“Nevoia de socializare este nucleul existenței umane, iar abilitatea de a comunica cu ceilalți este esența socializarii. Limba este esențială pentru ceea ce Chomsky(1972) numește „esența umană.” (Chapey, R. ,2008). Dupa cum sublinia si autoarea Roberta Chapey, comunicarea este un element definitoriu al oamenilor, limbajul facilitand relatiile interumane. Nu de puţine ori se întamplǎ însǎ ca acesta sa fie afectat din diverse cauze,aici fiind vorba de deverse tulburari de limbaj.
O astfel de tulburare este afazia, care afecteaza limbajul avand repercursiuni în viaţa relaţionalǎ, cât şi în structurile de personalitate ale individului. Multe persoane cu afazie spun lucruri de genul: „Știu ce vreau să spun, nu pot să mă gândesc la cuvinte” (Chapey, R. ,2008)
Aceasta lucrare realizata pe tema afaziei, prezinta definitia afaziei, modalitati de referire la indivizii cu afazie, explorarea conceptuala si practica clinica in afazie, factorii etiologici ai afaziei, modalitati de diagnosticare si tratamentul afaziei precum si modele lingvistice pentru adultii cu tulburari de comunicare.
Definitie
Afazia este o afecțiune neurologică medicală cauzată de rănirea părților creierului care sunt responsabile pentru producerea sau procesarea limbajului. Pentru majoritatea oamenilor, aceste regiuni sunt pe partea stângă a creierului. Se poate întâmpla brusc sau progresiv dependent de forma și locul țesutului cerebral afectat. (Davis,G.A.,2014)
În mod normal, afazia se întâmplă brusc, adesea după un accident vascular cerebral sau un accident vascular, dar se poate forma și lent, ca efect al unei tumori cerebrale sau a unei boli neurologice progresive. Dupa cum sublinia autoarea Roberta Chapey , afazia nu este o problemă de senzație a unei funcții motorii sau de intelect. “Prin definiție, afazia nu implică o problemă de vedere, atingere, miros, auz sau gust. Deși afazia poate fi însoțită de un număr de alte deficite în acuitatea perceptivă, definiția acesteia exclude astfel de deficite. Mai mult, afazia nu este rezultatul deteriorarii intelectuale generale, încetinirea mintală sau tulburare psihiatrică. ( Chapey, R. ,2008, pag 4).
Aceasta tulburarea reduce expresia și înțelegerea limbajului, precum și citirea și scrierea. Insa , multe abilități non-verbale, cum ar fi pregătirea unei mese sau conducerea unui mașini, sunt neschimbate. In cartea “Aphasia-and-Related-Cognitive-Communicative-Disorders “ autorul precizeaza ca “persoanele cu afazie nu uită cine este toată lumea, stiu cine sunt ei si unde se afla, dificultățile lor se concentrează în mod clar pe utilizarea cuvintelor.”(Davis,G.A.,2014, p.2)
Afazia nu este caracterizată ca tulburare de dezvoltare; un individ nu se naște cu aceasta. Mai degrabă, se caracterizează prin pierderea parțiala sau completa a funcției de limbaj la o persoană care a avut dezvoltata anterior o anumită abilitate de limbaj. Este important de remarcat că majoritatea persoanelor cu afazie păstrează multe dintre aceste abilitati; mulți se confruntă cu probleme de eficiență redusă de formulare și / sau producție, acces redus la informații lingvistice încă stocate în creier , nu neapărat o lipsă completă de abilitate în orice domeniu lingvistic. ”( Chapey, R. ,2008, pag 3).
Disciplina medicală care se ocupă cu studiul afaziilor este denumită afaziologie. Utilizat de Platon(gr.: αφασια = lipsa vorbirii) pentru a caracteriza starea unei persoane care, înmărmurită în fața unui argument definitiv, “și-a pierdut glasul”, termenul de afazie în înțelesul actual a fost introdus în literatura medicală în 1865 de Armand Trousseau înlocuind termeni mai vechi ca ‘ „alalie” (Jacques Lordat,1842) sau ‘ „afemie” (Paul Broca, 1861).
