Antrenamentul cognitiv – tehnică de recuperare nonfarmacologică în demența de tip Alzheimer

Demența de tip Alzheimer este o tulburare neurodegenerativă progresivă care etiopatogenetic implică mai mulți factori de risc: genetici, neurochimici, imuni, infecțioși, traumatici, toxico-metabolici, vasculari, vârsta, dar și un pattern neurobiologic care o diferențiază de alte alte forme de demență.

După ICD-10, demența de tip Alzheimer se definește ca un sindrom demențial cu debut insidios, deteriorarea cognitivă este lent progresivă, ireversibilă, iar evidențierea acesteia exclude bolile sistemice și cerebrale care pot determina o demență. 

Profilul clinic al unui pacient cu demență de tip Alzheimer include prezența simptomelor  cognitive (atenție, memorie, disfazie, dispraxie, agnozie) și noncognitive (tulburări psihotice, depresie, comportament agresiv, tulburări hipnice și instinctuale). Între tulburările cognitive și noncognitive există o intercondiționare evolutivă în sensul că, cele noncognitive cresc ca frecvență și intensitate concomitent cu deteriorarea progresivități cognitive, afectând autonomia, funcționarea pacientului.

Demența semnifică un declin al funcțiilor cognitive comparativ cu nivelul anterior al acestora, asociat cu modificări importante la nivel comportamental, care se reflectă asupra activităților zilnice ale pacientului afectat cât și la nivelul familiei acestuia.

Ce este stimularea cognitivă și care este rolul psihologului în optimizarea calității vieții pacientului și a familiei acestuia?

 Abordarea pacientului cu demență Alzheimer este multidisciplinară (medic psihiatru, geriatru, psiholog, asistent social, ergoterapeut, s.a), tratamentul este unul complex, farmacologic, de îngrijire, de susținere, de suport permanent inclusiv în activitățile uzuale. Strategiile actuale de tratament specifice demenței Alzheimer sunt predominant farmacologic și secundar psihologic, se adresează celor trei dimensiuni simptomatologice: congnitive, noncognitive și activităților cotidiene zilnice, cu scopul de a conserva pe termen lung calitatea vieții acestor pacienți.

Evauarea psihologică este complexă și presupune evaluarea funcțiilor cognitive, noncognitive, a statusului funcțional, a îndeplinirii activităților cotidiene, a potențialului restant prin diferite metode psihometrice, cognitive, neuropsihologice, în funcție de care se stabilește un plan de recuperare, implicit de stimulare cognitivă personalizat în care este implicat atât pacietul, cât și familia. De asemenea, evaluările psihologice sunt utile nu doar pentru susținerea diagnosticului de demență, și pentru evidențierea stadiilor evolutive ale bolii, pentru monitorizarea simptomatologiei și răspunsul la tratament, ci și pentru evaluarea tolerabilității. 

Consecutivă evaluării psihologice, terapia de stimulare cognitivă este o tehnică de recuperare nonfarmacologică, ce se utilizează atât în scop preventiv, cât și recuperator în fazele incipiente, ușor-moderate ale tulburărilor neurocognitive, ce are drept obiectiv stimularea fie unitară, fie concomitentă a unor sau mai multor arii cognitive deficitare. 

Organizația Mondială a Sănătății evidențiază importanța și diversitatea tehnicilor de stimularea cognitivă în programul recuperator al pacientului cu demență de tip Alzheimer. Printre cele mai uzitate abordări terapeutice de optimizare cognitivă pot fi enumerate: terapia prin reminescență, terapia de validare, terapia de orientare în realitate, arrt-terapia, ergoterapia, terapia de socializare. Stimularea cognitivă presupune participarea la diverse activități ce presupun exerciții cu grade diferite de complexitate, cu scopul de a îmbunătății limbajul, percepția,  gândirea, memoria, implicit stima de sine, cu efort susținut atât din partea pacientului cât și a familiei.

Scopul acestui tip de antrenament cognitiv presupune dezvoltarea unor strategii noi cu rolul de a compensa capacitățile restante ale pacientului, și de a forma noi deprinderi, utile în funcționarea pacientului. 

Sunt folosite în cadrul ședințelor de terapie individuală, si de grup  tehnici specifice, exerciții cu rol de a stimula funcția prosexică (atenția concentrată, susținută, atenția selectivă, atenția distributivă,  tehnici de stimulare  mnezică ( memoria vizuală, auditivă, memoria de lucru, semantică, procedurală, episodică), funcțiile executive ( inițiere acțiuni, viteză de procesare a informației, planificare și rezolvare de probleme),  percepția (vizuo-spațială, vizuo-perceptuală) stimularea limbajului prin sedințe de logopedie și funcția executivă, motorie.

Orientarea în realitate are ca scop să-l orienteze direct pe vârstnic către realitate, să-l încurajeze să fie conștient de ceea ce se întâmplă aici și acum, și să-l implice în viața ce se desfășoară în jurul său, cu scopul  de a menține și de a forma deprinderi.

De asemenea, reamintirea este o tehnică ce poate păstra contactul cu realitatea, ținând cont de vulnerabilitățile pacientului și de reacțiile, răspunsurile mai ales emoționale ale acestuia.Totodată, în funcție de capacitățlie restante ale pacientului, sunt utilizate și tehnici de menținere a autonomiei cu scopul de a crea o rutină. 

Demența de tip Alzheimer este cea mai comună formă de demență predominant degenerativă, ireversibilă.ce se asociază cu un declin cognitiv, deteriorare funcțională față de nivelul anterior.

Toate tipurile de demență sunt sindroame psihiatrice cu substrat organic, ce apar ca o accentuare a  procesului normal de îmbătrânire a creierului, ceea ce are drept consecință o alterare intelectuală profundă, progresivă și globală.

Antrenamentul cognitiv ,, brain training games,, publicat în raportul OMS 2017-2025, evidențiază  atât rolul de prevenție cât și de diminuare a declinul congnitiv, a severității bolii. Creierul prin fenomenul de plasticitate neuronală este capabil să adopte strategii compensatorii cu rol de a îmbunătății funcționarea cognitivă a persoanei, de ameliorare a simptomatologiei, de atingere a unui nivel de autonomie personală, ce implică creșterea nivelului calității vieții. Reabilitarea multidisciplinară este din ce în ce mai adoptată în practica clinică, fiind axată pe recuperare, pe menținerea independenței, pe încetinirea declinului.

Demența fiind o boală psihică ce determină o incapacitate crescândă de a-și aminti, de a învăța, a gândi, de a comunica, de a se autoîngriji, cu modificări de personalitate (rătăcire pe străzi, agresivitate, comportament antisocial, stări confuzive, pierderea controlului sfincterian), presupune o implicare activă a familiei în procesul de îngrijire, de recuperare, de sprijin. Astfel pot fi organizate ședinte de terapie individuală cu famila pacientului, sau de grup cu scopul de a dobândi strategii eficiente în  susținerea emoțională, dar și tehnici de comunicare cu pacientul, de gestionare a propriilor emoții, de abordare realistă a situației, de suport psihoafectiv.

 

Psih. clinician Denisa Maican

 

Bibliografie:

Tinerețe fară bătrănețe-ghid de sănătate pentru vârstnici– Societatea Alzheimer, HelpAge International, 1994, Ed. Cris Book Universal, București (editată de: Florin Tudose)

Boala Alzheimer– Mihai Dumitru Gheorghe, Dragoș Marinescu, Ed. Universitară, București, 2005

Ghid de diagnostic și tratament în demențe – M.S., Anexă din 16/09/2010 publicată în M.O., Partea I, nr.29/10/2010

Recommended Posts