6 recomandări comportamentale în interacțiunile cu copiii cu ADHD

Ce este sindromul ADHD?

Medicii pediatrii australieni Christopher Green si Kit Chee, autori ai lucrării “Să înțelegem ADHD: deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică” analizează tulburarea din unghiul a 4 manifestări:

  • deficitul de atenție, memorie și insuccese școlare;
  • hiperactivitate, impulsivitate, lipsă de control;
  • comorbidități asociate (de exemplu: tulburarea de tip opoziție-sfidare, dislexia, tulburarea de conduită) care, fără a fi o regulă, sunt frecvent întâlnite la copiii cu ADHD;
  • rolul mediului în devenirea copilului – premisa fiind aceea că, copiii acceptați și îngrijiți cu afecțiune și susținuți vor fi mult mai pregătiți pentru viață comparativ cu cei tratați cu ostilitate și criticism.

Particularitatea creierul copilului cu ADHD

Cu privire la funcționarea creierului, cei 2 autori apreciază că există o ”diferențiere ușoară, dar importantă” în cazul copiilor cu această tulburare; astfel, pentru ADHD, ”germenii bolii sunt prezenți din momentul nașterii”. Disfuncționalitatea subtilă în configurația creierului ar fi cauzată de dezechilibrul neurotransmițătorilor chimici din creier: noradrenalină și dopamină – mai cu seamă în zonele responsabile cu ”autonomizarea și înfrânarea comportamentelor nepotrivite”.  

Procesarea și prioritizarea informațiilor relevante de către creierul copilului cu ADHD se face adesea în pași alerți și într-o manieră incompletă, astfel că, acești copii devin vulnerabili în fața stimulilor intenși și diverși și acționează sau reacționează fără o analiză adecvată. Una dintre dificultățile semnificative privește menținerea concentrării prin inhibarea sau înlăturarea gândurilor sau a altor stimuli neimportanți; atenția este deturnată iar copilul părăsește activitatea în care era angajat și devine prizonierul unui alt stimul.

”În ADHD, copilului îi vine în minte o idee, iar el reacționează fără a-și imagina repercusiunile.”

Recomandări

  • Importanța rutinei – nevoia de predictibilitate și de organizare este cu atât mai importantă în cazul copiilor cu ADHD. Un program stabil cu respectarea orelor de trezire, de masă sau de joacă, etc. este de așteptat să aducă mai mult echilibru și să prevină momentele de disconfort și de conduite disruptive.
  • Captarea atenției și Comunicarea clară – comunicarea directă, clară cu privirea ochi către ochi și pe un ton entuziast sporesc șansele obținerii atenției copilului; comunicarea poate să includă și prezentarea secvențială a acțiunilor – pas cu pas – pe care le are de îndeplinit.  

Obținerea confirmării că a înțeles ce are de făcut ne asigură că mesajul a fost primit.

  • Ignorarea a ceea nu e important – în interacțiunile cu copiii, diminuarea situațiilor tensionate se poate produce prin minimizarea comportamentelor celor mici care pot deveni iritante pentru adulți (o jucărie uitată în cameră, câteva minute de întârziere, o bluză mai puțin aranjată, etc.). 

Recomandarea ar fi de a rămâne concentrați pe ceea ce este important în relația cu copilul și o atitudine de detașare și poate mai îngăduitoare la micile ”neconformități”.  

  • Identificarea declanșatorilor unor comportamente problematice – există situații care declanșează manifestări recurente tensionate ale copilului (acesta se poate comporta diferit dacă se culcă târziu, dacă petrece prea mult timp în fața ecranelor sau dacă are întâlniri cu covârstnicii, etc.). 

Se recomandă anticiparea unor astfel de momente pentru ca adulții să fie mai pregătiți și mai prevenitori în gestionarea unor conduite mai puțin tipice ale copilului.

  • Copiii au nevoie de reguli – este necesar un set de reguli stabilite în avans; simple, corecte și ușor de înțeles (desertul se mănâncă după masă, nu alergăm când traversăm strada, etc). Regula nu este pusă sub semnul întrebării, este respectată, reamintită și nu se schimbă în fața unor eventuale proteste din partea copiilor.
  • Evitarea conflictelor – adesea conflictele apar în urma nerespectării regulilor; cearta sau dezbaterea în contradictoriu cu un copil cu ADHD este, mai degrabă, sortite eșecului: ”sunt multe cuvinte și puțină logică”. 

Într-o astfel de situație adultul are opțiunea de a repeta constant regula și de a rămâne, pe cât posibil, calm, dar ferm pe poziții.

Bibliografie

Christopher Green, Kit Chee, Să înțelegem ADHD: deficitul de atenție însoțit de tulburare hiperkinetică, Ed. Aramis, București, 2017

Psiholog clinician

Mihai Petro

Recommended Posts