Primele concepții cu privire la funcțiile cerebrale ale limbajului se datorează lui Franz Gall(1810), întemeietorul frenologiei, și lui Jean-Baptiste Bouillaud (1825). Gall localiza funcția vorbirii în zonele din creier situate înapoia orbitei, în timp ce Bouillaud, în urma unor observații anatomo-clinice, situa un “organ legislator al vorbirii” în lobii anteriori ai creieruluiG. Dax (1836) constată pentru prima dată o legătură între funcția limbajului și jumătatea stângă a creierului, observația lui rămâne însă necunoscută publicului medical și este publicată de fiul său, M. Dax, abia în anul 1865.
Hughlings Jackson(1866) afirmă că – în cazul afaziei – nu ar fi vorba de pierderea “imaginilor verbale” ci de imposibilitatea realizării “limbajului propozițional”.
F. C. Finkelburg(1870)consideră afazia drept tulburare a simbolurilor verbale (asimbolie).
Sigmund Freud (1891) critică teoriile localizaționiste și consideră că funcția limbajului nu poate fi asumată decât de zone întinse ale scoarţei cerebrale specializate, între care există zone asociative.
În România sunt de remarcat studiile asupra afaziei întreprinse de Arthur Kreindler și Alexandru Fradis (1970), Mihai Ioan Botez (1968), Ion Voinescu și N. Gheorghiță-Sevastopol (1968).
Clasificare
| In cartea “Language intervention strategies in aphasia and related neurogenic communication disorders”,autoarea clasifica afazia in : afazie fluenta si afazie nonfluenta. Ea explica de asemea diferentele dintre cele doua tipuri de afazie “În general, persoanele cu afazie sunt considerate fluente dacă sunt capabili să vorbească într-o conversație spontană, fără pauze anormale, expresii de umplutură abundente sau lungi perioade de reculegere. Pacienții nefluenți tind să aibă o rata redusa de vorbire și sunt mai putini comunicativi, exprimandu-se mai greu si intr-un timp mai indelungat decat persoanele normale .Desigur, pacienții care sunt complet nonverbali sunt nonfluenti.” |
Există trei tipuri de bază de afazie fluentă: afazie de conducere, afazie Wernicke și afazie senzorială transcorticală.
Afazia receptivă (afazia lui Wernicke) definită printr-o tulburare a comprehensiunii limbajului, caracterizată şi de absenţa tulburărilor articulatorii şi de prezenţa parafaziilor, chiar a unui jargozofazii;este legată de o leziune a părţii posterioare a primei circumvoluţiuni temporale, numită aria lui Wernicke. Pornind de la aceste tulburări afazice, Wernicke a propus un model al funcţionării cerebrale, pe bază anatomică, sursă a tuturor interpretărilor asociaţioniste în neuropsihologie.
Simptome caracteristice:
– lipsă de înţelegere a limbajului, în cazuri gave până la “surditate verbală”
– vorbirea cu debit normal, uneori chiar excesiv de abundent şi accelereat
– producţia verbală lipsită de înţeles, prin parafazii semantice (“salată de cuvinte”), neologime (“jargonafazie”);
– articularea cuvintelor normală;
– construcţia gramaticală doar uşor alterată, uneori totuşi paragramatism
– incapacitate de a înţelege limbajul scris (alexie), scrisul disortografic;
– pacientul este de cele mai multe ori inconştient de defectul său şi are o dispziţie afectivă disforică;
– capacitatea de comunicare este grav alterată.
