lucruri din lume pentru adolescent.

Cand devine anxietatea o problema?

Copiii cu probleme de anxietate pot fi vazuti pur si simplu ca avand temeri normale care au devenit mai  exagerate  si mai intruzive decat cele ale altor copii.

Interfereaza anxietatea cu viata copilului dvs., ii genereaza suparare si neplacere, il impiedica sa se bucure de lucrurile care ii plac, ii afecteaza performantele scolare sau sportive?

Daca raspunsul este afirmativ, este cazul sa va ganditi cum sa il ajutati sa controleze aceste stari de anxietate. Decizia  finala va depinde de echilibrul dintre nivelul la care este afectat copilul dvs. de anxietate si gradul de efort pe care dvs., copilul si restul familiei sunteti dispusi sa il depuneti pentru a elimina frica respectiva. Decizia trebuie luata atat de dvs.cat si de copil. S-ar putea ca impreuna sa decideti ca desi anxietatea il afecteaza oarecum, nu este momentul, sau problema nu este suficient de presanta pentru a necesita sa fie rezolvata. Pe de alta parte s-ar putea sa decideti ca desi anxietatea nu este o problema foarte mare, ar fi distractiv sa lucrati impreuna la rezolvarea ei si ar fi placut sa scapati de ea.

Pentru insusirea anumitor tehnici de psihoterapie cognitiv-copmportamentala este nevoie de dedicare, munca intensa si angajament. Activitatile pe care o sa le lucrati impreuna cu psihoterapeutul nu sunt deloc daunatoare sau periculoase, din contra, aduc multe avantaje secundare, precum imbunatatirea stimei de sine, a increderii in sine si a starii generale de bine.

Aproximativ unul din zece copii indeplinesc criterii pentru tulburarea de anxietate, care variaza in functie de varsta. Teama de separare de persoana care ii ingrijeste este mai obisnuita la varste mai mici, in timp ce anxietatile de ordin social sunt mai frecvente la varste mai mari.

In general parintii considera ca anxietatea este pur si simplu parte a personalitatii copilului si ca nu se poate face nimic. Din pacate acestia nu cunosc consecintele anxietatii asupra copilului.

Copiii anxiosi tind sa aiba mai putini prieteni decat alti copii de varsta lor. Deoarece numerosi copii anxiosi sunt  timizi, acestia intampina dificultati in interactiunea cu copii necunoscuti sau cand vor sa se alature unor grupuri. La randul sau, lipsa prieteniilor poate avea un impact important mai tarziu in viata , accentuandu-le singuratatea si scazand sansele formarii unei retele de suport social.

Atunci cand copiii sunt anxiosi, exista trei moduri probabile in care simt efectele anxietatii. In primul rand anxietatea este resimtita la nivelul proceselor mentale sau ale gandurilor lor.

Copiii anxiosi vor vea ganduri centrate pe un anumit tip de pericol sau  amenintare. De exemplu, pot fi ingrijorati de faptul ca se vor rani, ca cineva apropiat lor va fi ranit sau ca se va rade de ei. In al doilea rand, anxietatea e resimtita fizic la nivelul corpului. Cand copilul e anxios, corpul ii devine  mai incordat sau activat.  Cercetatorii numesc aceasta reactie drept reactie  de atac sau fuga  pentru ca scopul este acela de a proteja persoana pregatind-o sa infrunte sau sa scape de un potential pericol.

Reactia de atac sau fuga include modificari precum ritmul crescut al batailor inimii , al respiratiei, transpiratie si greata. Din aceasta cauza ,atunci cand sunt cuprinsi de ingrijorare copiii anxiosi pt acuza dureri de stomac, dureri de cap, voma, diaree sau oboseala.

In cel de-al treilea si probabil cel mai important mod, anxietatea afecteaza comportamentul copiilor. Cand sunt anxiosi , copiii tind sa devina  nelinistiti, sa umble de colo-colo, sa planga, sa se ascunda dupa parinti sau sa tremure. In plus anxietatea este insotita de o forma de evitare.

Fobiile specifice

Fobiile specifice se refera  la fica de obiecte sau de situatii specifice. Un copil cu o fobie specifica se teme de un lucru anume (de exemplu de intuneric). Cateva fobii mai  des intalnite sunt: teama de intuneric, caini, inaltimi, paienjeni, furtuni si injectii.

Anxietatea de separare

Anxietatea de separare este frica de a fi despartiti de principala persoana care le poarta de grija, cel mai adesea fiind vorba de mama copilului. Copiii cu anxietate de separare devin foarte suparati atunci cand trebuie sa se desparta de cel care ii ingrijeste, indiferent de motiv. In cazuri severe pot chiar sa isi urmeze parintele prin camera pentru a nu fi scapati din privire nici o clipa. Cel mai adesea, acesti copii evita sa mearga la scoala, se supara cand parintii lor vor sa iasa in oras, refuza sa doarma la altii si incearca sa-si tina parintii/parintele in preajma tot timpul. Unii copii se plang de dureri de stomac sau de alte probleme fizice cand sunt separati si mlti dintre ei fac ,,crize “cand sunt amenintati cu separarea. Motivul acestui comportament pare sa fie teama ca ceva ingrozitor I se va intampla parintelui sau copilului cat timp cei doi sunt despartiti si ca in consecinta nu se vor mai revedea niciodata.

Anxietatea generalizata

Anxietatea generalizata este o tendinta generala de a fi ingrijorat sau anxios cu privire la mai multe domenii de  viata.

