psihiatie copii

Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, este o sintagmă care îşi mai găseşte astăzi aplicabilitate practică mai mult în poveşti şi mult mai puţin în viaţa reală. Cuplurile se compun, se destramă şi se recompun într-o altă configuraţie într-un ritm alert, în pas cu viteza şi modernismul societăţii în care trăim. Cei doi foşti parteneri, în funcţie de resursele emoţionale personale de care dispun, vor găsi la un moment dat mecanisme mai mult sau mai puţin adaptate de a face faţă situaţiei. Dar ce ne facem când la mijloc se găsesc unul, doi, sau poate chiar mai mulţi copii?

 

Copilul trebuie informat

Fiind foarte intuitiv, copilul simte că se întâmplă ceva şi vrea să ştie ce. Este de dorit ca părinţii să anunţe împreuna vestea separării înainte de punerea în practică a deciziei, astfel încât copilul să se obişnuiască cu ideea că nu va mai locui în aceeaşi casă cu mama şi cu tata.

Copilul trebuie securizat emoţional

Trebuie să asigurăm copilul că nu el nu este responsabil pentru separarea părinţilor şi că n-a pierdut dragostea părintelui absent. Ideal este că acestuia să i se explice, prin exemple, că nu are nici o vină şi că nu este singurul copil ai cărui părinţi trăiesc separat. “Nu mai suntem fericiţi împreuna, dar amândoi suntem foarte fericiţi cu tine. Vom rămâne mereu părinţii tăi, iar dragostea noastră pentru tine nu se va schimba”.

Atenţie la cuvinte şi gesturi

Momentul în care se anunţă separarea nu trebuie să conţină reproşuri aduse partenerului, dar nici gesturi de tandreţe care ar bulversa copilul. Trebuie să se evite replici ca: “Totul ar fi mers mai bine dacă nu aveam un copil. La o anumită vârstă (3-6 ani) copilul doreşte de multe ori să-l “elimine” pe unul dintre părinţii săi, ca să rămână singur cu celălalt (Complexul Oedip). Când separarea vine să realizeze această dorinţă a copilului, el se simte responsabil de ceea ce se întâmplă şi simte o mare vină. Este bine ca părintele cu care copilul rămâne să-i vorbească acestuia despre celălalt părinte, pentru a întreţine în mintea copilului o imagine realistă, dar nu idealizată a părintelui absent.

Trebuie evitată supra-responsabilizarea copilului

Există părinţi care fac din copilul lor un părtaş direct la procesul de divorţ. Împărtăşesc cu el toate nemulţumirile şi frustrările personale, îşi ponegresc viitorul “fost” partener în faţa copilului, uitând că acesta este totuşi celălalt părinte şi încerca să construiască cu copilul o coaliţie împotriva celuilalt.

Părinţii nu trebuie să folosească copilul ca pe o monedă de schimb în faţa conflictelor şi a orgoliilor personale

Resentimentele părinţilor unul faţă de celălalt îl pot răni adânc pe copil. În situaţia de divorţ, oricum el este cel care pierde cel mai mult. Se trezeşte de multe ori pus în situaţia de a alege emoţional între cele două persoane pe care le iubeşte cel mai mult: mama şi tata. Este o alegere pe care copilul nu poate să o facă şi care îi depăşeşte resursele emoţionale şi capabilităţile. Astfel, se trezeşte prins într-un conflict intern major căruia nu ştie cum să îi facă faţă. Dacă separarea celor doi părinţi se realizează pe fondul conflictual, situaţia devine şi mai complicată pentru copil.

Părinţii trebuie să aibă o atitudine de normalitate şi acceptare a noii relaţii care poată să apară în viaţa fostului partener

Există studii care arată că un copil reuşeşte să îşi găsească mult mai repede echilibrul funcţional dacă fiecare dintre cei doi părinţi îşi reface viaţa lângă un alt partener. Explicaţia este foarte simplă: echilibrul copilului are legătură directă cu echilibrul părinţilor. Dacă aceştia sunt bine şi copilul va fi bine. În momentul în care copilul observă că cei doi părinţi acceptă şi privesc ca pe ceva normal apariţia unui nou partener în viaţa celuilalt, această abordare îi va facilita copilului tranziţia către următoarea etapă din viaţă, fără prea multe traume sau resentimente. În esenţă, divorţul este traumatic pentru copil din două motive: pe de o parte pierderea echilibrului familial iniţial (de obicei realizat prin plecarea unui părinte), dar mai ales datorită conflictului şi neînţelegerilor dintre cei doi foşti parteneri. Cum primul motiv nu se poate rezolva (decât dacă se renunţa la ideea de divorţ), părinţii pot manageria corespunzător cel de al doilea aspect şi anume stingerea conflictelor sau abordarea lor într-un mod constructiv.

Părinţii trebuie să ajute copilul să-şi menţină echilibrul:

  • să asigure copilul de dragostea şi de înţelegerea lor, evitând criticarea celuilalt părinte;
  • să nu încerce să compenseze absenţa din viaţa copilului cu o mulţime de cadouri;
  • să respecte în continuare regulile de disciplină stabilite anterior separării;
  • să permită copilului să menţină legătura cu bunicii;
  • să respecte înţelegerea asupra orelor şi zilelor de vizită;
  • să îi aranjeze copilului o cameră sau un colţ al lui, în fiecare dintre cele două cămine;
  • să nu se angajeze în dispute în faţa copilului de fiecare dată când se întâlnesc.