Afazia de conducere se caracterizează printr-o vorbire spontană fluentă, nealterată dar cu o dificultate extremă în a repeta cuvintele sau frazele percepute, bolnavul neavând nici o modificare în înțelegerea limbajului. Când acești pacienți încearcă să repete cuvintele percepute, produc de cele mai multe ori o succesiune de parafazii fonematice inteligibile. Descrierea leziunilor cerebrale care sunt la originea acestei forme de afazie este controversată. Unii cercetători susțin că ar fi vorba de o distrugere a fascicolului arcuat, care unește aria lui Wernicke cu cea a lui Broca. În unele cazuri s-au constatat leziuni ale cortexului auditiv, ale insulei lui Reil sau în circonvoluțiunea supramarginală.
Afazie senzorială transcorticală . Indivizi cu afazie senzorială transcorticală au un discurs fluent, bine articulat, cu parafazii și neologisme frecvente. O caracteristică cheie care diferențiază afazia senzorială transcorticală de afazia de conducere este faptul ca aici pacientul are o capacitate de repetare intactă.
In acest tip de afazie ințelegerea auditivă este în general slabă.
Există trei tipuri de afazie non-fluentă: Broca, motorie transcorticală și afazia globală.
1. Afazia expresivă (numită și afazia lui Broca) definită prin tulburări ale producerii limbajului (perturbări articulatorii, stereotipuri, reduceri şi chair suprimări ale discursului) caracterizată şi printr-o comprehensiune verbală prezervată sau cel puţin alterată numita iniţial afemie şi afazie motorie. ; e legată de o leziune a părţii postero-inferioare (sau bază) a celei de-a treia circumvoluţiuni frontale, numită aria lui Broca. Sediul acestei leziuni la nivelul emistefei stângi l-a condus pe P. Broca la descoperirea laterizării cerebrale, descoperire atribuită lui M. Dax.
Simptome caracteristice:
– vocabular redus la câteva cuvinte sau silabe, bolnavul adoptă un stil telegrafic;
– parafazii fonematice sau “dezintegrare fonetică” (producerea unor cuvinte cu foneme incorecte);
– deficienţe gramaticale, mai ales de sintaxă (agramatism);
– debit verbal încetinit, laborios;
– pronunţia (articularea) cuvintelor defectuoasă;
– “melodia verbală” (prozodia) săracă;
– scrisul este defectuos, în parte şi prin slăbiciunea mâinii drepte;
– înţelegerea vorbirii este puţin sau de loc afectată;
– pacientul este conştient de dificultăţile avute, reacţionează depresiv;
– comunicarea este redusă în primul rând datorită incapacităţii de expresie.
2. Afazie motorie transcorticală (TMA). La pacienții cu afazie motorie transcorticală, repetarea este intactă în raport cu „discursul limitat ”(Goodglass et al., 2001). Astfel de pacienți prezintă parafazii fonemice și globale, erori sintactice, perseverență și dificultăți de imitare și organizare a răspunsurilor în conversație (Damasio, 1998; Goodglass și colab., 2001).Intelegerea audititiva este afectata.
3. Afazia globală
Leziunile cerebrale întinse, cuprinzând atât zonele anterioare (Broca), cât şi cele posterioare (Wernicke, circonvoluţiunea supramarginală) ale limbajului provoacă o pierdere totală a capacităţii de vorbire şi de înţelegere, a scrisului şi cititului. Aceşti pacienţi păstrează un rudiment de limbaj automat, în special sub forma exclamaţilor emoţionale. Frecvent este asociată cu un deficit motor grav (hemiplegie) de partea dreaptă a corpului. Comunicarea verbală este practic imposibilă. Prognosticul unei recuperări a limbajului este foarte rezervat.
Un alt tip de afazie este afazia amnestică (Pitres) (Afazie nominală sau Anomie), caracterizată printr-o tulburare a accesului lexical (în special pentru substantive şi adjective atributive), atât la vorbit cât şi la scris. Manifestările cele mai obişnuite constau în dificultatea găsirii cuvântului adecvat cu apariţia de parafazii apropiate de sensul cuvântului dorit şi tulburări discrete ale înţelegerii semantice. Repetiţia cuvintelor sau frazelor, precum şi cititul cu voce tare rămân nealterate. Capacitatea de comunicare doar discret limitată.