Copiii cu anxietate generalizata sunt adesea descrisi de parintii lor ca fiind mereu ingrijorati. Sunt preocupati de multe problem generale precum sanatatea, temele, performantele sportive, facturile, talhariile si chiar de problemele de  la locul de munca al parintilor.

Sunt foarte preocupati de orice situatie noua pe care trebuie sa o infrunte si adesea le pun parintilor intrebari si le solicita confirmari.

Anxietatea sau fobia sociala

Anxietatea sociala sau fobia sociala se refera la frica si nelinistea aparute in situatii in care copilul trebuie sa interactioneze cu alte personae sau sa fie in central atentiei. Acesti copii sunt cel mai adesea descrisi ca fiind timizi , iar problema fundamental este teama ca intru-un fel  sau altul, ceilalti isi vor face o impresie negativa despre ei. Prin urmare , tind sa evite multe situatii in care este nevoie sa interactioneze cu alte persoane: cand trebuie sa intalneasca persoane necunoscute,sa vorbeasca la telefon, sa se inscribe in echipe sau cluburi, sa raspunda la intrebari la clasa sau sa poarte haine ,,nepotrivite”.

Tulburarea obsesiv-compulsiva

Aceasta tulburare este prezenta atunci cand copilul are anumite actiuni sau ganduri pe care le repeta mereu, adesea pe perioade lungi de timp. Copiii cu probleme obsesiv-compulsive pot avea anumite ganduri sau temeri care se deruleaza in mintea lor in mod repetat. De exemplu, se poate ca ei sa fie mereu preocupati de pastrarea ordinii si a curateniei. In plus, acesti copii tind sa repete anumite actiuni, adesea intr-o maniera superstitioasa sau cu tenta de ritual.

De exemplu e posibil ca ei sa se spele in mod repetat intr-un anume fel, pe o perioada indelungata de timp, sau pot sa-si organizeze si sa-si reorganizeze lucrurile intr-un mod anume.

Sindromul de panica

Sindromul de panica este reprezentat de frica sau teama de a avea atacuri de panica. Atacurile de panica se manifesta printr-un puseu brusc de frica insotita de o serie de trairi fizice (batai rapide ale inimii, transpiratie, ameteala, furnicaturi si senzatie de sufocare). In timpul unui atac de panica copiii pot avea impresia ca mor sau ca li se intampla ceva ingrozitor. Atacurile de panica nu sunt des intalnite la copii mici si sunt mai frecvente la adolescentii mai mari. Cateodata acesti adolescenti incep sa evite numeroase situatii , din cauza atacurilor de panica si in aceste cazuri ,problema este denumite tulburarea de panica insotita de agorafobie.

Tulburarea de stres post traumatic

Tulburarea de stres post traumatic este o reactive la un eveniment puternic si traumatic,in cadrul caruia copilul a fost foarte inspaimantat sau a fost ranit. Printre evenimentele care pot declansa astfel de reactii se numara accidentele de masina, dezastre natural, abuzul sexual sau faptul  de a fi fost martor la o spargere. Majoritatea copiilor vor manifesta o oarecare anxietate timp de cateva saptamani dupa un eveniment traumatic. De obicei aceasta reactie dispare treptat. In unele cazuri, insa, reactia continua mai multe luni. E posibil ca asemenea copii sa include elemente legate de trauma in jocul lor. Este posibil ca brusc sa se comporte sau sa simta ca si cum evenimentul s-ar produce din nou si sa devina forte tulburati. Copiii incearca adesea sa evite situatiile care le reamintesc de trauma si pot deveni distanti din punct de vedere afectiv. Pot manifesta agitatie, probleme de somn si iritabilitate.

Ce anume genereaza anxietatea la copii?

Nu se cunoaste raspunsul complet la aceasta intrebare. Totusi cercetarile au identificat un  numar  de factori care probabil joaca un rol important in aparitia anxietatii, cum ar fi: factori genetici, reactia parintilor, imitarea, factori de stres.

Anxietatea copiilor este intretinuta de o serie de factori. Acestia includ modul de gandire al copilului (copiii anxiosi percep lumea ca fiind in general periculoasa), modul in care copilul isi gestioneaza temerile (copiii anxiosi tind sa evite situatiile care le produc teama)si felul in care interactionam cu copilul (multi parinti ajung sa ia asupra lor problema copilului lor anxios).

Copiii anxiosi considera ca lumea este un loc periculos, din cauza acestei convingeri, ei tind adesea sa interpreteze evenimente neamenintatoare drept surse de pericol. De exemplu, un zgomot de afara in timpul noptii poate fi interpretat ca fiind un hot. Astfel ,acest mod de gandire poate contribui la mentinerea anxietatii prin faptul ca aparent ii ofera copilului dovezi pentru a-si justifica temerea.

In mod similar , copiii anxiosi evita de obicei lucrurile de care se tem. Din cauza acestui comportament evitant ei nu afla niciodata ca lucrul de care se temeau probabil ca nici nu s-ar fi intamplat. Din nou, acest lucru  intretine anxietatea prin faptul ca nu le da ocazia sa descopere dovezi contrare.

Atunci cand parintii le permit copiilor sa isi evite anxietatile preluandu-le sarcinile si protejandu-I de posibile neplaceri, ei faciliteaza de fapt mentinerea acestor convingeri.

Mariana Demeter
Psiholog clinician, psihoterapeut

Distribuie articolul pe