 

Procesul de divorţ este un proces care solicită foarte mult resursele tuturor persoanelor implicate, atât adulţi, cât şi copii. Deoarece nu întotdeauna părinţii găsesc soluţiile optime pentru de a gestiona criza, este indicat, în anumite situaţii, să se apeleze la ajutor de specialitate. Intervenţia unui specialist poate facilita parcurgerea acestui proces dificil prin restabilirea unui echilibru funcţional la nivelul structurii familiale.

Efecte negative pe care le are un divorț asupra copiilor:

Efecte pe termen scurt:

1. Anxietatea

Urmărirea unui divorț face ca copilul să devină tensionat, nervos și anxios.

Copiii mici sunt mai predispuși la aceasta decât cei mai în vârstă, deoarece sunt foarte dependenți de ambii părinți.

Unui copil anxios îi va fi greu să se concentreze asupra studiilor sale și poate să își piardă interesul pentru activitățile pe care le-a găsit cândva atrăgătoare.

2. Stres constant

Mulți copii se consideră, în mod eronat, ca fiind motivul divorțului părinților și își asumă responsabilitatea de a remedia relația.

Acest lucru poate duce la stres și presiune imensă asupra minții tinere, care poate avea mai multe repercusiuni, cum ar fi gândurile negative și coșmarurile.

3. Modificări ale dispoziției și iritabilitate

Copiii mici pot suferi modificări ale dispoziției și pot deveni iritabili chiar și atunci când interacționează cu persoane cunoscute.

Unii copii vor bate în retragere, unde vor înceta să vorbească cu oricine și se vor închide în sine.

Copilul va fi liniștit și va prefera să petreacă timpul singur.

4. Tristețe intensă

Tristețea acută străpunge inima și mintea copilului.

Nimic nu este bine în viață, iar copilul poate ajunge în cele din urmă în depresie, ceea ce reprezintă o manifestare pe termen lung a acestei tristeți.

5. Deziluzia și suferința

Copiii se pot simți dezamăgiți și deziluzionați deoarece nu au suportul emoțional cuprinzător din partea părinților lor.

Această situație se poate agrava dacă copilul este îngrijit de un singur părinte fără acces la celălalt părinte.

Efectele pe termen scurt ale divorțului pot împiedica creșterea psihologică și fiziologică a unui copil, care poate avea un impact pe termen lung.

 

Efecte pe termen lung:

6. Probleme comportamentale și sociale

Un copil are un risc mai mare de a dezvolta un comportament violent și antisocial când părinții divortează.

Pe termen lung, aceasta poate duce la dezvoltarea unei mentalități criminale, agresive, violente, în special în anii adolescenței.

Studiile arată că majoritatea copiilor afișează trăsăturile caracteristice de agresiune și neascultare cu un grad diferit de intensitate.

Cazurile extreme ale acestor afecțiuni fac ca copilul să fie o problemă socială.

7. Probleme în cuplu

Când copiii cresc văzând că o căsătorie eșuează, ei își dezvoltă îndoielile cu privire la dragoste și armonie într-o relație.

Ei au probleme de încredere și consideră dificilă rezolvarea conflictelor într-o relație.

Astfel de copii, ca adulți, vor începe orice relație cu o mentalitate negativă.

8. Predispus la abuzul de substanțe nocive

Drogurile și alcoolul devin căile adolescenților care ascunde frustrarea și anxietatea.

Cercetările au arătat o incidență mai mare a abuzului de substanțe la adolescenții ai căror părinți sunt divorțați.

Desigur, există și alți factori, cum ar fi îngrijirea oferită de părintele unic, care determină tendința adolescentului de a lua droguri.

Cu toate acestea, probabilitatea ca un adolescent să cedeze tentației este considerabil ridicat.

Abuzul pe termen lung al substanțelor are efecte dăunătoare asupra bunăstării copilului.

9. Depresie

Sentimentul de durere cauzat de divorțul părinților poate face ca un copil să ajungă în depresie.

Depresia este o problemă de sănătate mintală, iar copiii care trec printr-un divorț au o incidență mai mare a depresiei și a retragerii sociale.

Cercetătorii observă că divorțul poate fi un factor care contribuie la cazurile de tulburare bipolară observate la copii.

10. Educația și poziția socio-economică slabă

Efectele psihologice negative ale divorțului diminuează interesul copilului pentru educație.

Copiii care au experiența divorțului părinților lor arată o scădere drastică a rezultatelor școlare.

Poate împiedica în mod semnificativ capacitatea copilului de a învăța.

Un progres ascuns în educație împiedică perspectivele de carieră ale copilului ca adult, ceea ce face dificilă obținerea unui statut socio-economic decent.

Divorțul poate avea un impact asupra sănătății mentale și fizice a copiilor.

Uneori, părinții separați se pot înțelege mai bine decât o făceau înainte.

 

 

Categoryutile