Există multe tipuri diferite de afazie; nici doi oameni nu au aceeași experiență.
Diagnosticare
În general, diagnosticarea porneste de la o conversație ocazională, inițiată de obicei de terapeut. Această deschidere reprezintă crearea de raporturi între client și clinician. Walsh (2007) a subliniat importanta acestei mici discuții în întâlnirile medicale care “adesea servește ca punte către schimburi mai tulburătoare” . (Chapey, R. ,2008, pag 341).
În mod normal, medicul testează capacitatea persoanei de a înțelege și produce limbajul, cum ar fi urmarea comenzilor, răspunsul la întrebări, denumirea obiectelor și purtarea unei conversații. (Davis,G.A.,2014)
Majoritatea pacienților vor trece printr-o scanare prin rezonanță magnetică (IRM) sau tomografie computerizată pentru a afla prezența unei leziuni cerebrale și a recunoaște locul exact al acesteia.
Ca prim examen orientativ, s-a verificat utilitatea testului Token (Token-Test), care serveşte la diferenţierea între tulburările de vorbire afazice şi cele de altă natură, dar nu dă nicio indicaţie asupra tipului de afazie.
Pentru aceasta s-au propus mai multe “baterii” de teste verbale şi non-verbale, care reflectă concepţiile autorilor respectivi asupra afaziei. Mai cunoscute sunt:
* Bateria de teste a lui Henry Head 1926, bazate pe categoriile gramticale ale limbajului, cu accent pe investigarea funcţiei formulării şi expresiei simbolice.
* Bateria de teste a lui Weissenburg şi McBride 1935, capabilă să studieze toate funcţiile limbajului şi care permite o analiză calitativă a rezultatelor.
* Programul de examen clinic al afaziei propus de Hécaen şi De Ajuriaguerra 1960, bazat pe concepţiile clasice asupra afaziei, comportă şi cercetarea unor posibile tulburări asociate (apraxii, agnozii), precum şi un examen complet al funcţiilor intelectuale.
În America se utilizează mai ales schema de examinare a lui Goodglass şi Kaplan (1972), testul de diagnostic diferenţial al afaziei propus de Schuell (“Minnesota test for diferential diagnosis of aphasia”, 1969) sau bateria de teste a lui Kertesz şi Poole (“Western Aphasia Battery”, 1974).
În Germania este foarte răspândit testul de examinare al afaziei propus de şcoala de neurologie din Aachen (Aachener Aphasie Test pe scurt AAT), dezvoltat de Poeck, Stachowiak şi Huber (1975).
În România, Kreindler şi Fradis (1970) au propus un program de examinare a pacienţilor cu afazie, bazat pe concepţia lor pavlovistă asupra limbajului.
Tratament
Nu există doi oameni care suferă de afazie care să fie la fel: afazia este diferită pentru fiecare. Severitatea şi acţiunea afaziei depind, printre altele, de localizarea şi gravitatea leziunii cerebrale, de competenţa lingvistică anterioară şi de personalitatea fiecăruia. Unii bolnavi de afazie pot înţelege bine limbajul dar au probleme în a găsi cuvintele potrivite sau în a construi propoziţii. Alţii pe de altă parte, vorbesc mult dar ceea ce spun este greu de înţeles pentru partenerul de discuţie.
În afazie este afectat în primul rând limbajul, însă pot apărea tulburări la nivelul întregii personalităţi. Conştientizarea propriilor dificultăţi duce frustrări, nervozitate, teama de a relaţiona, izolare. Pot apărea şi tulburări de respiraţie, emoţii puternice, tulburări ale memoriei şi capacităţii de învăţare. Unii afazici, deşi au un vocabular sărac, păstrează foarte multe interjecţii, înjurături, cuvinte parazite, expresii “academice”. Caracteristicile limbajului verbal în afazie sunt diferite de la o persoană la alta, în funcţie de cauzele care au provocat afazia, dar şi de personalitatea subiectului înainte de instalarea afaziei.
Recuperarea depinde de asemenea de personalitatea subiectului, de educaţia şi nivelul de cultură al acestuia înaintea apariţiei afaziei şi mai ales, de mediul actual al afazicului şi motivaţia pentru terapie.
Tratamentul afazic se concentrează pentru a îmbunătăți capacitatea unei persoane de a comunica, ajutându-l să utilizeze abilitățile de limbaj rezidual, să recupereze abilitățile de limbaj pe cât posibil și să învețe alte modalități de comunicare, cum ar fi gesturi, imagini sau utilizarea dispozitivelor electronice.
Tratamentul medical al afaziei este considerat experimental. Au fost încercate medicamente dopaminergice, colinergice și stimulante, dar în studiile mari nu s-a dovedit niciun avantaj clar.
Dacă nu este vorba de o afecţiune progresivă (tumoră, boală degenerativă), tulburările afazice se pot ameliora în cursul evoluţiei (de ex.: după un accident vascular cerebral), în funcţie de gravitatea şi extinderea leziunii. Această recuperare funcţională, de cele mai multe ori incompletă, este datorită capacităţii creierului de a crea noi conexiuni interneuronale, ceea ce se numeşte plasticitate cerebrală. Acest proces poate fi facilitat printr-un tratament de reeducare a vorbirii, cu scopul realizării unei capacităţi de comunicare apropiată de cea normală. Condiţii obligatorii pentru obţinerea unor rezultate pozitive sunt absenţa unor tulburări demenţiale şi motivarea pacientului. Tratamentul este de cele mai multe ori individual, uneori se asociază şi o terapie de grup. Există mai multe metode (amănunte se găsesc în literatura de specialitate: Yves Lebrun, R. Hoops: Recovery in Aphasics, Amsterdam, 1976; G. Peuser: Studien zur Sprachtherapie, München, 1979): metode de stimulare, metode programate, metode de deblocare, terapie melodică şi ritmată (melodic intonation therapy) cu asocierea muzicii. Studiile comparative între grupe de bolnavi trataţi şi netrataţi au demonstrat avantagiile tratamentului sistematic al afaziilor.
S-au diferențiat două etape în recuperarea funcției limbajului, o etapă timpurie și una târzie (Kertesz, 1988).
Stadiul timpuriu, când are loc recuperarea maximă a limbajului, coincide cu perioada de recuperare spontană și este considerată de cercetaatori să apară în termen de 1 – 3 luni post-debutul afaziei (Kertesz & McCabe, 1977; Vignolo,1964). Recuperarea spontană scade precipitat cu 6 până la 7 luni după debut (Vignolo, 1964), cu o redresare spontană sau deloc după 1 an (Kertesz, Harlock, &Coates, 1979; Kertesz & McCabe, 1977).
Recuperarea târzie sau pe termen lung poate dura luni sau chiar ani după debutul accidentului vascular cerebral. Cu toate acestea, gradul de recuperarea poate varia foarte mult de la pacient la pacient.
Metodele de tratament frecvent folosite cuprind:
- exersarea musculaturii aparatului fonoarticulator;
- educarea respiraţiei;
- utilizarea imaginilor ce reprezintă obiecte, persoane, acţiuni, activităţi;
- exersarea capacităţii de scriere şi citire;
- exersarea memoriei şi capacităţii de concentrare, utilizarea unor programe speciale pe calculator pentru stimularea vorbirii şi antrenarea memoriei cuvintelor şi decodificării mesajelor verbale şi scrise.
Deși factorii personali și biografici par să joace doar un rol minor în recuperarea afaziei în comparație cu factorii neurologici (Benson și Ardila, 1996), acești factori nu trebuie ignorati. Într-adevăr, factorii de vârstă, gen au fost studiati experimental, rezultatnd unele dovezi contradictorii cu privire la efectele lor.
Vârstă
Unele studii care au abordat efectele vârstei asupra recuperării sugerează că pacienții mai tineri au un rezultat mai favorabil decât cele mai in varsta(Gloning, Trappl, Heiss, & Quatember, 1976; Holland, Greenhouse, Fromm, & Swindell, 1989; Marshall et al., 1982; Nisipuri, Sarno și Shankweiler, 1969; Vignolo, 1964). Alte studii nu au descoperit ca vârsta să aibă un efect semnificativ la recuperare (Basso, Capitani și Vignolo, 1979; de Riesthal & Wertz, 2004; Heiss și colab., 1993; Keenan & Brassell, 1974; Kertesz & McCabe, 1977; Messerli, Tissot și Rodriguez, 1976; Pederson și colab., 1995; Sarno, 1992; Sarno & Levita, 1971; Wertz & Dronkers, 1990). Într-o trecere în revistă a factorilor prognostici în afazie, Basso (1992) avertizează că interacțiunea vârstei cu tipul de afazie trebuie să fie luate în considerare, deoarece pot fi pacienți cu afazie fluentă mai în vârstă decât pacienții cu afazie nonfluentă. ”( Chapey, R. ,2008, pag 193).
În mod similar, efectele vârstei asupra recuperării trebuie luate în considerare în raport cu etiologia. Vârsta înaintată poate fi asociată cu factori etiologici care prezic rezultatul slab (Henley,Pettit, Todd-Pokropek, & Tupper, 1985). De exemplu, pacienții cu afazie care este rezultată din trumatisme craniene par să se recupereze mai bine decât pacienții cu afazie rezultată în urma unui accident vascular cerebral (Kertesz & McCabe, 1977; Bassoși colab., 1982; Benson & Ardila, 1996).”( Chapey, R. ,2008, pag 193).
Gen
S-a propus spre studiu daca diferențele de gen pot influența modelul de recuperare la pacienții cu afazie. În două studii care au investigat efectele sexului asupra recuperarii din afazie, femile au avut un prognostic mai bun decât bărbați pentru expresie orală (Basso și colab., 1982) și pentru intelegerea auditiva. (Pizzamiglio, Mammucari și Razzano,1985). Cu toate acestea, alte studii nu s-au găsit diferente semnificative de recuperare pentru bărbați și femei. ”( Chapey, R. ,2008, pag 193).
Îndemanare
Unii autori au propus că stângacii, cei ambidextrii și cei mixi au o reprezentare bilaterală mai bună pentru procesarea limbajului și, prin urmare, se recupereză mai mult rapid din afazie, decât cei dreptacii.
Problema care afectează interpretarea acestor studii constă în faptul că nu se poate stabili cu exactitate lateralitatea, poate fi vorba de cum a fost obisnuita persoana inca din copilarie si astfel mână drepta este dominantă.Prin urmare, ca și genul, concluziile despre efectul lateralitatii la recuperare nu sunt concludente.
Factorii psihosociali
Modificările emoționale și psihosociale însoțesc afazia , depresia fiind intalnita la 25% dintre pacientii cu acidente vasculare. Cu toate acestea, se știe puțin despre interacțiunile între aceste modificări și recuperarea din afazie. Sigur , starea emoționala și psihosociala, starea de bine poate juca un rol semnificativ în recuperarea afaziei, iar dovezile preliminare sugerează o relație între starea de dispoziție, progresul în reabilitare și comunicarea funcțională (Code & Muller, 1992; Fucetola și colab., 2006; Hermann & Wallesch, 1993; Starkstein & Robinson, 1988). Cu toate acestea, Hemsley and Code (1996)a găsit modele unice de ajustare emoțională și psihosocială individuală în timp la pacienții cu afazie și altele semnificative, chiar și la pacienții cu afazie și severitatea au fost similare. Prin urmare, aceștia avertizează că reglarea psihosocială și emoțională și prognosticul acesteia impactul asupra progresului în comunicare și reabilitare nu poate fi anticipat. ”( Chapey, R. ,2008, pag 194).
Tratarea pacientilor cu afazie se realizeaza in special in spitale , centre de reabilitare, centre de asistență specializată, case de îngrijire, clinici, birouri private și propria casă a pacientului. In ultima perioada a evoluat o noua practica si anume telepractica, acordarea de servicii logopedice la distanta , prin intermediul tehnologiei. Aceasta poate fi o varianta foarte buna pentru persoanele cu accident vascular care se afla in imposibilitatea de a se deplasa singuri, sau se deplaseaza cu dificultate.
Terapia tematică de stimulare a limbajului
Aceasta terapie ii apartine lui Hildred Schuell.”In ciuda evoluției cunoștințelor dobândite în substraturile neurologice ale funcției vorbirii și limbajului, modelul lui Schuell in reabilitarea afaziei rămâne relevantă”.( Chapey, R. ,2008, pag 450).
Stimularea tematică a limbajului” este o metodă sistematică de terapie pentru afazie care utilizează cuvinte tematice din vocabular în stimularea multimodalității, vizând modificări în procesarea limbajului pentru comunicare funcțională. Mai exact, începe cu un grup select de cuvinte înrudite ca sens, îi plasează în contexte lingvistice particulare, le folosește în sarcini și vizează îmbunătățirea limbajului de bază procesele de impact asupra succesului conversațional.
Organizarea limbajului folosit pentru stimulare este centrală la terapia tematică de stimulare a limbajului.
Acest lucru se realizează în două moduri: primul, în stabilirea unui „vocabular de bază” tematic relevant și, în al doilea rând, în crearea unor stimuli lingvistici previzibili și sistematici pentru fiecare sarcină prezentată.
In cadrul acestei terapii se va porni de la un subiect despre care ii este familiar pacientului. Se incepe de la 8-10 cuvinte ,în primul rând substantive și verbe, care sunt foarte legate de un subiect. Din acest grup de cuvinte de bază se dezvoltă, pentru practică lingvistică, o varietate de activități, toate legate de temă. Exercitii folosite sunt cele de baza: sarcini de repetare, completari, alegere multipla, etc. Ceea ce diferențiază aceasta terapie este modul in care activitățile sunt create, selectate si livrate pacientului.
Plecand de la acest model, intervenția în domeniul funcțional a devenit centrală în mai multe modele de terapie pentru afazie. Acestea modelele sociale și ecologice propun ca eficiența intervenției să fie măsurată de succesul comunicării funcționale în mediile naturale și ca intervențiile terapeutice urmareasca rezolvarea problemelor în acel mediu.
În continuare voi prezenta schema de terapia tematică de stimulare a limbajului
După finalizarea unei evaluări a competenței conversaționale, limbajul și statutul cognitiv / comportamental, clinicianul este gata să încorporeze aceste informații într-un plan organizat de livrare a tratamentului.
I se ofera pacientului explicatii despre ceea ce urmeaza sa se întample si se vor selecta între 8 și 10 cuvinte care au o asociere strânsă cu un subiect preferat de pacinet. Aceste cuvinte vor deveni vocabularul principal, care va fi folosit în fiecare exercițiu.
Exercițiul 1: Repetare
Aceasta este o practică de repetare controlată, în care stimulii cresc treptat în lungime și complexitate.
Exercițiul 2: Stimularea / producția discursului
Aceasta este o grupare de trei afirmații și o întrebare, care evoluează pentru fiecare cuvant din vocabularul de bază, de la repetiții la completări deschise până la generarea de relatări noi.
Exercitiul 3: Copiere
Oferiți clientului posibilitatea de a copia cel puțin fiecare obiectiv țintă de trei ori și apoi sa încearce să îl scrie din memorie.
Exercițiul 4: Categorizare
Această sarcină constă în identificarea vocabularului de bază dintr-o listă de cuvinte care variază în apropierea lor semantică de elementele țintă.
Exercițiul 5: Completarea propozițiilor, alegere multiplă
Acestea sunt propoziții complete pentru care cuvântul țintă este unul dintre alegeri. Pentru fiecare propoziție completată, sunt oferite trei opțiuni.
Exercițiul 6: Da / Nu
Întrebările sunt formulate cu vocabularul țintă, iar sarcina este să ofere un răspuns da / nu.
Exercițiul 7: Răspunsuri la întrebări, alegere multiplă
Sunt dezvoltate întrebări pentru care răspunsurile corecte sunt aleatorii ordonate într-un grup de vocabular format din patru sau cinci itemi
Exercițiul 8: Aranjarea de propoziții
Clientului i se oferă o propoziție ale cărei cuvinte sunt amestecate pentru fiecare item din vocabular.
Exercițiul 9: Construcția de propoziții
Sunt oferite perechi de cuvinte pentru a crea propoziții. Sunt create două coloane. În stânga, enumerați mai întâi vocabularul de bază, urmat de un verb. În coloana următoare, enumerați o frază.
Exercițiul 10: Corecția propoziției
Clientului i se oferă propoziții care conțin două erori fie din alegerea cuvântului, gramatica sau ortografia, pe care clientul trebuie să o identifice și să o corecteze.
Exercițiul 11: Citirea paragrafelor, întrebări cu alegere multiplă
Se creează un paragraf în care toate (sau cele mai multe)cuvinte din vocabular au a fost folosite. Clientul trebuie să răspundă atunci la o alegere multiplă, întrebări despre paragraf.
Exercițiul 12: Întrebări de conversație
Aceasta este o listă de întrebări pe tema proiectată pentru a provoca conversații
Aşa cum am spus, afazicul are nevoie de multă întelegere şi afecţiune. Faptul că nu înţelege şi nu se poate face înţeles, produce tensiuni majore, de aceea comunicarea cu persoana afazică necesită multă răbdare. Pe lângă terapia propriu-zisă a limbajului, afazicul are nevoie de un mediu stimulativ şi persoane care în permanenţă să-l susţină atât din punct de vedere al comportamentului verbal cât şi emoţional. Gradul de recuperare a capacităţilor de comunicare verbală depinde de caracteristicile leziunii cerebrale, de vârsta subiectului, starea generală de sănatate, motivaţia şi voinţa de a coopera în procesul de terapie a vorbirii. De asemenea, cu cât subiectul este inclus mai repede (de la momentul diagnosticării) în terapie, cu atât şansele de recuperare cresc.
In concluzie, pot afirma ca terapia tulburarilor de limbaj este decisiva in viata individului datorita importantei limbajului in desfasurarea proceselor cognitive. Orice tulburare a acestuia influentand calitatea relatiilor gandirii ,a relatiilor sociale si a structurarii personalitatii acestuia.
Afazia,este o tulburare grava de limbaj, care afecteaza nu doar limbajul ci întreaga personalitate a pacientului. Printr-un tratament adecvat, afazicul poate fi ajutat sa ducă o viata relativ normala, fiind ajutat sa se folosească de rezidurile verbale sau să folosesca mijloace alternative de comunicare.
Marciu Laura Valentina
Bibliografie
Chapey, R. (coord.) (2008). Language intervention strategies in aphasia and related neurogenic communication disorders
Davis, G. A. (2014). Aphasia and related cognitive-communicative disorders. Boston, MA: Pearson Education
Hillis AE. Aphasia: progress in the last quarter of a century.Neurology. 2007; 69:200–213
Fridriksson J, Morrow-Odom L, Moser D, Fridriksson A, Baylis
G. Neural recruitment associated with anomia treatment in aphasia.Neuroimage. 2006
Robey RR. A meta-analysis of clinical outcomes in the treatment of aphasia.J Speech Lang Hear Res. 1998;
Photo by Robina Weermeijer on Unsplash
